Elena Lasconi: Sunt sigură că nici voi nu vă doriţi un preşedinte care ameninţă că va scoate România din UE şi din NATO

62501583
Agerpres

Candidata USR în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă într-un mesaj video către românii din diaspora că este sigură că nu îşi doresc un preşedinte care ameninţă că va scoate România din UE şi din NATO.

”Dragi români din diaspora, ştiu că şi voi vă doriţi o Românie puternică şi sigură, în care să vă puteţi întoarce oricând, cu încrederea că lucrurile s-au schimbat. Şi ştiu că votul vostru este un vot antisistem şi e normal să votaţi împotriva celor care v-au alungat din ţară. Însă singurul candidat antisistem sunt eu. Eu sunt cea care s-a opus sistemul încă de la prima mea candidatură în 2020. Eu sunt cea care a fost vizată de renumărarea frauduloasă a voturilor. Eu sunt, de fapt, cea care îi deranjează şi care vrea cu adevărat să schimbe destiul acestei ţări”, transmite Elena Lasconi.

Preşedinta USR afirmă că ”România este la un punct de cotitură şi este gata să se schimbe, dar întrebarea pentru noi este dacă o schimbăm în bine sau în rău, dacă alegem bunăstarea din Uniunea Europeană sau sărăcia unei ţări cu graniţele închise, dacă alegem pacea garantată de NATO sau pericolul real de a fi târâţi în război de către Rusia”.

”Sunt sigură că nici voi nu vă doriţi un preşedinte care ameninţă că va scoate România din Uniunea Europeană şi din NATO, sau care declară că se bucură că nu am intrat în Schengen”, mai afirmă Lasconi.

”Dragi români din diaspora, aţi plecat din România ca să vă schimbaţi viaţa voastră. Acum aveţi puterea să schimbaţi viaţa unui întreg popor. Haideţi să o schimbăm în bine. Votaţi pentru România. Votaţi pentru Europa”, arată Elena Lasconi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62380887
Victor Ponta își ține fanii în suspans: ”Nu o să votez cu doamna Lasconi. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”

Fostul premier Victor Ponta (PSD) spune că duminică nu va vota cu Elena Lasconi, întrucât consideră că nu este ”pregătită şi capabilă să exercite o funcţie atât de importantă”.

62500977
CTP, despre judecătorii Curții Constituționale: ”CîCîRî este Dumnezeul lui C. Georgescu pe pământ”

Cristian Tudor Popescu îi critică pe judecătorii Curții Constituționale a României (CCR), după ce aceștia au cerut renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale.

62502116
Îngrijorări cu privire la stabilitatea şi angajamentele României faţă de NATO în presa americană. Cum e privit Georgescu

Social-democraţii de centru-stânga au obţinut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din România, dar o puternică manifestare naţionalistă ar putea face dificilă formarea unui guvern stabil, orientat spre Occident.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.