Presupusă notă informativă a Securității în care apare numele lui Nicușor Dan. Care este reacția actualului primar general

62444285
Inquam Photos/ Octav Ganea

În spațiul public a apărut astăzi "pe surse" - în plină campanie electorală - un document a cărui proveniență și autenticitate rămân să fie dovedite, din care rezultă că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea când avea 17 ani.

Documentul menționat poate fi citit integral mai jos în forma în care a fost distribuit. 

Posibil document privind colaborarea lui Nicușor Dan cu fosta Securitate [pdf]

Nicușor Dan respinge aceste acuzații și, mai mult decât atât, subliniază faptul că CNSAS a emis două adeverințe, în 2012 și 2017, care stabilesc oficial faptul că el nu a colaborat cu fosta Securitate. ”Nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea. CNSAS a emis două adeverințe în acest sens”

Decizia CNSAS privindu-l pe Nicușor Dan [pdf]

Comunicatul de presă transmis de Nicușor Dan:

“Față de documentul “Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică” care a început să circule în presă fac următoarele precizări:

- am plecat din România de trei ori înainte de 1989: la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) și la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 (Cuba) și 1988 (Australia);

- în relația cu autoritățile statului de atunci am avut doar acele interacțiuni obligatorii conform legislației din acei ani pentru toți românii care călătoreau în străinătate;

- nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, de altfel, CNSAS a emis două adeverințe în acest sens, în 2012 și 2017;

- documentul prezintă mai multe neconformități faptice.”

Surse oficiale au declarat pentru Știrile Pro Tv că deținătorii de arhive au predat la CNSAS multe documente după pandemia de Covid, însă membrii CNSAS susțin că acest act nu a fost niciodată pe masa lor.

De asemenea, unul dintre vicepreședinții Colegiului este de părere că documentul are conținut care-l face susceptibil de a fi fals, deoarece are formulări care nu corespund cu vechile arhive ale fostei Securități.

În perioada următoare, la CNSAS se va face o analiză asupra documentului care a apărut în spațiul public, iar până la sfârșitul săptămânii ar putea fi emis un comunicat oficial al Colegiului. De altfel, CNSAS este în prezent în procedura de verificare a trecutului tuturor candidaților la alegerile din 2024.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62162600
Alegeri locale în Suceava, 2024. Cine sunt cei cei șapte candidați la funcția de primar
Potrivit datelor centralizate de Expert Forum, în urma informațiilor publicate de Biroul Electoral Central, în municipiul Suceava s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar, la alegerile din iunie 2024, șapte candidați.  
62162529
Alegeri locale în Ploiești, 2024. Cine sunt cei cei zece candidați la funcția de primar
Potrivit datelor centralizate de Expert Forum, în urma informațiilor publicate de Biroul Electoral Central, în Ploiești s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar, la alegerile din iunie 2024, zece candidați.  
62453405
Poliția a declanșat urgent verificări, după ce Diana Șoșoacă a fost filmată purtând o uniformă și o cască de polițist
Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a dispus de urgenţă efectuarea de verificări, după ce preşedintele partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a fost filmată purtând o cască de polițist.