Ne rezumăm să plătim bani mulți de la buget pentru pagube când ar trebui să avem legi și reguli astfel încât să fim în siguranță. Iar prin lipsa de măsuri nu facem decât să tot atragem sălbăticiunile lângă noi.
Noi împărțim lumea în pădure și localitate. Pentru urs, această graniță nu există. El nu citește harta administrativă. Nu știe unde se termină fondul forestier și unde începe intravilanul. El însă urmează hrana, liniștea și traseele pe care le-a învățat bine. Dar omul, care este responsabil și atent cu protecția speciilor, ar trebui să aibă un management sănătos, al ursului.
Unul preventiv, nu doar reactiv, cum se întâmplă la noi, de ani de zile.
În primul rând, statul ar fi trebuit să amenajeze un centru pentru urși, un adăpost, sanctuar oficial, unde să poată fi aduși urșii problemă, capturați. S-a început un astfel de proiect, în urmă cu câțiva ani.
Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului: „Au oprit lucrările nejustificat, proiect cu bani europeni și au invocate ca în studiul de fezabilitate nu era prevăzut că terenul are unele mlaștini, nu știu cum de nu au prevăzut asta”.
Un alt capitol important, educarea populației. Fermierii ar trebui să știe că noaptea, cireada nu trebuie lăsată liberă, pe pășunile, fie ele și cu gard electric, din preajma pădurilor, dacă acolo sunt semnalați urși.
Fermier: „Am pus garduri și degeaba, trec prin ele”.
Un alt capitol vital în gestionarea ursului protejat e managementul deșeurilor. Nu avem legi în România care să prevadă obligații sau amenzi consistente, pentru municipalitățile unde nu există spații speciale pentru deșeuri, inaccesibile animalelor sălbatice. Aici suntem pe un drum județean, din Vrancea.
Lipsesc containerele speciale și de la popasurile turistice, unde urșii gunoieri sunt omniprezenți.
Corespondent PRO TV: „Au oamenii locului o vorbă: 'Dacă ursul iți mănâncă din mână îți va mânca și din picior'. Dar aici oamenii hrănesc și involuntar urșii, cât timp încă avem astfel de pubele deschise”.
Pentru urs există instinct, hrană și teritoriu. Iar uneori hrana i-o punem noi în cale. Se întâmplă în zona stațiunii Băile Balvanyos. Lângă vechile tomberoane au fost construite cuști speciale, astfel încât oamenii să-și poată arunca deșeurile, dar ursul să nu poată ajunge la ele. Au fost prevăzute chiar și sisteme cu gard electric.
O tânără și iubitul ei, care filmează de ani de zile urșii din Brașov, Prahova și Harghita susțin că știu bine locul de la Balvanyos.
George Lupu, activist urși: „Aici e un eșec total ideea e că ursul când vine să nu mai poată lua deșeuri, atunci nu mai vine”.
Mihai Pop, specialist carnivore mari: „Tomberoanele, le putem securiza străzile înguste, iluminatul, se pot găsi soluții”.
Attila Korodi, primar la Miercurea Ciuc: „Dar noi nu avem ursi interesați de gunoaie, la noi vin direct în curtea omului pentru mâncare, de aceea trebuie să fi managementul statului pentru reducerea numărului de exemplare”.
Mihai Pop, specialist carnivore mari: „Fără management eficient, vom avea ciclic, când împușcăm urși, când protejam și tot așa multe generații de acum înainte”.
Dincolo de cifre, estimări și tabere, diferența dintre o simplă vizită și o tragedie este făcută de intervenția timpurie. De timpul scurs între prima trecere a sălbăticiunii și prima măsură luată de om. Altfel, în țara dintre oameni și urși, cei din urmă vor rămâne inevitabil vinovații de serviciu.
.webp)
