Romanii au talent, audiente record in toate cele 4 semifinale

×
Codul embed a fost copiat

Sambata, 9 aprilie, au fost desemnati ultimii 3 finalisti care vor merge in marea finala de la "Romanii au talent" ce va fi difuzata a doua zi de Paste in direct din Studiourile MediaPro din Buftea.

In urma voturilor publicului, au fost alesi cei 12 finalisti de la "Romanii au talent".

Astfel, lista completa a celor 12 fericiti finalisti care se vor lupta pentru marele premiu in valoare de 120.000 de euro arata astfel : Narcis Iustin Ianau, trupa Ballance, sotii Luca, Tutu Adrian, Cristina si Alina, grupul Akikai, Stefan Florescu, Cosmin Agache, Rebeca Neacscu, Valentin Dinu, Valentin Luca si Medeea.

Semifinala vineri, 8 aprilie

Cea de-a treia semifinala a emisiunii “Romanii au talent” ce a fost difuzata vineri, 8 aprilie, in direct din Studiourile MediaPro din Buftea a adunat in fata micilor ecrane peste 5 milioane de romani din intreaga tara in minutul de maxima audienta de la 22.18, cand la nivelul publicului comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18-49 de ani ratingul ProTv ajungea la 26,4 puncte de rating si cota de piata impresionanta de 64,8%.

Citește și
luciu
VIDEO / Vezi cum ar arata Nicoleta Luciu daca s-ar rade pe cap

Audienta medie inregistrata de emisiunea “Romanii au talent” difuzata vineri, 8 aprilie in intervalul 20.29 – 00.14 a fost pe publicul din mediul urban de 19,0 puncte de rating si o cota de piata de 45,7%, in timp ce Antena 1 obtinea de 6 ori mai putin, adica 3,1 puncte de rating si 7,4% cota de piata.

Si pe publicul comercial din mediul urban cu virste cuprinse intre 18-49 de ani ProTv a fost lider absolut de audienta cu o medie de 18,8 puncte de rating si 52,9% cota de piata, in timp ce Antena 1 obtinea doar 3,1 puncte de rating si 8,7% cota de piata.

In editia de vineri, 8 aprilie telespectatorii ProTv au avut o misiune foarte grea atunci cand au fost pusi in situatia de a alege din multitudinea de numere extraordinare de magie, acrobatie, dans si muzica pe cei mai talentati participanti. In urma voturilor publicului, Stefan Florescu si Cosmin Agache au fost propulsati direct in finala, in timp ce juriul a avut dificila sarcina de a-l desemna pe ocupantul locului al treilea. Alegerea s-a aratat extrem de dificila pentru ca atat Rebeca Neacsu, cat si trupa DFC au impresionat deopotriva juriul si publicul prin prestatiile lor.

Desi ultimul in concurs, Stefan Florescu a ajuns primul pe lista favoritilor pentru finala si le-a oferit telespectatorilor, asa cum a remarcat juratul Andi: “Ceva ce nu s-a mai vazut demult in forbalul romanesc”, si anume: spectacol!

La randul lui, Mihai Petre l-a laudat pe Stefan nu numai pentru felul in care a stiut sa minuiasca mingea, ci si pentru ritmul sau. Acest lucru l-a facut pe Mihai Petre sa se declare suporterul lui inca de pe acum. Chiar daca nu se pricepe prea bine la fotbal, Andra s-a aratat foarte incintata de talentul lui Stefan pe care l-a complesit cu cuvinte de apreciere.

Micutul Cosmin Agache a fost numit de Mihai Petre un veritabil “talent nativ” si acesta este si motivul pentru care s-a ridicat in picioare in fata lui in semn de apreciere. La randul ei, Andra a spus ca l-ar lua oricand cu ea in concerte, mai ales ca astfel n-ar mai avea nevoie de nici un alt acompanient muzical, in timp ce Andi s-a aratat de-a dreptul uluit de calitatile acestui copil care a invatat tot ceea ce stie sa faca singur, fara ajutorul nimanui. “Esti total! Esti Ireal! In sufletul meu tu esti deja in finala" – i-a spus Andi, imediat dupa prestatia lui de vineri seara.

