Ce crede Călin Georgescu despre drumul european al României. Care ar trebui să fie prioritatea țării noastre

×
Publicitate

Călin Georgescu este marea surpriză a alegerilor prezidențiale din acest an. Independentul și-a adjudecat victoria în primul tur, iar în marea finală se va duela cu Elena Lasconi, reprezentanta USR.

Într-un mesaj transmis prin intermediul rețelelor de socializare, Călin Georgescu a vorbit despre drumul european al României și a militat pentru pace.

"Stabilitatea noastră economică și socială vine dintr-o neutralitate absolut necesară, de aceea, astăzi, avem nevoie de pace socială.

Nu trebuie să alegem de partea cui suntem. Trebuie să fim, înainte de toate, de partea noastră: a poporului și a propriilor nevoi.

Rămânem devotați valorilor europene, dar mai presus de orice este nevoie să fim devotați nouă, familiilor noastre, copiilor noștri, strămoșilor noștri, pentru că în strămoși se află adevărul. Noi, românii, existăm pe acest pământ pentru a trăi în pace atât cu cei din vest, cât și cu cei din est sau din orice alt punct cardinal al lumii. Nu pentru a-i servi pe alții, nici din vest și nici din est, ci pentru a lucra pentru noi, o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu.

Rămânem direct legați de valorile europene, dar este esențial să ne găsim propriile valori. Doar astfel restul lumii ne va cunoaște și nouă valoarea morală și intelectuală ca neam și ca țară", a spus Călin Georgescu.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu a obținut 2.120.401 voturi. În schimb, Elena Lasconi a primit 1.772.500 de voturi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62500943
Primele schimbări după rezultatul neașteptat al alegerilor prezidențiale. Lovituri la nivel înalt
După un scrutin cum nu a mai fost, a venit și plata. Liderii partidelor PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, și-au anunțat demisiile într-un moment extrem de delicat pentru partidele lor.  
62500949
Călin Georgescu, mesaj tranșant pentru Elena Lasconi: "Voi fi foarte direct! Nu aveți de ce să vă bucurați"
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, se vor duela, duminică, 8 decembrie, în finala prezidențială.
62500925
Călin Georgescu, primele declarații despre acuzațiile de extremism care i se aduc. Cum a numit Republica Moldova
Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, a transmis, luni seara, un mesaj poporului român și clasei politice din țara noastră.