Potrivit autorităţilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş , alerta a fost primită în jurul orei 01:20. La locul evenimentului s-au mobilizat de urgenţă pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş, cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, scrie Agerpres.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul de 19 ani, originar din comuna Sântana de Mureş, conducea un autoturism din direcţia Glodeni spre Păingeni.

„Într-o curbă la dreapta, vehiculul a pătruns pe sensul opus de circulaţie, a părăsit platforma drumului şi a intrat în coliziune violentă cu un copac aflat în afara părţii carosabile", au precizat reprezentanţii IPJ Mureş.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele şi împrejurările în care s-a produs tragedia, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că, în urma impactului puternic, şoferul a rămas încarcerat în epava autoturismului.

Echipajele de descarcerare ale ISU Mureş au intervenit imediat pentru extragerea victimei, însă leziunile suferite au fost extrem de grave. Medicul prezent la faţa locului a fost nevoit să declare decesul tânărului, rănile fiind incompatibile cu viaţa.