Analiștii prevăd haos în România după alegeri: Țara va intra într-o zonă de instabilitate și incertitudine foarte gravă

×
Publicitate

România rămâne în suspans până luni, după alegerile parlamentare. După o ședință de aproape două ore, Curtea Constituțională a decis să amâne pronunțarea privind anularea turului întâi al prezidențialelor.

Următoarea ședință va fi pe 2 decembrie. Până atunci, din cauză că există suspiciunea de fraudă a alegerilor în anumite secții, renumărarea voturilor continuă.

După anunțul Curții, Marcel Ciolacu a spus că, dacă după renumărare ar ajunge pe locul doi și s-ar califica în turul doi al prezidențialelor, se va retrage din cursă. Doar că, în acest caz, Curtea ar putea decide, de fapt, reluarea primului tur, cu aceiași candidați. USR a contestat în instanță decizia de renumărare a voturilor.

Judecătorii CCR au analizat două dosare: validarea primului tur de scrutin și cererea de anulare a acestuia, depusă de candidatul Cristian Terheș.

La finalul discuțiilor au decis să amâne o decizie în ambele cazuri.

Citește și
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Motivul amânării are legătură și cu documentele solicitate în ședința de ieri, pe care nu le-au primit încă. Aici intră și cererea de renumărare pe care au trimis-o către BEC.

Astfel, situația alegerilor a rămas în aer până pe 2 decembrie. Liderii partidelor au reacționat rapid după decizia fără precedent a Curții Constituționale de a cere renumărarea tuturor voturilor.

Marcel Ciolacu a anunțat că, dacă în urma renumărării se constată faptul că a fost dezavantajat și va trece în fața Elenei Lasconi, se va retrage.

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale: "Eu nu voi participa la alegeri în turul 2. Cei doi care s-au calificat pentru turul 2, pentru că n-am făcut nicio contestație nici eu, nici PSD-ul, sunt doamna Lasconi și domnul Georgescu. Eu nu vreau să fiu candidat în urma renumărării. Vă spun foarte clar că eu mă retrag! Nu. Nu-l las pe Călin Georgescu, urcă următorul candidat, doamna Lasconi".

Totuși, candidatul PSD nu a spus concret ce va face în cazul în care Curtea Constituțională va decide să anuleze primul tur, iar numele său va rămâne pe buletinele de vot.

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL: "Dacă am observat ceva care, credeți-mă, nu mi s-a părut normal, este să speculăm ce se va întâmpla peste o săptămână, peste 2, peste 3. Avem o singură certitudine: alegerile parlamentare de duminica viitoare".

Cei de la USR au anunțat că au sesizat Comisia de la Veneția cu privire la renumărare. În plus, au depus și o contestație la Curtea de Apel pentru decizia Biroului Electoral Central de renumărare a voturilor, spunând că este nelegală.

Elena Lasconi, candidata USR la președinția României: "Românii știu cine este adevăratul mincinos. Știu, pentru că sunt inteligenți. Îmi doresc să unesc toți românii și să schimbăm realitatea ultimilor 35 de ani, să supraviețuim interferenței Rusiei, dar, pentru asta, e nevoie să fim mai uniți ca niciodată, inclusiv cu domnul Ciolacu, care este și el român. Dumnezeu vede toate acțiunile noastre. Democrația din România este pusă la grea încercare. Fac un apel către instituțiile statului: nu distrugeți democrația din România! Țineți cont de părerea românilor. Nu mai ignorați poporul! Nu mai învrăjbiți român cu român".

Și George Simion, președintele AUR, a criticat decizia Curții Constituționale.

George Simion, președintele AUR: "Este un caz fără precedent în istoria recentă a României, o încercare jalnică de a răsturna voința poporului".

DREPT a cerut în instanță suspendarea renumărării voturilor

Și Vlad Gheorghe, președintele Partidului DREPT, a făcut o contestație în instanță și cere suspendarea renumărării, pentru că nu este transparentă.

Vlad Gheorghe, președintele Partidului DREPT: "Sunt la Curtea de Apel, unde am depus acțiune în instanță pentru anularea deciziei BEC de renumărare și suspendarea renumărării până la decizia definitivă a instanței. Nu putem avea o renumărare pe care nimeni nu o vede, nimeni nu o verifică".

Călin Georgescu, candidat independent la președinția României: "Instituțiile statului creează din echilibru o instabilitate și din pace creează furie. Nu putem permite ca poporul nostru să fie veșnic aservit manipulărilor unor instituții care conduc poporul, dar care, în fapt, la rândul lor, nu sunt conduse de popor".

Cât despre renumărarea voturilor, analiștii politici sunt de părere că întreaga situație poate duce la instabilitate în țară.

Cristian Pîrvulescu, analist politic: "Riscul este ca reflectarea acestei tensiuni în alegerile parlamentare să ducă la rezultate care să nu permită formarea unei majorități coerente de guvernare, cu consecințe asupra turului 2. Toată lumea așteaptă alegerile parlamentare, pentru că vor da o indicație despre capacitatea acestor partide de a rezista cutremurului. România, după aceste alegeri, va intra într-o zonă de instabilitate și incertitudine foarte gravă".

Alegerile prezidențiale s-ar putea prelungi până la finalul anului

Președintele Autorității Electorale Permanente a declarat, pentru Știrile PRO TV, că, dacă CCR va decide săptămâna viitoare să anuleze turul 1, alegerile prezidențiale s-ar putea prelungi până la finalul acestui an.

În cazul în care un scrutin este anulat prin decizia CCR, turul respectiv se desfășoară în a doua duminică de după ce curtea s-a pronunțat. Singurul termen posibil ar fi 15 decembrie, respectiv 29 decembrie, pentru al doilea tur de scrutin.

Important de menționat este și faptul că mandatele parlamentarilor, dar și cel al președintelui Iohannis vor expira spre finalul lunii decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.