„Din probele administrate a reieşit faptul că, în perioada august-septembrie 2025, inculpatul a solicitat, în cadrul unei conversaţii on-line, unei victime minore (13 ani) să producă şi să-i transmită prin intermediul unei reţele sociale imagini în ipostaze sexuale explicite. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a trimis persoanei vătămate un material pornografic. De asemenea, în luna ianuarie 2026, inculpatul, împreună cu o altă persoană, a încercat să determine (prin corupere) părinţii minorei să nu sesizeze organele de urmărire penală/instanţa civilă, să îşi retragă/să nu dea declaraţii într-o cauză penală/civilă, oferindu-le acestora în schimb un teren agricol", a transmis marţi DIICOT într-un comunicat de presă.

Primarul Cazacu a fost vizat săptămâna trecută de un ordin de protecţie emis de Judecătoria Giurgiu împotriva acestuia, la cererea familiei unei minore de 13 ani. Părinţii fetei l-au acuzat pe acesta că ar fi abordat-o pe minoră şi i-ar fi făcut propuneri indecente, însoţite de imagini cu tentă sexuală.

Edilul a recunoscut, printr-o postare pe pagina sa de pe o reţea de socializare, că în cursul lunilor august şi septembrie de anul trecut ar fi intrat în contact online cu fata respectivă, însă fără a cunoaşte vârsta acesteia.