Doctorul capodoperelor. Ion Sfrijan a „vindecat” sute de tablouri găurite la Revoluție. Femeile, împușcate „în anumite zone”
A făcut câteva dintre cele mai importante şi valoroase descoperiri din arta românească şi este cunoscut ca „medicul operelor de artă".
Este cel care „vindeca" tablourile de zeci de milioane de euro din patrimoniul României. Iar de mai bine de 30 de ani, salvează împreună cu colegii săi sutele de tablouri arse sau chiar împuşcate în haosul Revoluţiei din 89.
De mai bine de 30 de ani, cele mai importante şi valoroase tablouri din patrimoniul României sunt vindecate și îngrijite sub lupa și sub pensula unuia dintre cei mai mari profesioniști pe care România îi are în domeniul restaurării.
„Ion Sfrijan mă numesc, sunt șeful secției de restaurare de la Muzeul Național de Artă. Aici este masa mea de lucru... au rămas paletele, aşa de la ultima lucrare care a plecat săptămâna trecută pentru expoziţia RomânIA”, se prezintă el.
Vizitatorii muzeului nu știu că multe dintre tablourile pe care azi le admiră, unele dintre ele cu valori de zeci de milioane de euro, au fost salvate şi pot fi expuse numai datorită unui uriaș efort de restaurare început în 1990 și continuat și astăzi sub coordonarea lui Ion Sfrijan. Mergem în depozitul de artă românească al muzeului.
Ion Sfrijan: „Cu siguranţă se va recupera Andreescu „Femeie în Albastru", de acolo din colţ. Este împuşcătura în piept. Este o temă foarte ciudată, bărbaţii erau împuşcaţi în cap sau în... aşa, iar femeile în anumite zone.”
Reporter: Trăgeau dinadins?
Ion Sfrijan, restaurator: „Cred că au tras intenţionat în anumite situaţii.”
În haousul din decembrie 1989 clădirea muzeului a fost atacată cu muniţie de război. S-a tras cu gloanţe, grenade şi rachete în căutarea aşa-zişilor terorişti. O parte din încăperi au fost avariate cu tot cu tablourile de pe pereţi. În bătaia gloanţelor puţinii angajaţi rămaşi în muzeu au intrat într-o cursă contra-cronometru să salveze ce mai puteau.
Ion Sfrijan, restaurator: „Când sunt evenimente dintr-astea cum a fost atunci, în 1989, majoritatea ţărilor de pe planeta asta, primul care îl fac, îşi protejeaza patrimoniul. Ei, la noi a fost exact invers. Muzeul a fost ţinta.”
La acea vreme, Ion Sfrijan era angajat la Muzeul Peleș și făcea naveta la Muzeul de Artă din București, unde se afla în stagiu de pregătire. Soarta a făcut ca Revoluția să-l găsească la Peleș, deoarece laboratorul în care lucra în Capitală a fost incendiat, iar capodoperele din interior au ars. La câteva zile după Revoluție s-a întors și a găsit dezastrul.
„Lucrarea asta a fost sită”
Ion Sfrijan, restaurator: „Aici era camera de studiu, şi ce vedeţi în spate, acolo, era un rastel. A ars asta în totalitate. Vă dați seama ce temperatură a fost aici dacă și marmura s-a descompus. Și în rest, până aici, aproape toate lucrările erau carbonizate. Până în dreptul ăsta. Aici era o lucrare atribuită lui Rafael: "Fecioara cu Pruncul".
Ion Sfrijan, restaurator: „A fost împușcat la Revoluție”.
Reporter: Și câte găuri avea?
Ion Sfrijan, restaurator: Cred că spre o sută. Lucrarea asta, la fel, a fost sită și ea. "Vasul cu flori" de acolo "Vânatul" de aici, "Țiganca din Ghegani". Asta am restaurat-o prin 1995-1996.”
Imediat după 1989 a fost cooptat în echipa de restauratori care au primit misiunea să salveze ce se mai poate din capodoperele distruse. Echipă pe care acum o conduce.