Cosmin Agache se pare ca a fost considerat demn de finala nu numai de juratul Andi, ci si de publicul de acasa care l-a sustinut prin voturile sale.

Decizia de a alege intre Rebeca Neacsu si trupa DFC a fost una extrem de dificila pentru cei trei jurati care au avut de ales intre doua prestatii uluitor de bune.

Mihai Petre s-a aratat de-a dreptul cucerit de micuta Rebeca Neacsu pe care a considerat-o “un inger coborat printre noi muritorii de rand”. Juratul nu s-a sfiit sa recunoasca faptul ca Rebeca este preferata lui, careia i-a multumit pentru faptul ca, prin vocea sa incredibila a reusit sa-l poarte in alta lume. “Uluitoare, incredibila, fantastica”, acestea au fost superlativele folosite de Mihai Petre pentru a descrie cit de mult i-a placut interpretarea Rebecai. Daca Andra s-a aratat uimita de faptul ca exista “o voce puternica si o inima mare intr-un copil asa de mic”, Andi s-a declarat pur si simplu vrajit de micuta Rebeca. Andi i-a felicitat si pe parintii Rebecai care au reusit sa cresca “un copil atit de talentat, cum rar mi-a fost dat sa vad!”.

Chiar daca trupa DFC a facut pur si simplu senzatie inca din momentul in care a pasit pe scena, juriul a hotarit totusi sa o trimita pe Rebeca in marea finala. Chiar daca si Mihai Petre si Andra s-au aratat absolut impresionati de momentul lor artistic si le-au marturisit celor trei baieti ca isi doresc sa-i vada in finala, nesansa a facut ca ei sa nu poata trece mai departe. Andi s-a oferit insa sa-i sprijine cu tot ce va sta in putinta lui si sa faca totul pentru ca aceasta trupa sa devina cunoscuta si sa-i fie recunoscute toate meritele ce i se cuvin. Cu multa admiratie si respect pentru ceea ce face, Andi i-a marturisit lui Robo: “esti cel mai bun dansator de gen pe care l-am vazut in viata mea!”.

Carismaticul Marian Vasilescu a cucerit nu numai prin vocea sa, ci si prin inventivitatea de care a dat dovada atunci cand a ales sa impleteasca in numarul sau celebra melodie a lui Enrique Iglesias, “Hero”, cu o frumoasa melodie populara banateana.

Pavel Bartos i-a spus ca a cantat “iglesiastic”, dar Andra a replicat ca “Ar vrea Iglesias sa cante asa muzica populara!”

La randul lor, trupa “Clevers” s-au aratat foarte inspirate in alegerea facuta si au oferit un adevarat spectacol, aratind ca nu degeaba si-au ales acest nume, AcroMistyc au starnit ropote de aplauze cu numarul lor extraordinar de acrobatie la inaltime, Alma Boiangiu a aratat ca stapaneste pianul la fel de bine ca si chiatara, dar si ca are o voce deosebit de frumoasa si puternica, in timp ce magicianul Lorenzo a prezentat in premiera cateva numere de magie care au starnit aplauzele publicului si au fost intampinate cu felicitari din partea juriului.

Fragila Ioana Roxana Rotar a uimit din nou prin flexibilitatea sa, prin munca si talentul sau si mai in gluma mai in serios i-a facut pe jurati sa fie de parere ca micuta s-ar putea strecura oriunde, chiar si pe sub usa daca ar fi nevoie. Transilvania Voces a oferit un spectacol memorabil –cum l-a numit juratul Andi – si a impresionat prin vocile puternice si armonia din momentul lor artistic.

Singurul caruia juriul nu i-a aratat niciun fel de ingaduinta a fost Borsan Ioan Daniel, cu numele de scena Dracula” caruia Mihai Petre i-a spus clar si raspicat: “Ati fost groaznic!”. Andi a tras concluzia ca decat sa vina la “Romanii au talent” ar fi fost mai potrivit sa mearga la “Ce se intampla, doctore?”

