"Elodiul" lui Cioaca, la final. Povestea ce a tinut Romania cu sufletul la gura se incheie in mister

60159275

Avocata Elodia Ghinescu, disparuta fara urma in noaptea de 29 spre 30 august 2007, va putea fi declarata moarta, pe cale judecatoreasca, incepand de astazi.

Adevarul: Elodia este legal disparuta, iar avocatul familiei sale a declarat ca va face demersurile ca femeia sa fie considerata oficial moarta. Astfel, Cioaca poate fi judecat pentru crima. Conform legii, o persoana poate fi declarata moarta pe cale judecatoreasca, daca au trecut cel putin patru ani de la ultimele vesti despre ea ca fiind in viata. Apropiatii avocatei au vazut-o pe Elodia pentru ultima data la 29 august 2007, cand femeia in varsta de 39 de ani a plecat de la cabinetul sau de avocatura la domiciliu, unde o asteptau baietelul ei care la acea vreme avea doi ani, dar si bona. In jurul orei 19.00, bona a parasit apartamentul, iar ce s-a intamplat apoi ramane inca invaluit in mister. Sotul avocatei, politistul Cristian Cioaca, a declarat disparitia femeii abia la 4 septembrie, iar in scurt timp a ajuns principalul suspect al uciderii Elodiei. A fost pus sub acuzare pentru omor calificat si a fost propus pentru arestare preventiva. In lipsa cadavrului, judecatorii au decis cercetarea lui Cristian Cioaca in stare de libertate.

N-au contat nici probele ADN ale urmelor de sange gasite in apartamentul celor doi, dar si in portbagajul autoturismului apartinamd lui Cristian Cioaca. Toate aceste probe aratau negru pe alb ca sangele apartine Elodiei. Politistul s-a oferit chiar sa se duca la detectorul de min­ciuni, sustinand sus si tare ca n-are nicio legatura cu disparitia sotiei sale si nici nu-si explica cum urme de sange apartinand Elodiei au fost gasite inclusiv pe suportul in care Cristian Testul poligraf a intarit suspiciunile ca Cioaca n-ar fi strain de misterioasa disparitie. Politistul a picat testul, aparatul aratand ca Cioaca a avut un comportament simulat la toate cele trei intrebari relevante in cauza si care faceau trimitere la uciderea sotiei sale.

Jurnalul National: Elodia poate fi declarata moarta. Povestea care, in urma cu 4 ani, a tinut cu sufletul la gura o tara intreaga se apropie de final 29 august 2007. "Era miercuri. Elodia Ghinescu a venit la birou pe la 9:30-10:00. Era foarte bine dispusa, relaxata si discuta in continuu despre concediile petrecute in acea vara. In acea zi am ramas la birou impreuna pana la ora 14:00, cand eu am plecat, iar doamna avocat urma sa se intalneasca cu sotul dumneaiei. In aceeasi zi, imi amintesc ca s-a apucat de redactat inscrisuri, isi planifica dosarele, pentru ca pe 3 septembrie se termina vacanta judecatoreasca. Si-a completat agenda cu termene de judecata. A doua zi urma sa ne intalnim la aceeasi ora. Dar din data de 29 august nu am mai vazut-o, nu am mai luat legatura la telefon cu dumneaiei si nici nu am mai auzit alte persoane care sa o fi vazut. Precizez faptul ca avocata Elodia Ghinescu imi spunea intotdeauna cand pleca la procese, in alte localitati". Este declaratia pe care Emilia N., asistenta la cabinetul de avocatura al Elodiei, a dat-o in fata instantei, in procesul de declarare prezumata a disparitiei. La acelasi termen, din 5 februarie 2009, Cristian Cioaca, sotul Elodiei, a fost adus cu mandat, pentru a depune marturie.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Timpul va sta in loc. Afla care este ultima descoperire ce va schimba cursul omenirii

Se spune ca viata oamenilor are trei faze: copilaria, maturitatea si batranetea. Atunci cand esti copil iti doresti sa fii mare, iar atunci cand imbatranesti iti doresti sa fii copil.

Le bei zilnic, dar nici nu stii cum arata. Cele mai banale lucruri din viata ta. Galerie FOTO

Cafeaua, ceaiul sau vinul - bauturile care iti inveselesc serile sau diminetile arata altfel marite sub lupa microscopului. Fotografiile se aseamana unor peisaje din Univers.

Zavo si Pepe, maraton sexual dupa divort

Dupa sapte ani de dragoste nebuna si juraminte desarte, Oana si Pepe s-au separat, dar telenovela cu ei continua. La capitolul amor, fiecare si-a incercat „norocul” pe unde a putut si cu cine a stiut.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

AFP: Alegeri fără suspans în Rusia. Miza lui Putin dincolo de victoria „Rusiei Unite”

Alegerile parlamentare din Rusia, din 18-20 septembrie, ar urma să mențină partidul lui Vladimir Putin la controlul Dumei, în timp ce Kremlinul urmărește semnele de oboseală față de războiul din Ucraina și temerile privind o nouă mobilizare, scrie AFP.