Renumărarea voturilor de la prezidențiale, pe ultima sută de metri. Rezultatele finale ajung luni pe masa CCR

×
Publicitate

În paralel cu alegerile parlamentare, românii așteaptă rezultatele renumărării voturilor din primul tur al prezidențialelor.

Suntem aproape de un rezultat final, însă mai sunt câțiva pași de parcurs. Duminică, până la ora 22, la Biroul Electoral Central trebuie să ajungă toate procesele verbale scanate de la toate birourile electorale județene și de sector. Însă mai sunt de ajuns în țară și sacii cu voturi din diaspora și aceste voturi trebuie să fie numărate și centralizate. Așadar, cel mai probabil luni dimineață vom avea tabloul complet al acestei numărători cu repetiție pentru turul unu al alegerilor prezidențiale.

Rezultatul de la Biroul Electoral Central va ajunge apoi pe masa Curții Constituționale, iar judecătorii de acolo vor decide dacă validează sau nu rezultatele de la primul tur.
Important de precizat este că luni este programată o ședință a

Curții Constituționale. Acolo se va discuta și acest aspect. Deocamdată rămâne de văzut care va fi acest rezultat de la Biroul Electoral Central.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62501758
Presa internațională după ce CCR a decis renumărarea voturilor: Haos în România. Autoritățile, în „ofensivă totală”

O renumărare a buletinelor de vot, o cerere de „măsuri de urgenţă” vizând TikTok, acuzaţii de „atacuri cibernetice”: autorităţile române lansează o ofensivă totală după rezultatul obţinut de Călin Georgescu, notează AFP.

62456401
Cât de periculoasă ar putea fi victoria lui Georgescu. Ştefănuţă: Preşedintele poate lua decizii periculoase în privinţa NATO

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, explică, miercuri seară, cât de periculoasă ar fi victoria lui Călin Georgescu pentru politica externă a României.

62500921
De unde au apărut voturile pentru Călin Georgescu. Analiza Centrului pentru Democrație și Bună Guvernare

O analiză a primului tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare explică cum a reușit Călin Georgescu, un cvasinescunoscut la acel moment, să obțină votul de încredere al românilor în turul întâi.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Oameni pe strada ploaie frig
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.