VIDEO. Cum arată primul buncăr de protecţie a cetăţenilor în cazuri speciale, amenajat de o asociaţie de locatari în România

62513271

Locatarii unui bloc din municipiul Baia Mare au luat decizia de a amenaja un buncăr în subsolul imobilului, care ar putea fi utilizat în cazul unor situaţii limită.

"După exemplul bunului gospodar care îşi pregăteşte sania din vară şi căruţa din iarnă, câţiva băimăreni au decis să fie prevăzători şi au început amenajarea unui buncăr la subsolul blocului", a spus primarul oraşului, Doru Dăncuş, într-o informare transmisă presei.

Locatarii blocului au solicitat îndrumarea autorităţilor locale pentru a se convinge că procedează corect.

"Ne-am întâlnit la discuţiile de zilele trecute din zona Decebal şi m-au dus să îmi arate ce au reuşit să realizeze prin propriile eforturi, prin muncă şi voinţă. Dorinţa lor este doar ca nişte persoane avizate din Primărie şi ISU să îi ghideze pentru a putea să finalizeze lucrarea conform normelor de siguranţă. Am discutat deja cu colegii mei şi ne vom ocupa în cel mai scurt timp de această etapă", a precizat Doru Dăncuş, potrivit Agerpres.

Edilul a apreciat iniţiativa oamenilor.

"Îi felicit pentru această iniţiativă care poate face diferenţa în situaţii nedorite. Mi-ar plăcea ca toate asociaţiile de locatari să vadă aceste imagini, cum aceşti oameni s-au mobilizat fără să aştepte din partea altora. În continuare, îi asigur pe toţi cetăţenii că voi susţine orice iniţiativă benefică pentru ei şi pentru oraşul nostru", a dat asigurări primarul.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62512373
O mașină în care se aflau 4 bărbați a căzut în gol și a ajuns într-un pârâu, în Satu Mare. Victimele au fost duse la spital
O mașină în care se aflau patru bărbați a căzut în gol de la trei metri și a ajuns într-un pârâu. S-a întâmplat în județul Satu Mare.
62513240
Un șofer din Mehedinți a murit după ce mașina lui a fost lovită de un alt autoturism și aruncată în fața unui TIR
Un bărbat de 46 de ani din Mehedinți și-a găsit sâmbătă seară sfârșitul într-un cumplit accident de circulație.
62417279
Colegiul Medicilor din România face un apel ferm către autorităţi ca personalul medical să fie protejat
Colegiul Medicilor din România face sâmbătă un apel ferm către autorităţi să întreprindă demersuri prin care personalul medical să fie protejat.