Alertă în Marea Britanie. Şase copii au murit din cauza infecţiei cu streptococul A, care provoacă scarlatina

62307586
Profimedia

Şase copii au murit în Marea Britanie din cauza unor infecţii invazive cu streptococul A, care provoacă scarlatina, o boală uşoară, dar a cărei incidenţă este în creştere în această ţară, au anunţat, vineri, autorităţile sanitare.

Agenţia pentru Sănătate şi Siguranţă din Marea Britanie (UKHSA) a îndemnat părinţii să fie vigilenţi, după ce în acest sezon în Anglia au fost înregistrate cinci decese la copii sub 10 ani în termen de şapte zile de la diagnosticarea cu boala streptococică invazivă de grup A. Un al şaselea deces a fost înregistrat în Ţara Galilor, relatează AFP, preluată de „Le Figaro”.

În timpul ultimului sezon de streptococ A (2017-2018), în Anglia au fost înregistrate patru decese la copii sub 10 ani, potrivit News.ro.

Autorităţile sanitare constată acum o creştere a acestui tip de infecţie invazivă în comparaţie cu sezoanele anterioare pandemiei Covid-19.

Streptococul A poate provoca infecţii uşoare sau fatale

Streptococul A poate provoca infecţii uşoare sau fatale, în special atunci când ajunge în sânge, boli precum angina streptococică, impetigo (infecţie a pielii) şi scarlatina. Autorităţile sanitare investighează, de asemenea, indicii că infecţii respiratorii grave sunt cauzate de această bacterie.

Cu toate acestea, "nu există nicio dovadă că circulă o nouă tulpină", a precizat agenţia britanică, sugerând că probabila cauză a creşterii numărului de infecţii este creşterea circulaţiei bacteriilor şi a contactului cu acestea.

Scarlatina, o boală în general uşoară, dar foarte contagioasă, a înregistrat o creştere bruscă, cu 851 de cazuri raportate în săptămâna 14-20 noiembrie, faţă de o medie de 186 în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi.

Streptococul A "cauzează de obicei o uşoară durere în gât sau o infecţie care poate fi uşor tratată cu antibiotice", a declarat într-un comunicat dr. Colin Brown, directorul adjunct al agenţiei pentru siguranţă sanitară.

"În circumstanţe rare, această bacterie poate pătrunde în sânge şi poate provoca boli grave, numite infecţii invazive cu streptococ A", a adăugat el, îndemnând părinţii să urmărească simptomele şi să solicite asistenţă medicală cât mai curând posibil, astfel încât copiii lor să poată fi trataţi rapid, înainte ca infecţia să devină gravă.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62307580
Imaginile cu o stâncă în formă de pește ce iese din deșert a stârnit un val de comentarii pe internet. Cu ce este asemănată

În căldura strălucitoare a deșertului saudit, stânca uriașă în formă de pește ar putea fi considerată de unii un miraj. Însă fotograful care a surprins imaginile demonstrează că nu este decât realitatea.

61926516
Cel mai nou bombardier invizibil, destinat aviației americane. B21 are tehnologie de vârf upgradabilă

Cel mai nou bombardier invizibil american care poate fi pilotat de la distanță va fi prezentat publicului în decursul zilei de vineri. Aparatul poate să efectueze lovituri nucleare cu rază lungă de acţiune, dar și cu armament convențional.

62297002
Cuba, Nicaragua şi grupul Wagner, pe lista neagră a SUA cu cei care încălcă libertatea religioasă

SUA au adăugat Cuba, Nicaragua, precum şi grupul rus de mercenari Wagner pe lista neagră cu ţări care suscită „preocupări deosebite” în materie de libertate religioasă, a anunţat vineri Antony Blinken într-un comunicat.

 

Recomandări
Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 16h47m28s698
Băiatul care a înjunghiat o profesoară și un elev în școala din Bistrița căuta un copil non-ortodox. Atac anunțat pe TikTok

Un atac extrem de violent a avut loc luni dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a VI-a. 

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.