Locul de poveste din inima Banatului. O casa "trista" si veche de 300 de ani, transformata intr-o adevarata bijuterie

×
Publicitate

In Banatul imparatesei Maria Terezia, asa cum era cunoscut odata, au ramas comori ale celor adusi pe vremuri sa colonizeze locul: unguri, italieni, francezi si svabi.

Banatul a fost si este cel mai cosmopolit loc de tara si asta se vede in case frumoase, traditii felurite si bucatarie diversificata. Prea putini sunt insa cei care au inteles ca mostenirea trebuie pretuita, pastrata si aratata.

Langa Timisoara, cateva locuinte ale svabilor au fost salvate de la uitare si transformate in adevarate bijuterii. La Altringen, localitate botezata dupa numele guvernatorului Banatului de atunci, o constructie veche de 300 de ani a fost transformata de proprietari intr-un loc de poveste. Nu departe o casa frumoasa, dar trista, cum li s-a parut proprietarilor, i-a facut pe 2 soti din Timis sa se implice in salvarea ei.

Sunt peste 30 de ani de cand svabii din Banat au emigrat in Germania si si-au lasat in urma amintirile si casele, cele mai multe ajunse acum in pragina.

Asa s-a intamplat si in localitatea Sandra. Aici, in urma cu 10 ani, a ajuns si Luminita.

Noii proprietari au luat-o de la zero si incet, incet au reconditionat frumoasa casa.

"Vai, cum era, foarte trista, daca pot sa spun despre o casa ca e trista, dar probabil si obiectele au suflet si asa am gasit-o. Casa era a domnului Albert care traieste acum in Germania, care a fost deportat si el in Baragan", povesteste Luminita.

"Am pastrat structura, ce am facut a fost doar renovare si consolidare. Nu am modificat nimic, am vrut sa ramana asa cum era odata. Mobila am achizitionat-o din zona, oameni care isi lichidau gospodariile, care plecau in Germania, unii le vindeau, unii le dadeau asa", continua femeia.

Grajdurile pentru cai au fost transformate in salon, sala de conferinte si restaurant. Aici instrumentele de cantat ale svabilor tin loc de decor.

Hahn Iosef, ultimul svab ramas aici isi aminteste cum era pe vremuri, cand kirweich-ul era sarbatorita timp de 3 zile cu fanfara, dansuri traditionale cu svabi imbracati in straie populare.

La 60 de kilometri distanta, in localitatea Altringen, o alta casa cu poveste a fost salvata. Un grup de timisoreni a cumparat-o de la un svab, care a emigrat in Germania, la batranete. Au renovat un corp, apoi sura si grajdul, in care au amenajat camere pentru oaspeti. Tinerii au batut satele din Banat si au adunat obiecte vechi, pretioase, cu care au reconstruit un camin svabesc.

Apoi, timisorenii au vandut casa unui om de afaceri care s-a ingrijit sa completeze colectia de lucruri rare.

Dupa ce ii treci pragul iti dai seama cat de mult adevar e in mesajul de la intrare: cu dragoste pentru frumos si mostenire, in casa veche de trei secole au fost adunate si randuite, cu grija, cele mai de pret obiecte ale batranilor svabi din Banat.

Alte zeci de case svabesti asteapta sa fie readuse la viata si in Charlottenburg, singurul sat rotund din Romania motiv pentru care a fost declarat de Ministerul Culturii sit istoric.

Un singur svab mai traieste acolo. Batranul povesteste cu amaraciune cum nimeni nu se ocupa de promovarea lui.

Charlottenburg este inca o dovada ca avem o Romanie frumoasa. In acelasi timp, este si exemplul unui loc pe care nu stim sau nu vrem sa il salvam.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61575648
Romania Frumoasa. Imaginea Zilei: orasul Targoviste

Romania Frumoasa. Imaginea Zilei: orasul Targoviste

61554761
Satul in care nu exista saracie. Lectia primita de romani de la francezii din Champagne, locul unde vinul "stricat" e vedeta

Sa cladesti un viitor prosper pe o traditie de sute de ani. Asta ne invata taranii francezi din regiunea Champagne. Au pastrat obiceiurile mostenite de la strabunici si au protejat denumirea sampaniei.

61553846
Casutele vechi de 200 de ani, rupte parca din vremuri de alta data, isi fac loc printre constructiile moderne din Bucovina

Tarziu, romanii au realizat ca ar vrea sa se intoarca la ce pretuiau candva stramosii lor. Insa s-ar putea sa fie o cauza pierduta. Bucovina, de exemplu, se schimba, iar foarte multe locuri si-au pierdut identitatea.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.