Ploile vin pe la munte, în Maramureș, Moldova, de asemenea în Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în Crișana. Vântul se întețește aproape peste tot, iar în Oltenia, în centrul și în sudul Moldovei se vor atinge viteze de 50...70 km/h.
În Dobrogea și Bărăgan vor fi înnorări și averse destul de consistente, cu tunete și fulgere. Sunt posibile vijelii și căderi de grindină. Apare și soarele pe parcursul zilei, iar temperaturile rămân ridicate pentru această perioadă.
Vremea în Moldova
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, temperaturile scad ușor și se ating cel mult 27 de grade. Crește instabilitatea, apar ploi zgomotoase cu fenomene electrice, iar vântul suflă tare, cu viteze de până la 70 km/h.
În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi neplăcută, cu mulți nori și ploi cam peste tot. Duminică au fost 25 de grade la Suceava, dar luni se răcește și vor fi doar 14 grade. Vântul prinde putere și amplifică senzația de frig.
Vremea în Transilvania
În nordul Transilvaniei și în Maramureș se adună norii, o să plouă și apar și fenomene electrice. Vântul crește în intensitate și se răcește. La amiază vor fi cel mult 22 de grade la Satu Mare.
Scad temperaturile și în ținuturile vestice. În Banat predomină vremea frumoasă și o să plouă doar izolat. În celelalte zone, se anunță înnorări și averse mai consistente pe la munte.
În Transilvania vor fi mai multe episoade cu averse și sunt posibile căderi de grindină. Vântul crește în intensitate, iar la munte, în zonele de creastă, vor fi rafale de 80...90 km/h. Maximele, mai scăzute decât ieri, vor ajunge la 23 de grade în vestul provinciei, pe la Alba-Iulia.
În sud-vestul țării găsim soare și temperaturi ridicate pentru această perioadă, însă vântul agită atmosfera, cu rafale de 50...70 km/h. Doar în zonele de munte o să plouă.
În regiunile sudice, maximele vor ajunge la 31 de grade la Alexandria. Avem soare, câțiva nori trecători și un mai vânt insistent.
Vremea în București
În București, vremea se menține caldă și frumoasă. După prânz se vor înregistra în jur de 30 de grade, iar spre seară vântul crește în intensitate și o să bată cu 40...45 km/h.
Marți se răcește simțitor și la amiază vor fi cel mult 20 de grade. Se adună norii, o să plouă din când în când, iar vântul o să bată cu 40 km/h.
Miercuri se anunță vreme rece, mai ales dimineața și noaptea. Atmosfera va fi schimbătoare și s-ar putea să picure puțin. Vântul va fi ceva mai activ, iar maxima va ajunge la 21 de grade.
Ziua de joi aduce vreme frumoasă, vânt domol și temperaturi în creștere ușoară. Maxima va ajunge la 23 de grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi în jur de 9 grade.
Vremea la munte
La munte, se răcește semnificativ și o să plouă în majoritatea masivelor. Se pot acumula cantități de apă de 25 de litri pe metru pătrat și sunt posibile căderi de grindină. După-amiaza și seara, vântul se intensifică, iar la altitudini mari vor fi rafale de 80...90 km/h.
Marți se face mai rece, iar ploile apar în majoritatea masivelor. Pe creste, precipitațiile se transformă în lapoviță și ninsoare. Vântul mai are unele intensificări, cu viteze de până la 60 km/h.
Miercuri temperaturile rămân scăzute. O să mai plouă slab, iar la altitudini de peste 1700 de metri apar precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul prinde putere în zonele înalte din masivele sudice, pe unde vor fi rafale de peste 60...70 km/h.
Joi se încălzește ușor, predomină vremea frumoasă și doar pe spații mici o să mai plouă slab. Vântul va avea unele porniri în zonele de creastă.
Vremea la mare
La mare se face mai cald. Pe plajă se vor înregistra temperaturi de până la 27 de grade, dar crește instabilitatea. Vor fi averse trecătoare, însoțite de descărcări electrice, iar vântul o să bată cu 55 km/h. Apa mării va avea în jur de 21 de grade.
Marți se răcește semnificativ. Atmosfera va fi schimbătoare și o să plouă trecător. Maximele se vor situa între 19 și 21 de grade, iar apa mării va avea în jur de 20 de grade. Vântul agită atmosfera, cu rafale de 45...55 km/h.
Miercuri vremea rămâne rece pentru această perioadă. În stațiuni se ating cel mult 21 de grade și o să plouă trecător. Vântul continuă să agite atmosfera, iar apa mării rămâne la 20 de grade.
Joi se încălzește ușor. Predomină vremea frumoasă, iar vântul va avea intensificări trecătoare pe parcursul zilei. Apa mării rămâne la 20 de grade.