Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surse: Scandal la PNL pe trocul de funcții agreat cu PSD. Cine ar fi „calul troian al PSD” pentru că nu răspunde la telefon

Cu doar trei luni înainte de alegerile comasate, europarlamentare și locale, pe fondul parteneriatului asumat dintre PSD și PNL la nivel central, listele cu candidați sunt deschise trocului și provoacă scandal, cel puțin în interiorul PNL.

Miercuri seară liderul PNL Nicolae Ciucă și-a anunțat colegii cu funcții mai importante din partid că „trebuie” să cedeze șefia Consiliului județean Timiș, deținută acum de Alin Nica PSD-istului Alfred Simonis, în baza colaborării asumate de către cele două partide. Anunțul a fost primit cu o respingere vehementă a ideii de către Nica și a dus discuțiile spre scandal în toată regula, după cum au declarat surse PNL pentru Știrile ProTV. 

Actualul șef al CJ Timiș a anunțat răspicat că nu va face campanie pentru PSD. Răspunsul conducerii partidului a fost că ăsta e trocul: șefia CJ Timiș în schimbul primăriei Sectorului 1 din Capitală, care ar reveni lui George Tuta, un apropiat al președintelui CJ Ilfov, Hubert Thuma.

Reacția celorlalți lideri din teritoriu a venit imediat, inițial prin cea a liderului PNL Brașov, Adrian Vestea, care a replicat că indiferent de decizia „de la Centru” și negocierile liderilor mari ai PNL și PSD ei vor candida separat. De partea lor s-au anunțat și liderii filialelor din Dâmbovița, Dolj, Călărași și Vâlcea, care au susținut și ei că nu vor accepta să candideze la alegerile locale pe liste comune cu candidați PSD. 

Încercările de a împăca nemulțumiții, a căror temă comună a fost proasta comunicare dinspre vârful partidului spre cei din teritoriu, au respinse cu acuzații de „trădare” aduse secretarului general al PNL, Lucian Bode. „Ești calul troian al PSD-ului la noi în casă”, i-ar fi reproșat un lider PNL din teritoriu, făcând aluzie la faptul că Bode ar fi un apropiat al liderului PSD Paul Stănescu. Mai mult, Bode a fost „acuzat” și că nu le răspunde la telefon colegilor din teritoriu, respectiv că are o comunicare foarte proastă cu restul partidului, în afară de conducere, în general. 

La scurt timp după publicarea acestei știri liderul PNL Timiș, care ocupă și funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, Dan Nica, a confirmat informațiile publicate inițiale de Știrile ProTV: va candida din partea unui „proiect de dreapta”, contra PSD. 

„Da. Timişoara şi Timişul au nevoie în continuare de un proiect de dreapta, eu voi face parte din acest proiect de deapta şi pe mai departe. Am o datorie faţă de cei 105.000 locuitori ai judeţului care şi-au pus încrederea şi speranţele în mine de a continua realizările şi proiectele începute în acest mandat şi aş putea să dau multe motive pentru care am curajul să candidez din nou şi să cer încrederea locuitorilor judeţului Timiş”, a declarat Alin Nica pentru News.ro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult