Maximele pleacă de la 12...13 grade în Transilvania și ajung la 23 de grade în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei.

În Dobrogea și Bărăgan urmează o zi mohorâtă, cu un vânt mai insistent și averse însoțite de descărcări electrice. În Bărăgan, temperaturile pierd vreo 9...10 grade față de luni și marți se opresc la 21 de grade.

Vremea în Moldova

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem vreme închisă și rece. Soarele apare doar trecător, iar ploile vor fi mai abundente în zona de munte. La altitudini mari e posibil să ningă sau să cadă lapoviță.

Un aer mai rece pătrunde și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, pe unde nu vor fi mai mult de 19 grade în miezul zilei. O să plouă, iar în zona montană se pot strânge cantități mari de apă. Pe creste ninge și se poate depune un strat subțire de zăpadă.

Vremea în Transilvania

Vremea se răcește și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Nu vedem soarele, iar ploile vor aduce 20 de litri de apă pe metru pătrat. La altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la amiază temperaturile se opresc la 18 grade - pe la Satu Mare.

Înnorările persistă și în ținuturile vestice. O să vină mai multe reprize de ploaie, iar în zonele de munte e posibil să cadă grindină. Și pe-aici se răcește simțitor, iar maximele nu mai trec de 19 grade.

În Transilvania avem o dimineață rece în depresiuni, pe unde sunt și condiții de ceață. Peste zi, temperaturile rămân la valori modeste și ajung cu greu la 16 grade. O să plouă în multe zone, iar la altitudini mari o să ningă sau o să cadă lapoviță. Pe crestele Meridionalilor, vântul suflă cu 70 de km/h.

Vremea în Oltenia

În Oltenia găsim tot atmosferă mohorâtă. Apar mai multe serii de averse însoțite de descărcări electrice, poate și căderi de grindină. Vântul prinde putere și se răcește simțitor. Astăzi vor fi cel mult 22...23 de grade.

În ținuturile sudice avem tot vreme închisă și mult mai rece decât luni. Temperaturile nu mai trec de 23 de grade, iar pe parcursul zilei apar averse cu tunete și fulgere. Sunt și condiții de grindină, iar vântul ajunge la 50 de km/h.

Vremea în București

În București se răcește simțitor și nu vor fi mai mult de 22 de grade. Cerul rămâne acoperit, iar după-amiază și seara apar câteva averse însoțite de vânt intens.

Miercuri vedem puțin soarele printre nori și e posibil să mai vină câțiva stropi de ploaie. Temperatura mai pierde un grad și ajunge la 21 de grade.

Joi se îndreaptă vremea, dar dimineața încă o să fie rece. Soarele strălucește toată ziua, iar la amiază se mai încălzește puțin și se ating 23 de grade.

Vineri avem tot atmosferă însorită. Se simte puțin și vântul, iar în miezul zilei se vor înregistra în jur de 24 de grade - o valoare apropiată de normalul perioadei.

Vremea la munte

La munte, pe unde se face foarte frig pentru data din calendar. O să plouă destul de mult. Vor fi și descărcări electrice, și căderi de grindină, iar la altitudini mari ploile se transformă în lapoviță și ninsoare. Vântul se întețește pe crestele masivelor sudice, pe unde suflă cu 70 de km/h.

Miercuri, vremea se menține deosebit de rece. O să mai plouă - în special în timpul zilei, iar în zonele înalte o să mai fie puțină lapoviță sau ninsoare. Vor fi și perioade însorite, iar vântul rămâne insistent pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.

Joi, temperaturile încep să crească. Mai vin câteva ploi slabe - mai ales în nordul Orientalilor. În celelalte masive se îndreaptă vremea, însă vântul are intensificări în zonele înalte.

Vineri domină atmosfera însorită, iar atmosfera continuă să se încălzească. În Occidentali, în vestul Meridionalilor și în nordul Orientalilor e posibil să picure trecător, iar dimineața sunt ceva condiții de ceață.