Cu niste prestatii de zile mari, cei 12 semifinalisti au facut ca seara de vineri sa fie una emotionanta ca o adevarata finala! Tot vineri, Smiley a cantat in premiera piesa “Dream Girl”, iar telespectatorii au facut cunostinta cu cele opt perechi care vor intra in ringul de dans, in cel de-al unsprezecelea sezon “Dansez pentru tine” care va incepe din 15 aprilie, la ProTv.

Semifinala, 9 aprilie

Si sambata, 9 aprilie, la cea de-a patra si ultima semifinala a emisiunii “Romanii au talent” ProTv a fost lider absolut de audienta cu emisiunea “Romanii au talent” la toate categoriile de public, inregistrand in minutul de maxima audienta de la ora 22.02 pe publicul comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18-49 de ani 24,1 puncte de rating si o cota de piata de 59,9 procente.

Astfel, pe publicul comercial din mediul urban cu virste cuprinse intre 18-49 de ani ProTv s-a situat pe primul loc in topul preferintelor telespectatorilor cu o audienta medie de 18,3 puncte de rating si 47,6% cota de piata, in timp ce Antena 1 obtinea doar 4,7 puncte de rating si 12,3% cota de piata.

Audienta medie inregistrata de emisiunea “Romanii au talent” difuzata sambata, 9 aprilie, in intervalul 20.28 – 00.00 a fost pe publicul din mediul urban de 17,5 puncte de rating si o cota de piata de 40,3%, in timp ce Antena 1 obtinea doar 4,3 puncte de rating si 9,9% cota de piata.

In editia de sambata, 9 aprilie prin fata ochilor telespectatorilor s-au perindat 12 numere extraordinare de acrobatie, dans, muzica, divertisment care mai de care mai interesante.

In cele din urma, in topul preferintelor telespectatorilor s-au aflat Dinu Valentin, Luca Valentin si Felea Madalina, cu numele de scena Medea.

Daca la preselectii a starnit ropote de aplauze si a impresionat pina la lacrimi cu interpretarea absolut senzationala a piesei “Cat de frumoasa esti”, sambata seara Dinu Valentin a pariat pe melodia “You are not alone” si a iesit castigator atat la capitolul popularitate, interpretare, dar si la numar de voturi adunate, fiind unul dintre putinii finalisti care au reusit sa ridice atat juriul, cat si sala in picioare.

Dinu Valentin i-a dedicat melodia baietelului sau prezent si el in sala alaturi de mama sa si a reusit sa convinga juriul si publicul ca e demn de marea finala. Juratii au fost de acord la unison ca Dinu Valentin nu va mai fi nevoit mult timp sa spele masini, iar Andi Moisescu a declarat chiar ca daca va ajunge vreodata la spalatoria unde lucreaza acum Valentin isi va spala singur masina.

Barmanul Luca Valentin a facut un adevart spectacol cu numarul sau de flair. Andi Moisescu s-a aratat extrem de entuziasmat in momentul in care a declarat: “Am vazut cel mai mare spectacol pe care nu l-am crezut niciodata posibil!”. Luca Valentin a fost ovationat la scena deschisa si a ajuns direct in finala in urma voturilor publicului.

Tenorul Alin Stanis a impresionat prin vocea sa puternica si a fost la un pas de marea finala. Cea aleasa de juriu sa mearga mai departe a fost insa Medea, tanara de 23 de ani al carei vis este acela de a face din gimnastica la bara un sport olimpic. “Ai facut din bara aia ce ai vrut tu! Ai facut din bara aia, o carpa!” i-a spus impresionat juratul Andi.

Desi trupa Freakquency a fost “de senzatie” in opinia lui Andi, a avut “o coregrafie superba” dupa parerea Andrei si au fost “al naibii de buni” in opinia lui Mihai Petre, n-au reusit insa sa mearga mai departe.

