În urma celor aproximativ 72.000 de reevaluări realizate, au fost identificate 8.750 de certificate de încadrare în grad de handicap care nu ar fi trebuit acordate, acestea fiind retrase. Raportat la total, rezultă că aproximativ 12% dintre cazurile verificate au fost invalidate, ceea ce înseamnă că aproape 1 din 8 certificate reevaluate a fost considerat neconform.
„Agenţia Naţională pentru Protecţia Persoanilor cu Dizabilităţi a realizat în această perioadă peste 72.000 de reevaluări care au dus la identificarea unui număr de 8.750 de certificate care nu trebuiau să fie acordate şi pentru care s-a decis neîncadrarea în grad de handicap”, a anunţat Florin Manole luni, la prezentarea bilanţului activităţii sale ca ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale.
Beneficii pentru alte 11.000 de persoane încadrate greșit
Pe de altă parte, alte 11.000 de persoane, pentru care încadrarea în grad de handicap s-a făcut eronat, au primit noi încadrări şi, prin urmare, beneficii mai mari. „Pentru că obiectivul nostru nu a fost doar lupta cu frauda, ci şi justiţia socială, peste 11.000 de persoane care trebuiau să aibă, conform realităţilor medicale, un grad de încadrare superior, au primit acest grad de încadrare”, a adăugat Manole.
Fostul ministru a mai declarat, luni, la conferinţa de bilanţ, că a condus instituţia într-o perioadă cu probleme economice şi sociale, astfel încât deficitul bugetar să nu genereze un dezastru social, precizând că nu a fost un ministru al concedierilor.
"Am condus Ministerul Muncii într-o perioadă cu cunoscute probleme economice şi sociale şi am făcut totul pentru ca deficitul bugetar să nu genereze un dezastru social. Am fost ministrul Muncii şi al Solidarităţii Sociale, nu al concedierilor. Deşi a fost o perioadă dificilă din punct de vedere al resurselor publice, am realizat foarte multe lucruri", a spus Manole.
Potrivit acestuia, mandatul său a fost caracterizat de solidaritate şi muncă, fiind aprobate 70 de acte normative, dintre care 53 de proiecte au fost finalizate şi în curs de aprobare.
Realizările fostului ministru
Printre realizările mandatului său, Manole a enumerat: voucherele pentru consumatorii aflaţi în risc de sărăcie energetică de care beneficiază peste 700.000 de gospodării şi milioane de oameni; un sprijin de urgenţă pentru peste 2.500 de familii în valoare de peste 40 de milioane de lei, mărirea alocaţiei de hrană pentru adulţi şi copiii din serviciile sociale, cu accent pe persoanele vârstnice şi adulţii cu dizabilităţi.
Manole a amintit, de asemenea, de plata salariilor restante pentru mii de angajaţi de la Damen Mangalia, Liberty Galaţi şi Romero.
Conform acestuia, pe timpul mandatului ministerial, au fost atinse 27 de ţinte şi jaloane din PNRR, dintre care 21 sunt îndeplinite deja, şapte sunt în curs de îndeplinire, cele mai cunoscute fiind legea salarizării şi digitalizarea în domeniul muncii şi protecţiei sociale, dar şi opt proiecte din fonduri europene în curs de implementare.
O altă componentă din mandatul la Ministerul Muncii a fost legată de mai multe şanse pe piaţa muncii. "Programul 'Primul loc de muncă' este extrem de important şi merită subliniat. Este un program prin care subvenţionăm peste 20.000 de tineri pentru a-şi găsi un prim loc de muncă, pentru a se integra în piaţa muncii şi pentru a răspunde astfel, într-o bună măsură, nevoii ca tinerii cu care termină studiile să se integreze în piaţa muncii", a explicat Florin Manole. El a amintit, în context, de creşterea salariului minim pe economie la 4.325 lei lunar, începând cu 1 iulie 2026, "o politică publică de care vor beneficia peste 900.000 de oameni care lucrează".
Fostul şef de la Muncă a enumerat şi alte acte normative din timpul mandatului său, printre care cele privind: subvenţiile pentru mamele cu trei sau mai mulţi copii şi pentru victimele traficului de persoane; ordonanţa de urgenţă referitoare la lucrătorii străini; protecţia şi reintegrarea pentru victimele traficului de persoane etc. Cât priveşte reorganizarea Ministerului Muncii, Florin Manole a precizat că actul normativ este în transparenţă decizională. "Reorganizăm ministerul şi deconcentratele, întărim funcţia de control a ministerului, înjumătăţim numărul de posturi de conducere şi reducem astfel cheltuielile cu personalul, dar şi cheltuielile cu chiriile plătite de minister", a precizat Manole.