Dascălii au sunat la 112 și până să vină poliția au evacuat elevii.

Aproape de ora zece, când toți elevii se aflau în sala de curs, individul a sărit gardul școlii. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se poate observa cum cade, se ridică imediat dezorientat și o ia la fugă, spre curtea școlii. Un profesor de sport l-a observat și a încercat să îl oprească. Individul, la fel de agitat a fugit din nou și a pătruns în școală. Imediat a fost anunțată poliția dar și paznicul de serviciu.

Tânărul a intrat într-o clasă de la parter, unde se aflau copii de clasa a 3-a. Speriată și luată prin surprindere, învățătoarea a încercat să protejeze copiii și i-a scos rapid din clasă.

Rămas singur în sala de curs, profesorii spun că bărbatul a pus în dreptul ușii un dulap pentru a se baricada. Imediat ce au venit polițiștii au reușit să îl imobilizeze și l-au adus la secție, pentru audieri.

Directoarea școlii susține că, din dicuțiile cu învățătoarea, tânărul repeta necontenit că este urmărit de către cineva.

Potrivit primelor informații confirmate, individul ar fi plecat din spitalul județean direct spre şcoală. Managerul unităţii medicale ne-a transmis că acesta se afla în vizita la o rudă internată. Deocamdată nu este clar ce s-a petrecut acolo și din ce motiv a pătruns în școală.