Se cauta vinovati. Ponta si Dragnea vor sa stie exact cum a actionat fiecare institutie in cazul accidentului aviatic

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta l-a desemnat, marti dimineata, pe vicepremierul Gabriel Oprea sa ii prezinte o informare, pana la sedinta de miercuri a Guvernului, despre modul in care a actionat fiecare institutie in parte in cazul operatiunilor de luni.

11:08 Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marti, ca se vor face doua anchete cu privire la accidentul aviatic de luni, una privind avionul, care prezenta riscuri de zbor, si o alta referitoare la interventie, care a fost intarziata.

"Premierul a luat o decizie foarte buna, corecta, sa se efectueze o ancheta extrem de amanuntita, complexa, sa se vada intai cum de s-a ajuns in situatia asta, de ce s-a ajuns in situatia in care nu s-a putut asigura un avion care sa aiba riscuri foarte mici si de ce un avion atat de vechi, pentru ca am inteles ca pilotul Iovan, Dumnezeu sa-l ierte, a anuntat in mai multe randuri ca exista un risc permanent cu acest avion", a spus Dragnea, referindu-se la o prima ancheta.

El a precizat ca se va face si o ancheta privind interventia.

"De asemenea, (facem - n.r.) o ancheta care sa stabileasca daca s-ar fi putut ca acolo echipele de interventie, de salvatori, sa ajunga mai repede. E o ancheta pe care toata lumea o asteapta si o asteptam cu foarte mult interes", a precizat vicepremierul.

Citește și
PRIMELE IMAGINI cu epava avionului. Un padurar a fost cel care i-a gasit pe supravietuitori in varful de munte
Imagini cu epava avionului. Un padurar a fost cel care i-a gasit pe supravietuitori in varful de munte

El a aratat ca nu doreste sa se pronunte "la cald" asupra eventualilor vinovati, aratand ca asteapta rezultatele anchetelor: "Astept rezultatele anchetei pentru ca, cel putin la prima vedere, mi se pare ca a durat foarte mult pana cand s-a ajuns la ei. Se va face o ancheta foarte serioasa, pentru ca intr-adevar timpul a fost foarte mare. Poate, cine stie, daca s-ar fi ajuns mai devreme poate ar fi fost salvati acei oameni".

El a precizat ca are informatii cu privire la accident atat de la televizor, cat si de la institutii ale statului.

Toate informatiile vor fi transmise prim-ministrului, pentru ca, in cursul sedintei de guvern de miercuri, sa fie analizata activitatea fiecarei institutii implicate si sa fie luate masurile care se impun, precizeaza Guvernul.

Pilotul Adrian Iovan si o studenta si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, luni dupa-amiaza, intr-o zona muntoasa accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba. Unul dintre medicii din aeronava a reusi sa sune la 112, la ora 16.16, anuntand incidentul.

La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor -, o studenta si doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan si copilotul Razvan Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan a fost gasit incarcerat, iar studenta era in stop cardio-respirator, cu hipotermie severa, nemaiputand fi salvata.

Toate cele cinci persoane ranite in accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi si traumatisme, sunt constiente si au fost internate la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta, ultimii doi raniti fiind adusi la UPU Cluj marti dimineata, in jurul orei 4.30.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Avion cu medici la pamant. Ce s-a intamplat cu aeronava pilotata de Adrian Iovan
Avion cu medici la pamant. Ce s-a intamplat cu aeronava pilotata de Adrian Iovan

Avionul medical, care a aterizat fortat in Alba, ar fi trebuit sa ajunga la Oradea. Cu aproximativ 20 de minute inainte de a opri la destinatie, hazardul a transformat insa totul intr-o drama.

Imagini cu epava avionului. Un padurar a fost cel care i-a gasit pe supravietuitori in varful de munte
Imagini cu epava avionului. Un padurar a fost cel care i-a gasit pe supravietuitori in varful de munte

Totul parea sa fie aseara impotriva celor 7 raniti izolati in varf de munte intr-un loc pe care nimeni nu reusea sa il identifice.

Starea actualizata a ranitilor din accidentul aviatic care a avut loc ieri in Muntii Apuseni
Starea actualizata a ranitilor din accidentul aviatic care a avut loc ieri in Muntii Apuseni

S-a dus o lupta impresionanta pentru viata, in conditii vitrege, in Muntii Apuseni, acolo unde ieri un avion medical cu 7 oameni la bord a aterizat fortat.

Salvatorii au primit COORDONATE GRESITE. Imagini care arata de ce Adrian Iovan a ramas blocat intre ramasitele avionului
Salvatorii au primit COORDONATE GRESITE. Imagini care arata de ce Adrian Iovan a ramas blocat intre ramasitele avionului

Primii care au ajuns, luni seara, la locul accidentului din Muntii Apuseni au dat detalii dramatice de la scena prabusirii avionului, spunand ca ranitii strigau de durere, unul dintre acestia avand picioarele rupte.

Raed Arafat a explicat pentru Stirile ProTV de ce avionul de 1 milion de euro este in revizie la Aerostar Bacau
Raed Arafat a explicat pentru Stirile ProTV de ce avionul de 1 milion de euro este in revizie la Aerostar Bacau

Culmea, in vreme ce doctorii aflati in avion au fost la un pas de moarte, in hangar sta un aparat de zbor performant si ultra-rapid, utilat pentru transporturi umanitare.

Recomandări
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO

Responsabilii americani i-au avertizat pe omologii europeni că, dacă nu-și consolidează până în 2027 capacitățile defensive, Statele Unite își vor sista participarea la anumite mecanisme de apărare ale NATO.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.