Incendiile de vegetatie fac ravagii. Un castel de 500 de ani a fost mistuit de foc

×
Publicitate

Un monument istoric, vechi de 500 de ani, a fost distrus de foc in Iernut, judetul Mures. Totul a pornit, se pare, de la un incendiu de vegetatie uscata, scapat de sub control.

Pompierii voluntari din Iernut erau la o alta interventie cand au vazut de departe fumul gros ridicindu-se deasupra castelului. S-au grabit sa ajunga acolo, dar monumentul istoric era deja in flacari. Intetite de vant, flacarile s-au extins la castelul istoric ce i-a apartinut odinioara unui nobil maghiar.

Militarii au intervenit cu sapte autospeciale, cu apa si spuma, si abia dupa o ora incendiul a fost stins. Nu s-a mai putut salva nimic din acoperis si din aripa de sus a castelului, iar tavanul unuia dintre turnuri s-a prabusit.

Localnicii sint convinsi ca la mijloc ar fi o mana criminala si nici pompierii nu exclud aceasta varianta. „Probabil de la vegetatie uscata, cladirea fiind veche, uscata. Este posibil sa fi fost si o mana criminala, desi la usa de la intrare noi am rupt lacatul sa intram sa lichidam incendiul”, spune Ovidiu Grama, pompier voluntar.

Politistii au deschis o ancheta ca sa afle cauza exacta a incendiului. Pagubele sint, deocamdata, greu de estimat.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
O tanara din Satu Mare, insarcinata in luna a patra, a fost batuta crunt si taiata la gat

Un atac de o violenta iesita din comun s-a petrecut in urma cu cateva ore intr-o brutarie din Satu Mare. Un barbat de 34 de ani, angajat al aceleiasi firme, a intrat in unitate, a batut-o pe vanzatoare si apoi a taiat-o cu un cutit la gat.

Clujul prinde viata. Fantanile arteziene pornesc in doua saptamani

Fantanile arteziene si cismelele, oprite si conservate pe perioada iernii, vor fi puse in functiune din luna aprilie.

Ce l-a oprit pe „Laca” sa-i strice „tiki-taka-ul” lui Iliesta

Disperati ca li s-a netezit drumul spre Liga a II-a, sefii de la FCM l-au repus pe Sabau antrenor si l-au dat afara pe Lacatus cu patru zile inainte de meciul cu Steaua. Care e secretul?

Recomandări
Siegfried Mureșan, declarații comune cu PNL, USR și UDMR: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, proeuropean”

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a anunţat, vineri, că începe redactarea programului de guvernare, împreună cu PNL, USR şi UDMR.

Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.