Manager de muzeu din România: Muzeul din Olanda este de 10 ori mai dotat decât oricare de la noi

muzeu drents, tarile de jos, expozitie, dacia
Captură video: nos.nl

Președintele Rețelei Naționale a Muzeelor, Ciprian Ștefan, susține că muzeul din Olanda, de unde au fost furate patru piese de tezaur, este mult mai dotat decât muzeele din România, motiv pentru care o astfel de expoziție a fost posibilă acolo.

„Nu am crezut să trăiesc vreodată în cariera mea un asemenea moment, dar iată că s-a întâmplat. Ce vreau să vă spun este că muzeul din Olanda este probabil de zece ori mai dotat decât orice muzeu naţional din România. Au fost făcute investiţii majore în ultimii ani şi au adus expoziţii de anvergură, inclusiv acei soldaţi de teracotă din China şi nu numai. Se pot găsi toate aceste informaţii pe site-ul lor”, a spus managerul Muzeului ASTRA din Sibiu pagina de Facebook a muzeului.

El a explicat și de ce în România nu se fac astfel de expoziții.

„De ce nu se fac expoziţii de acest nivel în România? Pentru că infrastructura din România, din păcate, nu duce aşa ceva. Noi, Muzeul ASTRA, am fost într-o situaţie excepţională şi suntem pentru că am reuşit să accesăm prin fondurile norvegiene proiecte derulate cu succes", a explicat Ciprian Ştefan.

Citește și
Coiful de aur Cotofenesti
Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice furate din Muzeul Drents ar putea fi topite. Artefactele nu se pot vinde

El atrage atenţia că „în momentul de faţă patrimoniul din România nu se află într-o stare foarte bună de conservare şi foarte bună de depozitare".

„Acum în al 12-lea ceas vorbind despre furt şi probabil că autorităţile îşi fac treaba şi până la urmă bunul Dumnezeu va ajuta ca aceste bunuri să fie găsite şi să fie aduse în România, dar ar trebui să vorbim şi despre alte probleme şi să găsim soluţii, pentru că în momentul de faţă patrimoniul din România nu se află într-o stare foarte bună de conservare şi foarte bună de depozitare. Anul trecut au pornit câteva instrumente de finanţare care din sursele pe care le-am primit, în ultima perioadă, se pare că la nivel de Minister al Finanţelor se intenţionează tăierea acelor fonduri, prin Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene, prin timbrul monumentelor istorice şi planul naţional de restaurare. Vorbim de câteva sute de milioane de lei care urmau să fie puse la dispoziţia şi pentru patrimoniu, lucrări obligatorii de conservare şi restaurare pentru infrastructura culturală din România, nu doar pentru muzee. Aici vreau să remarc şi faptul că Muzeul Naţional de Istorie, principalul beneficiar al acestor fonduri, şi el va fi degrevat de aceste fonduri şi iată că nici anul acesta nu se va întâmpla nimic cu Muzeul Naţional de Istorie a României. Sunt informaţii primite în ultimul moment şi vreau să le spun către public, pentru că nu este normal ce se întâmplă. Doar încercăm să găsim vinovaţi, doar încercăm să acuzăm, dar când este vorba de a lua decizii, din păcate nu se iau şi e păcat de ce s-a construit anul trecut şi e păcat că nu se continuă şi îmi doresc ca în acest al 12-lea ceas, factorii decizionali să înţeleagă importanţa patrimoniului pentru România şi că aceste instrumente de finanţare trebuie să aibă continuitate", a subliniat Ciprian Ştefan.

Coiful de aur de la Coţofeneşti, datat în secolele V-IV î.Hr., precum şi trei brăţări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul naţional al României, au fost furate în urma unui "incident deosebit de grav", a anunţat Ministerul Culturii.

Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents şi autorităţile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Expoziție și atelier de cioplit linguri, în Bistrița. Cum arată lingura-caiac
Expoziție și atelier de cioplit linguri, în Bistrița. Cum arată lingura-caiac

A fost mare zarvă în Bistrița, unde iubitorii de tradiție au putut să participe - alături de mai mulți meșteșugari - la un atelier de cioplit... linguri. Oamenii au văzut și o expoziție aparte și au aflat mai multe despre acest obicei păstrat din străbuni

Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice furate din Muzeul Drents ar putea fi topite. Artefactele nu se pot vinde
Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice furate din Muzeul Drents ar putea fi topite. Artefactele nu se pot vinde

Bucăți inestimabile din istoria țării noastre au fost furate în Olanda. Hoții au pus mâna pe vestitul Coif de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice reunite într-o expoziție despre tezaurul dacic și expuse la Muzeul Drents din Assen.

Noua tehnică prin care artiștii vizuali adaugă elemente AI peste fotografii reale. Expoziția dedicată generației creative
Noua tehnică prin care artiștii vizuali adaugă elemente AI peste fotografii reale. Expoziția dedicată generației creative

Un proiect fotografic de up-cycling, prin care mai multe costume de teatru au fost refolosite, s-a concretizat într-o expoziție dedicată generației creative.

Expoziţie de trenuleţe şi miniaturi, la Cluj-Napoca. Ce poți vedea și cât costă un bilet
Expoziţie de trenuleţe şi miniaturi, la Cluj-Napoca. Ce poți vedea și cât costă un bilet

Expoziție fascinantă cu trenuri în miniatură. O machetă, care se întinde pe mai bine de 150 de metri pătrați, a fost construită la Cluj-Napoca.

Expoziție cu bijuterii din aur masiv, cu o istorie de peste 1.500 de ani, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei
Expoziție cu bijuterii din aur masiv, cu o istorie de peste 1.500 de ani, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei

O expoziție cu bijuterii din aur masiv, ce datează din secolele IV - V, îi poartă pe vizitatorii Muzeului de Istorie a Transilvaniei printr-o epocă de mult apusă.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Protestatarii anti-guvernamentali din Iran cer „libertate” și „moarte dictatorului”. Cum a răspuns regimul condus de Khamenei
Protestatarii anti-guvernamentali din Iran cer „libertate” și „moarte dictatorului”. Cum a răspuns regimul condus de Khamenei

Liderul suprem al Iranului atacă protestatarii anti-guvernamentali, după aproape două săptămâni de demonstrații în întreaga țară.