Ion Sfrijan a realizat câteva dintre cele mai importante descoperiri din colecția muzeului. El a identificat semnătura originală care a permis atribuirea Răstignirii lui Iisus pictorului italian din secolul al XV-lea, Iacob Bassano.
Adrian Buga este istoric şi critic de artă.
Adrian Buga, istoric şi critic de artă: „El este un medic al operelor de artă. Bisturiul său vizual ştie foarte bine cum să disece fiecare strat dintr-un tablou, dar poate să aibă abordarea eleganta al unui pictor şi să restaureze o operă de artă pentru care alţi critici n-ar mai da o şansă de supravieţuire.”
După o cercetare de doi ani, tot el a observat că pe nudul din Venus și Amor, semnat de Lucas Cranach, un alt pictor adăugase acum câteva secole un voal albastru. Convins că sub el se află versiunea autentică, a reușit să convingă zeci de experți români și străini să îi permită îndepărtarea voalului.
Ion Sfrijan, restaurator: „Mai tot timpul am suspectat asta. De când eram student şi mă uitam la ea, mi se părea că ceva nu e în regulă. Draperia albastră care o acoperea conţinea albastru de Prusia. Şi asta m-a determinat să fiu absolut sigur că este adăugata mai târziu, pentru că în timpul lui Cranah nu există acest albastru.”
Adrian Buga, istoric şi critic de artă: „În aşa fel încât să dovedească că lucrarea este pictată de Lucas Cranach şi nu este din cercul lui de apropiaţi. Dacă este o lucrare copie după Lucas Cranach vorbim de ordinul zecilor de mii de euro, dacă este o lucrare făcută de Lucas Cranach vorbim de zeci, sute de milioane de euro.”
Din 2016 supervizează toată activitatea de restaurare a muzeului.
De la țesături, la grafică, lemn sau ceramică, coordonează o mână de oameni dedicați, cu salarii mici și resurse puține, care au grijă de sute de mii de obiecte de patrimoniu cu o valoare inestimabilă. O generație de experți pe care încetul cu încetul România o pierde.
Dezastrul de la Revoluție a avut și o parte bună: 18 tablouri ale unor mari maeştri europeni au fost trimise la restaurare în Occident. Iar câțiva restauratori, printre care și el, au putut pleca la specializare în vest.
Ion Sfrijan, restaurator: „Prima dată când am ieşit din ţară. Şi m-am trezit prin octombrie 91 că trebuie să merg la Cambridge pe data de 7 ianuarie. Şi a trebuit să mă descurc şi cu limba engleză. Şi eu în timp ce lucrăm aveam casete şi eram cu limba engleză, şi în timp ce lucrăm învăţam şi limba engleză.”
Acolo a învăţat şi fizica sau chimia care l-au ajutat să facă marile descoperiri din carieră.
Ion Sfrijan, restaurator: „Extrem de util mi-a fost Raymond White, perioada petrecută la Cambridge. În sala de curs punea tot felul de jucării acolo şi ne arata. "Uite, asta e molecula de apă, o bilă. Asta e molecula de clei, o spirală"
A avut oferte să rămână atât la Cambridge, cât şi în Statele Unite, la Chicago, însă le-a refuzat.
Ion Sfrijan, restaurator: „Directori mă acuzau că sunt "home sick". Dar eu am zis că am nişte obligaţii față de instituţia asta, că m-a trimis într-un fel. Poate altfel n-aveam oportunitatea să ajung.”
Reporter: De când trăiţi printre tablouri?
Ion Sfrijan, restaurator: „Să o iau de la început, cred că de pe la 11 ani, când am trăit printre propriile mele creaţii.”
A moștenit înclinația spre culoare din familie
S-a născut într-o familie din Neamţ. Mama era croitoreasă, iar tatăl muncea pe şantiere.
Ion Sfrijan, restaurator: „Da, mama avea oareșce înclinații. Partea cu culoarea cred că o simte foarte bine și tatăl meu. El se ocupa mai mult de zugrăvit. De fiecare dată când pictam ceva îmi spunea "Vai, ce culoare e asta!". Era extrem de sensibil la culori. Se spune la culoare, te naști cu ea, desenul se învață.”
