Witkoff şi Kushner vor să meargă în curând la Moscova pentru o întâlnire cu Putin. Interes scăzut din partea liderului Rusiei

62565598
AFP

Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și Jared Kushner intenționează să viziteze Moscova în viitorul apropiat pentru o întâlnire cu liderul Kremlinului, Vladimir Putin.

Trimisul Casei Albe, Steve Witkoff (foto, stânga), şi ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, intenţionează să se deplaseze la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce emisarii lui Donald Trump lucrează la promovarea unui acord de pace pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, anunţă miercuri agenţia Bloomberg, citând surse familiarizate cu acest subiect, conform News.ro.

Cei doi reprezentanţi ai lui Trump s-au mai întâlnit cu Putin la Kremlin la începutul lunii decembrie, dar discuţiile nu au dus la rezultate concrete şi au fost urmate de noi negocieri separate, în Florida, Statele Unite, cu o delegaţie ucraineană şi cu trimisul lui Putin, Kirill Dmitriev.

Surse au declarat pentru Bloomberg că întâlnirea ar putea avea loc la sfârșitul acestei luni, precizând însă că planurile nu au fost încă finalizate și că data ar putea fi modificată în funcție de evoluția situației din Iran, unde au loc proteste de amploare.

Totodată, un oficial al Casei Albe a declarat că în prezent nu este programată o astfel de întâlnire, iar Kremlinul nu a răspuns la solicitarea de comentarii.

O sursă a declarat pentru Bloomberg că nu se știe încă cât de interesat este Putin de organizarea unei a doua întâlniri cu membrii echipei lui Trump, ceea ce pare a fi principalul obstacol în stabilirea unei date.

Sursele au adăugat că se așteaptă ca Putin să primească ultima versiune a unui plan de pace în 20 de puncte elaborat de reprezentanții Ucrainei și ai SUA.

Witkoff și Kushner au vizitat Moscova și s-au întâlnit cu Putin în decembrie. Această rundă de discuții a durat aproape cinci ore, dar nu a dus la niciun progres.

Witkoff s-a întâlnit cu Putin în Rusia de șase ori anul trecut, scrie sursa citată, potrivit Ukrainska Pravda.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62602891
Președintele Poloniei crede că un singur om „îl poate opri pe Putin”: „Doar el poate rezolva această problemă”
Donald Trump este singurul lider mondial capabil să-l oprească pe Vladimir Putin să ameninţe Europa, potrivit preşedintelui polonez Karol Nawrocki, scrie BBC.
62605963
Vârstnicii britanici nu mai mănâncă și nu se mai spală la fel ca înainte. Cum au ajuns la aceste „măsuri drastice”
Unele persoane în vârstă din Regatul Unit iau „măsuri drastice" în această iarnă, scăzând consumul de energie electrică, făcând băi sau duşuri mai rar sau sărind peste mese pentru a face faţă cheltuielilor financiare, avertizează organizaţia Age UK.
62578629
Val de morți suspecte într-o localitate din Italia: 14 decese în doar 10 zile. „Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată”
Locuitorii din Castiglion Fiorentino, o comună din provincia Arezzo, Italia, sunt neliniștiți după ce în primele zece zile ale anului au murit 14 persoane. Anunțul a fost făcut chiar de primar, care spune că este șocant.