Cum au votat VIP-urile politicii de la noi. Marcel Ciolacu a făcut și un pronostic non-electoral: „O să câştigăm”

×
Publicitate

Principalii candidați la alegerile locale și europarlamentare și liderii partidelor au vrut să fie exemple pentru alegători, și au venit să voteze devreme.

Au vorbit despre importanța votului, iar acum așteaptă închiderea secțiilor și primele estimări ale rezultatelor.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a votat la Liceul Teoretic "Jean Monet" din Capitală.

Klaus Iohannis, președintele României: „Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi alegem pe cei care ne reprezintă în parlamentul european.”

Premierul, în schimb, a votat în Buzău, acolo unde are domiciliul, apoi s-a grăbit să se întoarcă în Capitală.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând, am votat pentru investiţii, autostrăzi, şcoli, spitale”.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă s-a prezentat la o secţie de vot din Baloteşti, la ora 8 fix.

Nicolae Ciucă, președintele PNL: „Am votat pentru dezvoltarea României, pentru o viaţă mai bună în fiecare comunitate”.

Liderul AUR, George Simion, a votat la colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, doar pentru europarlamentare.

George Simion: „Să votăm pentru viitorul copiilor noștri și pentru viitorul românilor.”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a venit la secţia de votare împreună cu soţia şi cei doi copii.

Cătălin Drulă, președintele USR: „Am votat pentru o Românie modernă, pentru continuarea modernizării oraşelor şi localităţilor care sunt conduse onest şi unde mafiile nu mai au acces”.

Primarul în funcţie al Capitalei, Nicușor Dan, a votat la o secţie din sectorul 5.

Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei: Am votat pentru onestitate publică, pentru realism în viaţa publică, pentru că e important ca oamenii politici să ne spună pe unde suntem şi ce putem, realist, să facem".

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea a fost însoţită de mai mulţi colegi din alianţă, inclusiv de Marcel Ciolacu.

Gabriela Firea: „M-am bucurat să văd şi tineri, şi seniori, şi adulţi venind la vot. Acesta este un semnal foarte bun. Avem acum şi alegeri locale, şi europarlamentare, şi este important să ne implicăm.”

Candidatul liberalilor la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a venit la urne cu motocicleta.

Sebastian Burduja, candidat PNL: „Sunt convins că la finalul acestei zile vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit şi surprize foarte plăcute pentru acest oraş şi oamenii lui minunaţi.”

Premierul Marcel Ciolacu, care a însoţit mai mulţi candidaţi PNL-PSD la urne, a făcut şi un pronostic. Dar nu legat de alegeri.

Reporter: Dar avem şi fotbal, turneul din Germania şi voiam să vă întreb ce credeţi că o să facem la Euro?

Marcel Ciolacu: „Cum?! O să câştigăm campionatul european! Nu de asta am mers?”

Reporter: Serios?

Marcel Ciolacu: Bineînțeles!”

Reporter: Primul meci cu vecinii noştri...

Marcel Ciolacu: Cu Ucraina! O să câştigăm! O să fiu şi eu prezent.”

Reporteri: Cristina Dobre, Radu Costin, Andreea Marinescu, Delia Bârla, Daniel Nițoiu, Marius Grama, Lavinia Petrea, Ovidiu Oanță, Larisa Antal, Florentina Bălașoiu

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
O comună din Olt suplimentează buletinele de vot la două secţii care au prezenţă de peste 100%

Buletinele de vot pentru alegerea Consiliului Judeţean Olt, a preşedintelui acestui for administrativ, precum şi pentru alegerile europarlamentare au fost suplimentate duminică, în comuna Bărăşti din judeţul Olt.  

Mai multor alegători din Prahova li s-a făcut rău la secția de vot. Ce s-a întâmplat

Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Prahova au avut, duminică, cinci intervenţii la secţii de votare din judeţ.

 

„Trist, foarte trist”. Mesajul lui Tudor Chirilă cu câteva ore înaintea încheierii votului

„Trist, foarte trist”, spune Tudor Chirilă, referindu-se la prezența la vot mai scăzută în zona urbană față de zona rurală a României.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.