La randul ei, trupa Blockbuster Crew a fost considerata un talent autentic si a fost felicitata pentru spiritul lor de echipa si pentru faptul ca au dansat “pe bune”. Fanfaria Rotaria Junior nu numai ca a cantat foarte bine, dar a avut si o coregrafie foarte apreciata, reusind totodata sa-i faca lui Smiley o mare surpriza interpretand melodia “Love in for free”.

Mama si fiica, Aliona si Natalia Duminica i-au hipnotizat pe jurati si de data aceasta cu miscarile lor si au primit aplauzele publicului chiar in ziua in care Natalia a implinit 21 de ani.

Orlando a prezentat un numar spectaculos si surprinzator, dar care nu a fost apreciat la fel de mult ca data trecuta. Nici eleva de 18 ani, Luca Madalina, care a cantat la nai nu a reusit sa impresioneze la fel ca in preselectii, iar Duo Mistik au fost criticati pentru momentul lor considerat “prea lent” si au primit trei X-uri.

In schimb, Veronica Fizesan a fost considerata o adevarata profesionista si interpretarea sa artistica in care a combinat rock-ul cu opera a facut din nou senzatie pe scena de la “Romanii au talent”.

Spectacolul de la “Romanii au talent” a fost unul total, iar atmosfera a fost de-a dreptul incendiara in momentul in care au urcat pe scena Horia Brenciu si orchestra sa, dar si Marius Mihalache si fiul lui care au facut un show extraordinar smulgind aplauze furtunoase.

Finala “Romanii au talent”

Marea finala “Romanii au talent” va avea loc a doua zi de Paste. Luni, 25 aprilie, de la ora 20.30, cei 12 fericiti finalisti vor trece prin emotii de foc pe scena de la “Romanii au talent” cand vor trebui sa impresioneze cu numarul lor publicul pentru a castiga marele premiu in valoare de 120.000 de euro.

Sambata seara, imediat dupa incheierea ultimei semifinale a emisiunii “Romanii au talent” s-a dat START VOT, astfel incat, telespectatorii au la dispozitie doua saptamani in care sa-si voteze preferatul. Votul se va inchide in momentul inceperii marii finale si se va redeschide imediat dupa ce vor termina de performat toti cei 12 finalisti.

Premiul cel mare in valoare de 120.000 de euro va ajunge la concurentul care va strange cele mai multe voturi primite din partea publicului, atat pe parcursul celor doua saptamani, cat si in timpul emisiunii dupa ce s-a dat din nou START VOT.

Voteaza-ti favoritul!


 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
5 mil de telespectatori s-au uitat la
5 mil de telespectatori s-au uitat la "Romanii au talent" in minutul de aur

A facut jonglerii in ritmul muzicii mai ceva ca Ronaldino, iar acest talent i-a determinat pe telespectatori sa-l voteze drept primul finalist la "Romanii au talent".

VIDEO / Vezi cum ar arata Nicoleta Luciu daca s-ar rade pe cap
VIDEO / Vezi cum ar arata Nicoleta Luciu daca s-ar rade pe cap

Cu o zi in urma, viitoarea mamica de tripleti, Nicoleta Luciu a trecut printr-o schimbare de look spectaculoasa...

“Nu ma satur sa va ascult”. Un duet de senzatie in finala Romanii au talent
“Nu ma satur sa va ascult”. Un duet de senzatie in finala Romanii au talent

VIDEO. Cristina Bondoc din Tulcea, 22 ani, si Alina Dinca din Bucuresti, 20 ani, au impresionat pana la lacrimi juriul si publicul de la "Romanii au talent".

Recomandări
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”

Așa cum era de așteptat, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe liderul PSD Marcel Ciolacu, propus de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități.

Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu
Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu

În perioada 10 iulie 2012–31 august 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României, în urma suspendării din funcție a președintelui ales Traian Băsescu de către Parlament.

Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja
Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja

Prin măsurile necesare reducerii deficitului bugetar imens, care amenință viitorul întregii economii se numără și înghețarea salariilor bugetarilor, după doi ani de valuri de majorări.