Traian Basescu: Se stia de 6 luni de Sorin Apostu. Sunt cazuri si in alte judete

60527347

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la postul public de televiziune, comentand cazul Apostu, ca de sase luni existau informatii despre acest subiect, pe care le stia inclusiv premierul.

Intrebat daca se astepta la aparitia unor cazuri de coruptie la Cluj, fief al PDL, Basescu a spus: "Nu ma asteptam sa fie acolo cazuri de coruptie. (...) Informatii ca ceva ar fi in neregula acolo sunt de vreo sase luni", a afirmat Traian Basescu.

El a spus ca "in mod categoric" primise informatiile si premierul Boc.

"Nu numai legat de Cluj sunt informatii. Sunt informatii si despre alte judete. Asta nu inseamna ca cineva se duce si spune 'Vezi, fura mai cu grija, ca se stie'. Nu ai dreptul sa faci asa ceva. Tu, ca sef de stat, esti informat cu privire la actele de coruptie. Mai ales ca este unul din obiectivele majore – culegerea de informatii legate de coruptie, si pentru SRI si pentru Doi si-un sfert si pentru toate institutiile statului", a continuat Basescu.

El a admis ca acest caz loveste in imaginea sefului Guvernului, dar "nu numai a premierului".

"Aici ar trebui sa fim absolut responsabili. Responsabilitatea inseamna ca nu imi poti pune mie in spate responsabilitatea pentru ce a facut chiar si un prieten al meu, cu care nu stau zi de zi. Daca Emil Boc ar fi stat zi de zi cu Apostu, probabil ca ar fi trebuit sa stie. Dar Apostu e acolo, premierul e aici . Numai de Apostu nu-i arde premierului cu ce a avut pe cap", a mai spus Basescu.

Seful statului a amintit si de vicepresedintele ANOFM.

Intrebat daca sunt si altii in vizorul organelor de urmarire, presedintele a raspuns: "Da, sunt si va asigur ca nu-i iarta nimeni. Destui... Nu numai de la PDL, slava Domnului, nu e numai PDL, in administreatie. Este vorba, in mod deosebit, de administratia locala, unde de multe ori li se pare ca daca au un contract trebuie sa aiba si ei partea lor din acel contract", a punctat seful statului.

El a reamintit ca, in 2002, le-a impus consilierilor locali si primarilor PD care aveau afaceri cu primariile sa aleaga intre a ramane in functie sau a renunta la afaceri.

"Au plecat peste 100 de consilieri si nu mi-a fost bine in fata celor carora le-am propus, pentru ca a fost o oarecare disputa sa introducem aceasta reglementare. Ei, cat de mare este diferenta de la cum era PD atunci si care e comportamentul lui acum, daca au ajuns la spagi. Pentru mine sunt o mare deceptie", a mai spus presedintele Basescu.

Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, ca, prin decizia Colegiului Director, Sorin Apostu si Radu Bica au fost exclusi din partid.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, retinut pentru luare mita de mita in forma continuata, si directorul general al Brantner Romania, Calin Stoia, au fost arestati preventiv, joi noapte, pentru 29 de zile, in baza unor mandate emise pe numele lor de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, in perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a incheia contracte de salubrizare si asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind incasati de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatura al sotiei sale.

Sotia primarului municipiului Cluj-Napoca, Monica Undina Apostu, este si ea invinuita in acest dosar, fiind audiata aproximativ cinci ore de catre procurorii anticoruptie in cursul dupa-amiezii de miercuri.

In acest dosar sunt invinuiti pentru dare de mita si oamenii de afaceri Simion Muresan (Electrogrup), Calin Stoia (director general al Brantner Romania), care a fost retinut pentru 24 de ore tot miercuri, si Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct).

Presedintele PDL Cluj-Napoca, primarul Sorin Apostu, a fost suspendat din partid dupa ce Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea sa preventiva, a anuntat, vineri, conducerea filialei judetene Cluj a PDL, care arata ca Apostu a contribuit, de-al lungul anilor, la consolidarea filialei.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Traian Basescu: Daca premierul vine cu propuneri de remanieri, le accept foarte repede

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la postul public de televiziune, ca daca seful Guvernului va veni cu propuneri de remaniere, le va accepta foarte repede.

Mircea Geoana: PSD se intoarce in negura perioadei bolsevice

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, luni, ca decizia BPN al PSD de a reconfirma schimbarea lui din functie si de a supune CEX recomandarea de a fi exclus din partid arata ca in PSD se intoarce negura bolsevismului.

Iliescu: Geoana si-a taiat singur craca de sub picioare

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, dupa sedinta BPN, ca Mircea Geoana "si-a taiat singur craca de sub picioare" prin declaratiile publice si "jocurile nefiresti" fata de PSD.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.