Liderul de la Hong Kong va retrage oficial proiectul de lege privind extrădarea

62054804
Getty

Carrie Lam, liderul de la Hong Kong, va anunţa miercuri retragea oficială a proiectului de lege privind extrădarea, care a provocat protestele din ultimele trei luni, potrivit presei locale.

 

O sursă guvernamentală a confirmat informaţia pentru agenţia Reuters, potrivit News.ro.

Propunerea legislativă ar fi permis operaţiuni de extrădare în China, unde justiţia este controlată de Partidul Comunist.

Nu este sigur că această retragere a proiectului va pune capăt protestelor, numite Mişcarea Umbrelelor. Aceasta era principala cerinţă a protestatarilor. Protestele au evoluat şi sute de mii de oameni cer acum o reformă democratică şi investigarea actelor brutale comise de poliţie.

Lam a spus în trecut că proiectul este „mort”, însă nu l-a retras.

Ea a spus săptămâna trecută la o întâlnire cu oamenii de afaceri că a cauzat „un dezastru de neiertat” prin introducerea proiectului de lege privind extrădarea şi că, dacă ar avea de ales, s-ar scuza şi ar demisiona, potrivit înregistrării obţinute de Reuters.

Lam a ţinut marţi o conferinţă de presă televizată, la care a declarat că niciodată nu a cerut să demisioneze şi că Beijingul crede că Guvernul ei poate rezolva criza fără intervenţia Chinei.

Guvernul chinez a respins propunerea ei de a interveni în conflict. El a criticat demonstraţiile şi a avertizat că vor avea un impact important asupra economiei Hong Kong-ului. Totuşi, Beijingul a spus că dacă aceste manifestaţii afectează securitatea Chinei, va interveni.

Ministrul chinez de Externe a afirmat că Guvernul central „susţine, respectă şi înţelege” decizia lui Lam de a suspenda proiectul.

Marţi noapte au avut loc din nou demonstraţii. Forţele de ordine au intervenit cu gloanţe de cauciuc şi spray-uri lacrimogene pentru a dispersa mulţimea din două puncte ale oraşului. Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani au fost spitalizaţi. Doi sunt în stare stabilă şi unul a fost externat.

Poliţia a negat în mod repetat că a folosit forţa excesiv. Miercuri după-amiază, oficialităţile vor susţine o conferinţă de presă.

De la începutul seriei de proteste, au fost arestaţi 900 de oameni, între ei, de la finalul săptămânii trecute, trei lideri ai Mişcării Umbrelelor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62073772
Trump în conflict cu meteorologii cu privire la traiectoria uraganului Dorian
Donald Trump a insistat că meteorologii au greșit și că el a avut dreptate când a spus că uraganul Dorian ar putea lovi Alabama.
62074491
Captură istorică de droguri. Ofițerii au avut nevoie de 6 ore să scoată pachetele
Aproape 1,3 tone de heroină au fost descoperite la bordul unei nave, în ceea ce pare a fi cea mai mare captură de astfel de droguri din istoria Marii Britanii.
62074465
Uraganul Dorian. Insula cu 50.000 de oameni acoperită de ape în proporție de 70%
O insulă din Bahamas pe care locuiesc 50.000 de oameni se află acum sub apă în proporție de 70%, după ce uraganul Dorian a devastat zona timp de două zile, cu rafale uriașe.