O fetiță de 11 ani ar fi fost agresată sexual de tatăl prietenei la care mersese în vizită. Bărbatul a fost arestat

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Dâmbovița a fost arestat preventiv, acuzat că ar violat o copilă de 11 ani, venită în vizită, să se joace cu fiica lui. Cercetările au început târziu în acest caz pentru că familia victimei nu a reclamat agresiunea, deși știa totul.

Corespondent ProTV: „Violul ar fi avut loc în aprilie 2023, când copila de 11 ani s-a dus acasă la individ că să se joace cu fetița lui, de trei ani. Bărbatul a obligat-o să întrețînă relații sexuale cu el, desi copila s-ar fi opus vehement. Scăpată din mâinile individului, fetiță a povestit totul acasă, însă mama ei a preferat să păstreze tăcerea. A explicat ulterior, anchetatorilor, că i-a fost rușine să reclame, de teamă că tot satul vă afla despre cele intâmplate. Oribila faptă a ajuns, însă, la urechile unor vecini, care au anunțat polițistul din comună, iar acesta a raportat, mai departe. Așa au început cercetările. Bărbatul care are acum 35 de ani a fost arestat. El riscă până la 12 ani de închisoare.”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Un fost primar din Iași a fost condamnat pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore. Sentința nu este definitivă
Un fost primar din Iași a fost condamnat pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore. Sentința nu este definitivă

Un fost primar al Iașului a fost condamnat luni dimineață la aproape 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore. Sentința poate fi atacată cu apel.

Suspect de viol în Germania, prins la Botoșani: Se afla pe lista „Most Wanted”
Suspect de viol în Germania, prins la Botoșani: Se afla pe lista „Most Wanted”

Un bărbat de 25 de ani, aflat pe lista „Most Wanted” a fost prins de polițiștii din Botoșani. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.

Un procuror din Galați a fost trimis în judecată pentru falsificarea probelor într-un dosar de viol asupra unei minore
Un procuror din Galați a fost trimis în judecată pentru falsificarea probelor într-un dosar de viol asupra unei minore

Procurorul Nicolae Valerian Cuzi de la Parchetul Judecătoriei Galați a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzat că a distrus declarația prin care un preot recunoștea că și-a violat în mod repetat eleva de 15 ani.

Recomandări
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat

Prima zi din an aduce taxe majorate pentru populație și firme. Vom plăti impozite mai mari pentru locuințe și mașini, în unele cazuri dublu sau chiar triplu.

Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”
Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”

Autoritățile din Elveția sunt în plină anchetă și nu pot vorbi încă despre identitatea victimelor. În bar se aflau foarte mulți tineri.

Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”
Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, că anul 2025 le-a reamintit românilor că adevărata lor forţă ”stă în unitate, în capacitatea de a rămâne împreună chiar şi atunci când drumul este dificil”.