La 11 ani a fost admis la Şcoala de Arte de la Iaşi. Ca să-şi urmeze visul a fost nevoit să plece departe de casă şi să trăiască în internat.
Ion Sfrijan, restaurator: „Mă rog, pentru mine eu cred că a fost un exercițiu foarte bun. Pentru că am plecat destul de devreme și m-am învățat într-un fel să mă descurc. Aș recomanda la toți cei care fac școală să petreacă viața în cămine de licee sau studențești. Pentru că altfel te formezi ca om, altfel te legi.”
Deşi a terminat liceul printre primii, la facultate a dat de patru ori, deoarece multe dintre locuri erau ocupate de relaţiile demnitarilor comunişti.
Ion Sfrijan, restaurator: „Am dat și la Iași. Am dat o dată la București, am picat primul sub linie. Am dat a doua oară la Iași, am picat, la fel, primul sub linie. Al treilea am dat tot la Iași, am picat iar primul sub linie. Şi am venit la București, că am zis că am dat de două ori la Iași, nu mai stau să pierd vremea pe acolo. Și iar am picat primul sub linie. Și până la urmă s-au făcut niște suplimentări de locuri.”
Ca o ironie, laboratoarele în care repară şi astăzi tablourile distruse la Revoluţie, erau în timpul regimului comunist birourile înalţilor demnitari care intrețineau sistemul de pile şi relaţii. Pereţii încă poartă urmele gloanţelor trase dinspre Piaţa Palatului.
Ion Sfrijan, restaurator: „Aici am intrat în luna august 1991. Aici a fost de fapt biroul lui Emil Bobu. Sunt și niște fire ascunse pe acolo, prin dulapul ăla, niște fire de ascultări. Ia uitați-vă ce căblăraie aici, sistem de ascultare”.
Reporter: „Ăsta era sistemul de ascultare?
Ion Sfrijan, restaurator: „Da, pentru asta erau”.
În Muzeul de Artă a intrat pentru prima oară în studenţie, când s-a mutat la Bucureşti.
Ion Sfrijan, restaurator: „Aveam sâmbăta și duminica program de muzeu. Intram printre primii și plecam printre ultimii. Pe mine m-a cuprins un soi de disperare. Credeam că dacă o să mă trimită într-un sat, undeva, cine știe când o să mai am ocazia să mai văd Muzeul Național de Artă. Am terminat facultatea cu 9,91. Am fost primul, nu mă ajungeau nici cei care primeau 50 de sutimi în plus pentru că aveau activitate la UTC sau la partid. Ăsta a fost norocul meu, că nu m-a ajuns nimeni și am putut să aleg primul”.
Reporter: Și ați ales Peleș.
Ion Sfrijan, restaurator: „Da, da”.
A restaurat pictura Mănăstirii Voroneț
Chemarea pentru restaurare a simţit-o tot în studenţie. În vacanţele de vară şi-a făcut practica la Mănăstirea Voroneţ.
Ion Sfrijan, restaurator: „Când mergeam la practici pe șantier. Atunci se lucra pe un șantier la Voroneț. Am lucrat mai mult la pictură exterioară. Dacă vă duceți la intrare, pe mâna stângă, este pictat Grigorie Roșca. Aia este lucrarea mea de licență în restaurat din 1984. Vă dați seama, era destul de interesant și onorabil să lucrezi pe ea”.
Reporter: Și acolo ați prins gustul?
Ion Sfrijan, restaurator: „Da, acolo.”
Reporter: Cum percepeţi dumneavoastră România?
Ion Sfrijan, restaurator: „Poate e un pic mai mult specificul nostru, ca naţie, să reluăm totul de la zero. Probabil ar trebui cumva societatea noastră să fie educată să construiască. Dar să construiască cu respect faţă de ce au primit moştenire, pasul următor să fie un pic mai bun, ceilalţi să-i respecte pe cei care sunt acum.”
Anul viitor, Ion Sfrijan iese la pensie, se întoarce la prima pasiune: propriile picturi. Într-o tară care de prea multe ori şi-a neglijat comorile, lasă în urma sute de tablouri vindecate şi o nouă generaţie de doctori în artă, care să le îngrijească.
