A ajuns la spital după ce și-a băgat încărcătorul în penis. Cum i-a mințit pe medici

operatie
Getty

Un bărbat din India a trebuit să apeleze la ajutorul medicilor, după ce și-a băgat un încărcător cu o lungime de aproape 70 de centimetri în penis.

Potrivit medicilor, bărbatul a venit la spital plângându-se de dureri abdominale, fiind nevoie de o intervenție urgentă pentru a-i scoate obiectul din vezica urinară, unde rămăsese blocat, transmite Daily Mail.

De asemenea, bărbatul ar avea un obicei bizar, de a-și introduce diferite obiecte în penis, însă le-a spus medicilor că de fapt a înghițit o pereche de căști pentru telefon.

„Am operat pacienți timp de 25 de ani, dar este pentru prima dată când am un astfel de caz pe masa de operație”, a precizat medicul care s-a ocupat de acest caz.

După o radiografie, s-a descoperit că de fapt bărbatul își băgase încărcătorul în penis.

Citește și
Transplant de rinichi
Primul transplant de organ sexual masculin din lume, realizat în SUA. Pacientul, un militar rănit

După operație, bărbatul a fost externat din spital și se recuperează după incident.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Bărbat muşcat de un şarpe de trei metri care a ieşit din toaletă. Detaliul hilar al întâmplării
Bărbat muşcat de un şarpe de trei metri care a ieşit din toaletă. Detaliul hilar al întâmplării

Un piton de trei metri care s-a strecurat afară dintr-o toaletă l-a muşcat de penis pe un bărbat din Thailanda, informează vineri DPA citând media locale.

Primul transplant de organ sexual masculin din lume, realizat în SUA. Pacientul, un militar rănit
Primul transplant de organ sexual masculin din lume, realizat în SUA. Pacientul, un militar rănit

Un militar american rănit în Afganistan a suferit primul transplant de penis şi de scrot din lume, au anunţat luni medicii de la Universitatea Johns Hopkins, citaţi de AFP.

Tot mai mulți bărbați din Thailanda apelează la operațiile de albire a penisului
Tot mai mulți bărbați din Thailanda apelează la operațiile de albire a penisului

Thailanda se confruntă cu un fenomen foarte bizar în această perioadă, notează BBC News, care se întreabă dacă industria de înfrumusețare a țării nu a mers prea departe.

S-a operat la prostata, dar acum nu va mai putea intretine relatii sexuale niciodata. Ce infectie a contactat barbatul
S-a operat la prostata, dar acum nu va mai putea intretine relatii sexuale niciodata. Ce infectie a contactat barbatul

Un englez sustine ca nu va mai putea intretine relatii sexuale niciodata pentru ca a facut o infectie postoperatorie care i-a “consumat” tesutul penisului.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.