Unii dintre cei mai mari artiști ai lumii ajung la Timișoara. Cine concertează zilele acestea în capitala culturală

×
Codul embed a fost copiat

Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai titrați dirijori ai lumii în acest moment, se află în aceste zile în Capitala Europeană a Culturii, Timișoara. Va susține mai multe concerte, împreună cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Koln.

Numeroasele evenimente culturale care vor avea loc în acest an la Timișoara sunt abia la început. Până în mai, este deschisă și o expoziție a celebrului pictor român Victor Brauner. Iar in iulie, va ajunge și actorul John Malkovich.

Orchestra simfonică a radiodifuziunii din Koln repetă alături de Filarmonica Banatul Simfonia a treia de Gustav Mahler. Vineri vor concerta împreună la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Cristian Măcelaru ghidează artiștii. Zâmbește des, iar muzicienii îi răspund.

Cristian Măcelaru, dirijor: „Cu toții ne supunem unor presiuni extraordinare, iar o glumă spusă la momentul potrivit relaxează atmosfera încât să putem să cântăm foarte bine. Ne simțim foarte bine aici, eu mă simt foarte bine acasă.”

Ioan Tudorache, artist Filarmonica Banatul: „Pe Cristi Măcelaru îl știu de când era de-o șchioapă. Este o onoare pentru Timișoara și pentru instituție să avem WDR-ul din Koln.”

Citește și
concert anul nou viena
Concertul de Anul Nou de la Viena 2026. Tradiție îndrăgită de români. La ce oră începe și ce surprize sunt în program

Născut la Timișoara, Cristian Măcelaru colaborează în acest moment cu unele dintre cele mai importante orchestre din lume, între care Orchestra Națională a Franței, unde este director muzical. Anul acesta va fi și director artistic al Festivalului Enescu.
Cristian Măcelaru, dirijor: „Este o oportunitate extraordinară pentru tot orașul nu numai să arătăm lumii ce putem face noi, ci să invităm lumea să vină aici, să poată primi un dar cultural.”

Ovidiu Andriș, manager Filarmonica Banatul: „Pentru noi, Filarmonica Banatul este un proiect grandios.”

Scena culturală a Timișoarei este completată cu numeroase expoziții de artă. Până pe 28 mai este deschisă cea dedicată pictorului suprarealist Victor Brauner, figură importantă a avangardei românești. 100 de opere ale artistului - picturi, desene, sculpturi, ilustrații - care acoperă toată activitatea, sunt afișate la Muzeul Național de Artă. Din 17 februarie, peste 8.500 de persoane le-au admirat.

Prețul unui bilet este de 55 de lei, iar în a treia zi de miercuri din fiecare lună, intrarea este gratuită.

Tot în centrul orașului, patru arhitecți spanioli au ridicat o pepinieră de cinci etaje. Construcția este o schelă metalică umplută cu plante. În medie, 1.000 de persoane au urcat până în vârf, în fiecare zi, ca să vadă orașul.
De aici, de sus, puteți observa de foarte aproape, pe clădiri, urmele gloanțelor trase la Revoluție.

Șirul de evenimente culturale este abia la început. În iulie va fi pusă în scenă piesa ”The Infernal Comedy”, de Michael Sturminger, în care va juca renumitul actor John Malkovich. Apoi, în septembrie, va fi organizată cea mai mare expoziție a operelor lui Constantin Brâncuși, care a avut loc la noi în țară în ultimii 50 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Concertul de Anul Nou de la Viena 2026. Tradiție îndrăgită de români. La ce oră începe și ce surprize sunt în program
Concertul de Anul Nou de la Viena 2026. Tradiție îndrăgită de români. La ce oră începe și ce surprize sunt în program

Televiziunea Română va difuza, în exclusivitate, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Telespectatorii se pot bucura de muzica dinastiei Strauss şi a contemporanilor acesteia în direct la TVR1, pe 1 ianuarie, de la ora 12.15.  

Inteligența Artificială nu e creația zilelor noastre. Există de mii de ani. De la Prometeu, la chatbot-ul făurit de un papă
Inteligența Artificială nu e creația zilelor noastre. Există de mii de ani. De la Prometeu, la chatbot-ul făurit de un papă

Departe de a fi creația zilelor noastre, Inteligența Artificială este mai degrabă o constantă a civilizației, care izbucnește periodic în preocupările de moment ale omului. Inteligența Artificială e știută de mii de ani, începând cu mitul lui Prometeu.

 

Biletele la concertele de Anul Nou ale Filarmonicii „George Enescu” s-au epuizat în 30 de minute
Biletele la concertele de Anul Nou ale Filarmonicii „George Enescu” s-au epuizat în 30 de minute

PARTENERAT. Filarmonica George Enescu deschide spectaculos Noul An și a doua parte a Stagiunii 2025-2026 cu două concerte sold-out, pe 8 și 9 ianuarie, la Ateneul Român, avându-i în prim-plan pe dirijorul Vlad Vizireanu și violonistul Remus Azoiței.

Recomandări
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.

Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat
Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.