Familia care a indraznit sa cumpere 3 case traditionale din Bucovina cu 500.000 EURO. "Casa Poveste", poarta spre o alta lume

×
Publicitate

Este o rusine sa vinzi casa batraneasca, mai bine o lasi sa se topeasca. Asa suna o vorba moldoveneasca de la care nu se dezice nimeni.

Poate si de aceea in minunata Bucovina cu greu mai gasim vechile locuinte cu pridvor si geamuri mici. Este greu sa le cumpere cineva si sa le restaureze, dar chiar si asa sunt oameni care vor ca trecutul sa aiba un viitor. Ajungem la Campulung Moldovenesc, unde o familie s-a luptat ani in sir sa readuca la viata casele traditionale ale bucovinenilor. Oamenii au cumparat pana acum trei astfel de bijuterii in care au investit aproape 500.000 de euro. Cand ajungi la "Casa Poveste" parca pasesti intr-o alta lume, cea a bunicilor, a balmosului si a poalelor in brau.

In inima Bucovinei, la poalele Raraului, langa Campulung Moldovenesc e "Casa Poveste". Proprietari si gazde bune: familia Savin. Doina e medic de familie si vreme de 30 de ani a tot salvat de prin ograzile bucovinenilor obiecte vechi si rare care riscau sa ajunga la gunoi. "Am vrut sa facemn un muzeu si prietenii mi au spus de ce nu faci cumva ca muzeul sa prinda viata", a povestit Doina Savin, proprietara.

Zis si facut! Azi, ele impodobesc odaile din pensiunea muzeu a familiei Savin - care are trei case bucovinene, adunate de prin imprejurimi si restaurate. Le-a fost greu: fiindca batranii locului nu se indurau sa vanda casele mostenite. In satele din Bucovina, e mare rusine sa instrainezi casa parinteasca, o vorba din strabuni spune ca: mai bine o lasi sa se topeasca. Totusi, cei care si-au calcat pe inima si au dat mostenirea lor pe mana familiei Savin, n-au gresit. "Sunt sase tipuri de case bucovinene si speram ca intr-un timp cat mai scurt sa le avem pe toate. Trebuie sa le vanezi, trebuie sa le insemni, sa le desfaci ca pe un lego sa le reconditionezi la loc. Vea mai veche e casa mica care are 130 de ani" a explicat Ciprian Savin.

Citește și
O arhitecta aduna bani pe Facebook pentru salvarea caselor traditionale, aflate in paragina: "Lumea a inceput sa reactioneze"
O arhitecta aduna bani pe Facebook pentru salvarea caselor traditionale, aflate in paragina: "Lumea a inceput sa reactioneze"

campanie

A patra e deja cumparata, trebuie doar recladita: "Casoaia este casa oamenilor instariti, Bucovina n-a fost niciodata patronata de boieri sau grofi, ea a fost a oamenilor liberi, a razesilor. Casa mica este cea a celor mai necajiti iar casuta lac este oarecum intermediara. Mai aducem doua case intermediare care reflecta starile sociale din acele perioade."

Cu lacrimi in ochi, Doina povesteste ca bunicii i-au starnit pasiunea pentru traditie si istorie: "Eu am trait la bunicii mei in asemenea case, m-am indragostit de casele astea batranesti, visul nu mi l-am putut atinge imediat pentru ca la inceput posibilitatile materiale nu erau pe masura."

Si-a urmat visul, si dupa zeci de ani de truda si economii a construit o pensiune, in care drumetii patrund ca-n poveste. Robert s-a nascut in America si calca pentru prima data Bucovina."Padurile sunt minunate iar casele la fel. Este veche si se simte, dorm ca un bebe si mancarea e nemaipomenita. Am vazut casele astea doar in poze la bunica", spune el.

campanie

"Patul are peste 130 de ani. Garnijele astea au si ele peste 200 de ani, care au apartinut bunicilor mei dinspre mama", a explicat Doina. Fiecare odaie are caracter. "Acesta este dulapul bunicilor mei este tipic austriac, foarte vechi are peste 100 de ani."

Nici o incapere nu seaman cu alta: "Camera buna unde isi puneau musafirii, am folosit-o ca si camera pentru clienti, am pastrat cam tot ce avea casa batraneasca adaugandu-i doar baia, facuta tot cu piatra, gresia cat mai putina si dusul care e mascat."

"Sa poti locui intr-o casa de 100 de ani incarcata de istorie este un sentiment aparte pentru oricine, in special pentru cei straini", spun turistii.

