(P) Nestlé a mobilizat peste 400 de voluntari în acțiuni de ecologizare de-a lungul Dunării și la Marea Neagră

62055232

București, 10 iunie 2019 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor, Nestlé România și Nestlé Bulgaria, au desfășurat acțiuni de ecologizare de-a lungul Dunării și la malul Mării Negre.

Cei peste 400 de voluntari mobilizați au colectat peste 10 tone de deșeuri care au fost transmise către reciclare sau valorificare.

Acțiunile fac parte din programul Nestlé Cares, lansat anul acesta cu scopul de a concentra proiectele de voluntariat ale companiei, cu impact asupra comunității si planetei și de a încuraja la responsabilitate individuală și colectivă privind mediul înconjurător.

Acțiunea de ecologizare din România a avut loc la piciorul Podului Prieteniei din Giurgiu și a fost desfășurată în parteneriat cu Administraţia Naţională ,,Apele Române”, Garda Națională de Mediu, Primăria Municipiului Giurgiu, ManagerdeMediu.ro și Asociația Prietenii de lângă tine.

Printre voluntarii care s-au alăturat inițiativei Nestlé România se numără și Lucian Mîndruță, care a pornit pe bicicletă din București până la Giurgiu, alături de comunitatea lui de voluntari.

Problema de mediu poate fi rezolvată doar printr-o abordare colectivă. În acest sens, Nestlé, la nivel global, a lansat Institute of Packaging Sciences, un centru de cercetare dedicat descoperirii și dezvoltării unor soluții de ambalare funcționale, sigure și ecologice, pentru ca până în 2025 să ne atingem obiectivul de a avea 100% ambalaje reciclabile sau reutilizabile. Totodată, continuăm să ne implicăm și să investim local în cât mai multe acțiuni de educare și ecologizare, pentru a încuraja românii să devină responsabili cu mediul și împreună să asigurăm dezvoltarea durabilă a României,” a declarat Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé România.

Dincolo de acțiunea de ecologizare de la malul Dunării, Nestlé România, în parteneriat cu Fundația PRAIS, a derulat o campanie de educare a tinerilor pentru creșterea gradului de conștientizare a importanței protecției mediului.

Peste 2,500 de elevi din București au aflat informații esențiale despre importanța protejării și reducerii poluării apelor planetei.

Acțiunile de informare și eforturile de ecologizare a malului Dunării și a plajelor Mării Negre sunt cu atât mai importante cu cât la nivel global Organizația Națiunilor Unite a semnalat că reducerea materialelor plastice de unică folosință este una dintre principalele problemele care trebuie gestionate prioritar, pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător pe termen lung.

Angajamentul Nestlé pe termen lung este de a proteja mediul înconjurător și de a preveni eliminarea deșeurilor în mări, oceane și căi navigabile, avand ca obiectiv pentru anul 2020 zero deșeuri depozitate la groapa de gunoi.

Inițiativele globale Nestlé:
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu.

Nestlé for Healthier Kids
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos - SETS”.

Nestlé needs YOUth
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

Performanța de mediu
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Mega Image atrage atenția asupra nevoii constante de donatori de sânge

Mega Image marchează al treilea an de implicare în susținerea unei cauze extrem de importante în acest moment: nevoia de sânge pentru transfuzii.

(P) Top 4 telefoane rezistente recomandate celor cu poftă de acțiune

Celor care lucrează în construcții, în garaje auto, pe pistele de mașini și în general celor care la muncă sau în timpul liber nu se simt bine decât în mijlocul acțiunii, li se potrivesc telefoane mobile rezistente, create după intensitatea pasiunii lor.

(P) Poartă cele mai stylish costume de baie la festivalurile verii și vei acapara privirile tuturor!

Ca în fiecare vară, festivalurile de muzică ale sezonului sunt cele mai așteptate evenimente din tot anul.

Recomandări
Dunărea a secat atât de mult încât bacurile nu mai pot circula. Pe alocuri apa ajunge până la genunchi

Seceta de pe Dunăre pune în pericol circulația cu bacurile. Mai mulți operatori au anunțat că au suspendat trecerile după ce nivelul apei a scăzut la un nou minim istoric.

Filmul „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică în rolul principal, marele câștigător al Festivalului de Film de la Locarno

„Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban, a câștigat la Festivalul Internațional de Film de la Locarno Leopardul de Aur/Marele Premiu, Premiul Europa Cinemas Label și o Mențiune specială pentru interpretare.

Paturi goale și cheltuieli uriașe în spitalele mici. În unele unități, peste 90% din venituri se duc pe salarii

Unul din 3 paturi pentru pacienții acuți rămâne neocupat în spitalele din România deși marile unități de urgență sunt frecvent supraaglomerate.