Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Organizații caritabile și mediu: milioane de lei și mii de ore de voluntariat în folosul comunităților

Anul acesta, Mars Europa Centrală a făcut donații în valoare de aproape 6,5 milioane de lei, iar Asociații săi au oferit mii de ore de voluntariat pentru a aduce o schimbare pozitivă atât în viețile oamenilor și animalelor, cât și pentru planetă.

Una dintre cele mai mari companii internaționale de dulciuri, ciocolată, alimente și hrană pentru animale de companie este devotată misiunii de a crea o lume mai bună.

În cadrul planului Sustenabilitate într-o Generație, lansat în 2017, Mars își stabilește obiective ambițioase pe baza unor criterii științifice, în conformitate cu obiectivele ONU. Construit pe trei piloni principali - Planeta sănătoasă, Oameni prosperi și Bunăstare nutritivă – scopul planului este de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din comunitățile în care compania își bazează activitatea și de a crea condiții mai bune de trai.

Programul de voluntariat Mars își propune să aducă o schimbare pozitivă în comunități prin puterea colectivă a Asociaților (așa cum își numește Mars angajații). În cadrul acestuia, asociații pot lucra până la 16 ore plătite pe an pentru o cauză care este importantă pentru ei, fie că e o inițiativă proprie sau una centrală. Anul acesta, Asociații Mars au făcut voluntariat la 20 de adăposturi pentru animale din Europa Centrală, ajutând la îmbunătățirea facilităților și îngrijind animalele care trăiesc acolo. Iar de Ziua Pământului, aceștia au sărbătorit prin plantarea a 2.000 de copaci în parteneriat cu ONG-ul Plantează în România.

"Pentru a crea un viitor mai bun, trebuie să acționăm astăzi, iar voluntariatul este o modalitate excelentă de a începe acest demers. Spre exemplu, putem sprijini adăposturile pentru animale prin plimbarea și perierea câinilor sau prin curățarea padocurilor, așa cum am făcut anul acesta la Mars cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor. Voluntarii locali își adună forțele pentru a sprijini organizații și inițiative care aduc o schimbare pozitivă, iar sentimentul de a face parte dintr-o astfel de echipă este deosebit." - a declarat Florin Leonte, Area Sales Manager.

În România, compania a organizat anul acesta 10 acțiuni de voluntariat, la care au participat 167 de Asociați. La nivelul Europei Centrale, peste 300 de voluntari au participat la 30 de acțiuni similare, donând în total aproape 2.000 de ore de voluntariat.

Pe lângă ajutorul tangibil și orele de voluntariat, Mars sprijină comunitățile și ONG-urile locale și prin donații de bunuri și bani. Din portofoliul companiei fac parte și mărci populare de hrană pentru animale de companie, iar Mars s-a angajat să sprijine adăposturile de animale și să încurajeze adopțiile. Anul acesta, de Ziua Mondială a Animalelor, Mars a donat adăposturilor din România hrană pentru animale în valoare de 815.000 de lei, în timp ce în Europa Centrală donațiile au ajuns la peste 3,8 milioane de lei.

"Mars nu se limitează la încurajarea voluntariatului în rândul Asociaților săi, ci îi și sprijină în acest demers prin programele pe care le propune. Și ne bucurăm de fiecare dată să vedem deschiderea și entuziasmul cu care aceștia se implică în susținerea comunității și a planetei, pentru că doar împreună putem construi un viitor mai bun." – a explicat Ilie Găgeatu, Manager General Mars România.

MARS ÎN ROMÂNIA ȘI EUROPA CENTRALĂ

Mars a intrat pe piața din România în 1992. Din 2016, compania operează pe piața din România prin Mars Multisales Central Europe, care face legătura între piețele din Cehia, Slovacia, România și Ungaria. Cu peste 400 de angajați, compania operează în prezent pe trei categorii: segmentul de cofetărie (ciocolată, gumă de mestecat și bomboane), alimentație (sosuri și orez) și hrană pentru animale de companie. În plus, Mars operează și două dintre cele mai mari fabrici din regiune. În Poříčí nad Sázavou din Republica Cehă, Mars operează una dintre cele mai mari unități de producție de produse de cofetărie fără ciocolată din portofoliul companiei. În Ungaria, Mars operează o fabrică de hrană pentru animale de companie în zona Csongrád-Bokros.

DESPRE MARS, INCORPORATED

Mars, Incorporated este ghidat de convingerea că lumea pe care o vrem mâine începe cu modul în care facem afaceri astăzi. Mars transformă, inovează și evoluează pentru a avea un impact pozitiv asupra lumii. În portofoliul nostru divers și în creștere de gustări, mâncare și produse și servicii pentru animale de companie, avem peste 140.000 de Asociați dedicați. Cu peste 47 de miliarde de dolari în vânzări anuale, producem unele dintre cele mai îndrăgite mărci din lume, printre care Ben’s Original™, CESAR®, Cocoavia®, DOVE®, EXTRA®, KIND®, M&M’s®, SNICKERS®, PEDIGREE®, ROYAL CANIN®, și WHISKAS®. Creăm O Lume Mai Bună pentru Animale de Companie prin rețeaua noastră globală de spitale veterinare și servicii de diagnoză — printre care AniCura, BANFIELD™, BLUEPEARL™, Linnaeus și VCA™ — folosind tehnologii de ultimă generație pentru a dezvolta programe revoluționare în domeniul screening-ului genetic și al testării de ADN.

Pentru mai multe informații despre Mars, vizitați www.mars.com. Urmărește-ne pe Facebook, Twitter, Instagram, LinkedIn și YouTube.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult