Elena Lasconi va contesta decizia BEC la ÎCCJ și va sesiza Comisia de la Veneția. „Este un abuz. Votul este sfânt”

×
Publicitate

Elena Lasconi a anunțat că va contesta decizia BEC așteptată după renumărarea voturilor la Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi va sesiza și Comisia de la Veneția.

Președinta USR, Elena Lasconi, a fost invitata Andreei Esca în studioul Știrilor PROTV și a dezbătut subiectul fierbinte al zilei, decizia Curții Constituționale care obligă Biroul Electoral Central să renumere 9,4 milioane de voturi până vineri la ora 14, lucru de altfel, aproape imposibil, conform declarațiilor oficialilor biroului și a unor voci din lumea politică.

Andreea Esca: CCR, a respins, joi, una din cererile de anulare a alegerilor, a amânat discutarea unei a doua cereri, și a cerut renumărarea voturilor din primul tur. Cum comentezi aceste decizii?

Elena Lasconi: „Este un abuz și o încălcare gravă a democrației. Așa este, a doua oară, este episodul doi după ce au scos un candidat din cursa pentru prezidențiale. Asta se întâmplă pentru că ei sunt reprezentanții politicienilor corupți, din sistemul corupt până în măduva oaselor, și au luat această decizie pentru că sunt disperați, au văzut că au pierdut și sunt disperați și încearcă să mai facă ceva. Eu consider că este un atentat la siguranța națională. Pentru că destabilizează țara și deja există o mare parte din țară care e mânată de ură, pentru că până acum politicienii și-au făcut treaba”.

Elena Lasconi a anunțat că va lua măsurile legale în această situație, dat fiind decizia de renumărare a voturilor impusă BEC de Curtea Constituțională.

Elena Lasconi: „Nu știu cum se va putea număra. Eu cred că am asistat la cele mai corecte alegeri din acești 35 de ani. Nu s-a făcut absolut nicio contestație. Ce s-a întâmplat până la alegeri, că s-a făcut o campanie și o precampanie pe Tiktok, asta trebuiau să își facă treaba instituțiile statului și nu să amesteci lucrurile, și nu să renumeri toate voturile. Gândiți-vă la un lucru. Au fost 150.000 de delegați în care au numărat aceste voturi când nu știau rezultatul. Acum, cu 400 de oameni, ei spun că până duminică la ora 10:00 vor renumăra peste 9 milioane de voturi.

Este absurd când știu rezultatul, adică eu nu cred că va fi corect, și în acest sens decizia BEC deja o să o contestăm la Înalta Curte de Casație și Justiție și o să sesizăm și Comisia de la Viena (Comisia de la Veneția, n.r.) pentru acest abuz. Eu sunt aici, mă lupt pentru democrație, pentru că votul românilor este sfânt. Indiferent că ne place, că nu ne place candidatul, votul românului este sfânt. Nu, nu au fost troli la urne, au fost oameni reali și noi trebuie să-i respectăm pe fiecare. Și eu voi fi președintele fiecărui român, indiferent de felul cum a votat.”

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ce a cerut CSAT la scurt timp după încheierea ședinței. Cum s-ar fi implicat Federația Rusă în alegerile prezidențiale

Consiliul Suprem de Apărare a Țării, condus de președintele Klaus Iohannis, a ajuns la concluzia că au existat atacuri cibernetice în turul întâi al alegerilor prezidențiale pentru a influența corectitudinea lor.

TikTok spune că a eliminat 10 milioane de urmăritori falși în România. 150 de conturi care îl promovau pe Georgescu, șterse

Autoritatea Electorală Permanentă, a cerut Parchetului și Poliției, verificări în legătură cu modul în care a fost finanțată, campania electorală a lui Călin Georgescu.

Georgescu, după anunțurile făcute de CCR și CSAT: "Se încearcă alocarea unui rezultat real al unui vot unei instituții"

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, a reacțioat, joi seara, după ce CCR a dispus renumărarea voturilor, iar CSAT a spus că acesta a fost favorizat de TikTok.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.