In curte, o trasura batrana se pregateste sa intre din nou in paine, iar turistii abia asteapta sa cutreiere drumeagurile de tara, trasi de cai. "Nu am facut decat sa-i revigoram culorile si am inlocuit pielea originala facand una identica. Are aproape 200 de ani."

Musafirii Savinilor simt ca s-au intors in timp, pe taramnul povestilor, si inteleg ce inseamna tursim rural autentic: "E impresionant ce am gasit aici. Ne bucuram ca gasim asemena calitate si la noi."

campanie

Asezate intre doua vai, la baza versantului nordic al muntilor Rarau, cele trei case de poveste sunt punct de plecare ideal pentru cei ce vor sa descopere nestematele Bucovinei. La manastirea Moldovita, puhoi de turisti. Maica Stareta zambeste fericita, ca lucrarile de restaurare care au durat 22 de ani la micuta biserica, s-au incheiat. "Pictura de aici are 470 de ani, este originala, a fost restaurata, cand intri pe poarta parca simti o pace, simti o liniste, parca te atrage ceva. Turistii spun ca se simt asa de usor in suflet", a povestit Maica Stareta Tatulici Benedicta, Manastirea Moldovita.

Sarah si sotul ei sunt britanici. Pentru prima oara in Romania: "Admiram manastirile si am vorbit cu un preot si am invatat cate ceva, e un loc minunat, oamenii sunt minunati. Peisajul e mirific totul e verde, o sa-mi trimit prietenii aici."

campanie

Pe dealurile Bucovinei se asterne seara. La apus, in nordul Moldovei incep petrecerile. La Casa Poveste se intind mesele cu bucate bucovinene. Doina a gatit cat a fost ziulica de lunga. Ciorba si placintele umplute cu carne, toate sunt facute dupa reteta bunicii. Urmeaza traditionalul balmos: intins sub privirile uimite ale turistilor pe trei mese. "Balmosul e facut din jintuit, e grasimea ce ramane de la cas si jintita care e tot ce rezulta dupa ce se scurge urda, zer dulce si asa se mananca."

Si s-a facut coada la umplut blide si la mancat. Nota o da Violeta - nemtoaica maritata cu un roman. "Daca noi nu vom lupta ca sa aducem din trecut si sa aratam in prezent tot ceea ce a fost, copii nostri, deci viitorul nostru, nu va sti ce s-a intamplat cu strabunii nostri, nu or sa stie", crede Doina.

Poveste cu final fericit - pentru turisti! Care isi fac deja rezervari pentru Craciun. Gazdele bucovinene sunt ostenite dupa o saptamana plina de munca, dar fericite ca povestea de viata a bunicilor a fost salvata si are viitor.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
O arhitecta aduna bani pe Facebook pentru salvarea caselor traditionale, aflate in paragina: "Lumea a inceput sa reactioneze"
O arhitecta aduna bani pe Facebook pentru salvarea caselor traditionale, aflate in paragina: "Lumea a inceput sa reactioneze"

Farmecul caselor traditionale de la noi continua sa atraga in fiecare an mii de turisti straini. Dincolo de frumusetea acestor constructii, adevarul este insa crunt: multe stau sa cada.

Campania Stirile ProTV "Salveaza Romania Frumoasa", premiata pentru promovarea valorilor romanesti in lume
Campania Stirile ProTV "Salveaza Romania Frumoasa", premiata pentru promovarea valorilor romanesti in lume

Hanul Gabroveni este noul centru cultural al Bucurestiului. Cladirea renovata cu 5 milioane de euro a fost inaugurata cu mare fast, dupa mai bine de doi ani de la inceperea lucrarilor.

Lectia pe care un sat din Franta le-o da romanilor. Cum a transformat saracia de la tara in prosperitate
Lectia pe care un sat din Franta le-o da romanilor. Cum a transformat saracia de la tara in prosperitate

Cum sa transformi saracia de la tara in prosperitate sau chiar in atractie pentru turisti. Pare imposibil. Si totusi, un sat din Franta ne da o lectie demna de urmat: sa valorifici tot ce ai mai bun in jurul tau, arhitectura straveche ori produse locale.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Reacția Danemarcei după ce Trump a spus că „nu va folosi forţa” pentru a prelua Groenlanda. Concluzia trasă rapid de danezi
Reacția Danemarcei după ce Trump a spus că „nu va folosi forţa” pentru a prelua Groenlanda. Concluzia trasă rapid de danezi

Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, a salutat asigurările date de Donald Trump în discursul de miercuri de la Davos că SUA „nu vor folosi forţa” pentru a cuceri Groenlanda, dar crede că discursul lui arată că ambiţiile sunt încă „intacte”.