Istoric, la PRO TV: Ion Iliescu a reprezentat o elită a comuniștilor în 1971, ”s-a comportat ca un veritabil influencer”

×
Publicitate

De la întunericul comunismului, trecând printr-o revoluție sângeroasă, și până la intrarea în NATO, omul care a modelat istoria post-decembristă a României - Ion Iliescu - a fost votat masiv, dar și contestat vehement în stradă.

Potrivit specialiștilor, prin deciziile pe care le-a luat, Ion Iliescu a influențat istoria personală a fiecăruia dintre noi, atât în bine, cât și în rău.

Invitată în ediția specială a Știrilor Pro TV de joi dimineață, pentru a comenta ceremoniile organizate la Palatul Cotroceni pentru funeraliile lui Ion Iliescu, istoricul Lavinia Betea a explicat, pe scurt, cum a avut loc ascensiunea politică a lui Ion Iliescu în epoca comunistă.

Astfel, tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru, a fost un deținut politic comunist, fapt foarte apreciat de conducerea PCR din România.

În acest fel, Ion Iliescu a fost, mai întâi, lider al tineretului comunist (UTC), apoi șef al Departamentului de Propagandă și Ministru pentru Problemele Tineretului în 1967, demonstrând loialitatea sa față de politicile partidului și capacitatea de a naviga în sistem.

Istoricul Lavinia Betea spune că, în timp, Iliescu a devenit un fel de ”influencer” al tinerilor comuniști.

Istoricul Lavinia Betea: ”Ion Iliescu era fiul unor ilegaliști, o categorie foarte importantă în regimul comunist, foarte prețuită, ei erau eroii. Ion Iliescu reprezenta tineretul comunist. El a fost liderul UTC-ului, ministru al Tineretului într-o perioadă, și din staff-ul acela al lui, din activiștii prețuiți în acel timp, a apărut a 2-a generație de lideri politici. Deci toți îl cunoșteau pe Iliescu.

Ion Iliescu reprezintă, apoi, activul de partid de cel mai înalt nivel, și din teritoriu și central. El a fost, tânăr fiind, în nucleul de decizie în calitatea lui de secretar cu propaganda. Aceasta era poziția lui, deci unul dintre primii cinci oameni ai țării în 1971, deci reprezenta această elită a comuniștilor.

El era apoi tehnocrat, reprezenta elita tehnocraților, prin aceea că fusese calificat inginer energetician la Moscova. Foarte prețuite erau studiile la Moscova și să știți că nu doar în România, mi-a fost dat în Israel să cunosc oameni care au făcut o carieră în tânărul stat Israel, plecând din România, tehnocrați care se formaseră la Moscova, specializările lor fiind la vremea aceea cotate ca unele de vârf.

În calitatea lui de director al Editurii Tehnice a ajuns să cunoască, pentru că și în vremea aceea nu mulți își dădeau doctorate, dar aceia care și le dădeau și care erau managerii industriei comuniste, publicau cărți de specialitate la Editura Tehnică. A fost secretar cu propaganda în Timiș, a fost prim-secretar în Iași, cei doi poli ai țării geografici, unde Ion Iliescu - poate nu se utiliza termenul de influencer - dar s-a comportat ca un veritabil influencer”.

Nu în ultimul rând, istoricul Betea ține să sublinieze faptul că Ion Iliescu nu a fost chiar ”marginalizat” de conducerea PCR, așa cum cred unii în prezent. 

Cosmin Stan: Asta, deși, la vremea respectivă, el era deja marginalizat de către conducerea Partidului Comunist, într-un fel.

Istoricul Lavinia Betea: ”Marginalizarea aceea trebuie înțeleasă într-una cu ghilimele, pentru că, vedeți dumneavoastră, eu fac parte din generația de intelectuali a anilor 80. În 1981 s-au închis orașele mari. De pe la mijlocul anilor 70 n-au mai existat posturi în cercetare sau în învățământul superior. Mă refer la partea umanistă. Și vreau să vă spun că pentru un șef de promoție de filologie sau de filozofie, un post de corector la un ziar era ceva ca și cum l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Însuși fiul rectorului nostru, care a fost un foarte bun student, ca să-l scoată taică-su, cumva, atât a putut face, de aceste nenorocite repartiții, l-a trecut la fără frecvență și a găsit un post de corector la o revistă literară din Cluj. Și atunci, ca să fii directorul Editurii Tehnice însemna că ești marginalizat??”

Fostul președinte Ion Iliescu a fost condus, joi, 7 august, pe ultimul drum, printr-o ceremonie oficială.

Președintele României, Nicușor Dan, fostul președinte Klaus Iohannis și Nina Iliescu au lipsit de la funeraliile de stat care au fost organizate la Palatul Cotroceni.

După slujba de la Biserica Cotroceni, Ion Iliescu a fost înmormântat în cimitirul Ghencea 3.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62565465
Cine i-a adus un omagiu lui Ion Iliescu. Doi foști președinți au mers să își ia rămas-bun

Ceremoniile funerare pentru Ion Iliescu, primul președinte ales al României post-decembriste, sunt în plină desfășurare.

62446042
Sebastian Burduja, numit în funcția de consilier onorific al premierului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

Sebastian-Ioan Burduja a fost numit în funcția de consilier onorific al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan.

 

62502439
PSD boicotează ședința coaliției, în semn de protest față de atitudinea USR privind funeraliile lui Ion Iliescu

Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat luni că nu va participa la următoarea ședință a coaliției de guvernare, invocând „atitudinea total lipsită de respect, decență și umanitate” a celor din USR față de Ion Iliescu. 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.