Alegeri europarlamentare 2014. Disputa din cauza Greciei la cea mai mare confruntare intre candidatii la sefia PE

61514917

Austeritatea s-a aflat in centrul marii dezbateri pentru alegerile europene, care a fost transmisa in direct, joi seara, in toate tarile Uniunii Europene.

Conservatorul luxemburghez Jean-Claude Juncker, social-democratul german Martin Schulz, liberalul belgian Guy Verhofstadt, ecologista de origine germana Ska Keller si reprezentantul stangii radicale, grecul Alexis Tsipras, s-au confruntat in hemiciclul Parlamentului European, la Bruxelles, in cursul primei dezbateri cu participarea celor 5 candidati ai principalelor partide europene la Presedintia Comisiei Europene.

"Grecia este tara aleasa de liderii europeni pentru a fi cobaiul celei mai severe austeritati", a inceput Alexis Tsirpas, denuntand, apoi, "politicile catastrofale de austeritate". El a cerut "iesirea din aceasta stare de paranoia legata de criza datoriilor", printr-o "schimbare de directie" si mai multa "solidaritate".

"Accept multe reprosuri, dar nu voi accepta niciodata (sa se spuna) ca nu am fost suficient de solidari cu Grecia", a raspuns Jean-Claude Juncker, care a asigurat Presedintia Eurogrupului timp de opt ani. "Am lucrat mult in ultimii ani, zi si noapte, pentru a evita ca Grecia sa iasa din zona euro. Am facut totul pentru ca Grecia sa ramana membra a zonei euro", a adaugat el, dand asigurari ca aceasta tara trebuie "sa continue politica de asanare" a finantelor publice.

La randul sau, Guy Verhofstadt a aparat "disciplina bugetara" si a afirmat ca problemele Greciei au aparut in urma unei "politici precare", acuzand in principal bancile publice ale acestei tari ca finanteaza partidele politice. In opinia ecologistei Ska Keller, austeritatea nu poate "decat sa agraveze situatia". Ea a pledat, la fel ca Martin Schulz, pentru o lupta mai ferma impotriva fraudei fiscale.

Juncker a subliniat ca lupta impotriva crizei a fost dusa de crestin-democrati, socialisti si liberali, oferindu-i astfel ocazia lui Tsirpas sa acuze "marile familii politice" de faptul ca au spus ca nu exista "o alta cale in afara austeritatii".

Cei cinci candidati au mai abordat criza din Ucraina, problema imigratiei, lupta impotriva coruptiei si lobby-ul. Martin Schulz, Guy Verhofstadt si Ska Keller au vorbit in engleza, Jean-Claude Juncker in franceza, in timp ce Alexis Tsipras a preferat sa se exprime in greaca.
 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
60597897
EUROPARLAMENTARE 2014: LISTA candidatilor INDEPENDENTI

EUROPARLAMENTARE 2014: In Romania, pe 25 mai 2014, au loc ALEGERI EUROPARLAMENTARE, in cadrul carora vor fi alesi 32 de europarlamentari.

61235002
EUROPARLAMENTARE 2014: LISTA candidatilor Noua Republica

EUROPARLAMENTARE 2014: In Romania, pe 25 mai 2014, au loc ALEGERI EUROPARLAMENTARE, in cadrul carora vor fi alesi 32 de europarlamentari.

61407047
EUROPARLAMENTARE 2014: LISTA candidatilor PRM

EUROPARLAMENTARE 2014: In Romania, pe 25 mai 2014, au loc ALEGERI EUROPARLAMENTARE, in cadrul carora vor fi alesi 32 de europarlamentari.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.