Un strat de 5 centimetri de zapada a creat haos pe sosele din Moldova. Primele drumuri blocate si incidente rutiere

×
Publicitate

Iarna a venit cu intarziere in Moldova, dar nu fara surprize, desigur. Ca de fiecare data, si autoritatile, si soferii au fost luati prin surprinder. Judetele Suceava, Botosani, Neamt si Iasi au fost luni sub cod galben de vreme rea.

In aceste zone, a nins serios si au aparut si probleme in trafic.

Meteorologii spun ca vremea se va raci din ce in ce mai mult in urmatoarele zile, vor incepe ploile, iar la munte vom avea lapovita si ninsoare si, pana la sfarsitul saptamanii, temperaturi extrem de scazute, ce pot cobora pana spre minus 20 de grade Celsius. Politistii ii sfatuiesc pe soferi sa fie bine pregatiti pentru iarna, pentru ca, desi pot porni la drum din judete unde este soare sau senin, vremea se va schimba brusc si se vor trezi in plin viscol, mai ales in centrul tarii, zonele de munte si nordul Moldovei.

De altfel, ninsorile cazute luni in Suceava si Botosani au aratat ca pe sosele se poate produce oricand haos, fie pentru ca drumarii au fost luati iar prin surprindere, fie din neglijenta soferilor.

Drumul National 17, care face legatura intre Moldova si Ardeal, a fost blocat luni seara pentru aproape trei ore, dupa ce soferul unui TIR a pierdut controlul volanului. Soseaua dintre Suceava si Gura Humorului se transformase intr-un adevarat patinoar, spun cei care au trecut pe acolo. Politistii si drumarii au cautat tot felul solutii pentru a debloca drumul, timp in care masinile au format cozi interminabile pe ambele sensuri de mers.

Nu a fost singurul incident. Soferul unui autoturism a incercat sa evite o tamponare si, din cauza poleiului, s-a rasturnat in sant. "Masina a inceput sa gliseze, am pus un pic de frana ca daca nu, ma izbeam in el si am ajuns cu masina in sant. Vai de mine, patinoar, patinoar", a spus soferul.

Florin Sinescu, prefectul judetului Suceava: "Drumarii sunt in continuare pe traseu, imprastiem material antiderapant pentru ca in acest moment conditiile sunt nefavorabile in judetul Suceava".

Inca de luni, la Suceava, pe centura de ocolire a orasului s-au creat ambuteiaje din cauza ghetii. O masina de lemne a blocat toata circulatia. A fost haos si pe centura care traverseaza satul Scheia, de langa Suceava.

La Botosani, dupa doua ore de ninsoare, stratul de zapada avea cinci centimetri. Asa ca au aparut si primele probleme, mai ales pe Drumul European 58, care face legatura cu judetul Suceava. TIR-urile n-au mai putut urca o portiune de panta, iar unul dintre ele s-a si rasturnat.

Pe de alta parte, aceasta prima zapada a fost asteptata cu bucurie de agricultori. In nordul Moldovei, cei mai multi au plantat rapita, grau, orz si ovaz. Daca inghetul ar fi venit brusc, de toate culturile se alegea praful.

Ovidiu Popinciuc, fermier din Suceava: "Nu apuca sa inghete. Daca prinde cultura descoperita e gata, cultura e compromisa si ne vedem un an pierdut la cultura mare".

Gheorghe Nicolaes, fermier din Botosani: "Stratul de zapada a ajuns la 10 centimetri, deci ar fi suficient cat sa protejeze culturile, dar ar trebui sa mai ninga, ca sa fie protejate in totalitate, sa ajunga pana la 20 de centimetri."

Iar in judetul Dambovita, la Voinesti, zona vestita pentru merele ei, oamenii protejeaza cu nisip puietii pe care urmeaza sa ii planteze la primavara.
 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61454512
Primele teorii despre aterizarea fortata, in lipsa oricaror confirmari oficiale. Ce s-a intamplat cu avionul pilotat de Iovan

Luni, 20 ianuarie 2014, ora 13.30, avionul bimotor BN2 a decolat de pe aeroportul Aurel Vlaicu Baneasa cu destinatia Oradea, unde ar fi trebuit sa ajunga la ora 16.30.

61454494
Salvatorii au primit COORDONATE GRESITE. Imagini care arata de ce Adrian Iovan a ramas blocat intre ramasitele avionului

Primii care au ajuns, luni seara, la locul accidentului din Muntii Apuseni au dat detalii dramatice de la scena prabusirii avionului, spunand ca ranitii strigau de durere, unul dintre acestia avand picioarele rupte.

60381215
Ultima convorbire a lui Adrian Iovan cu controlorii de trafic. Pilotul nu mai vedea nimic din cauza cetii

Pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa dupa ce a trecut de Sibiu, cand a anuntat ca va cobori la o altitudine de 2.100 de metri, mai mica decat cea normala, pentru ca nu vedea nimic din cauza cetii.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.