Vocile lor sunt rareori auzite, dar unele au vorbit cu The Guardian într-un moment în care extrema dreaptă îşi intensifică discursurile despre violuri endemice asupra femeilor şi fetelor engleze comise de solicitanţii de azil de sex masculin.
Mesajul mobilizator lansat de agitatorul de extremă dreapta Daniel Thomas, cunoscut drept Danny Tommo, pentru a-şi însufleţi susţinătorii cu cagule negre, care au protestat weekendul trecut faţă de sosirea solicitanţilor de azil la Dover şi Portsmouth, s-a axat aproape exclusiv pe acuzaţii nefondate potrivit cărora solicitanţii de azil ar comite violuri pe scară largă.
Deşi au existat câteva condamnări ale solicitanţilor de azil pentru infracţiuni sexuale grave, care au atras o largă acoperire mediatică, nu există date complete publicate despre infracţiunile comise de solicitanţii de azil, menţionează The Guardian.
TREI CAZURI PREZENTATE DE „THE GUARDIAN”
O femeie care a petrecut doi ani într-un hotel pentru solicitanţi de azil după ce a fugit de persecuţia religioasă şi de violenţa domestică a declarat că a fost hărţuită în repetate rânduri verbal şi fizic de către un membru al personalului hotelului în care era cazată. Acest lucru a inclus atingeri nedorite şi ţinerea de mâini atunci când îi înmâna documente. După o vreme, acesta a început să-i viziteze camera în mod regulat, invitând-o să iasă la un pahar şi la întâlniri. I-a luat numărul de telefon din baza de date a hotelului şi a început să-i trimită mesaje în mod repetat de pe telefonul său personal, cerându-i să întreţină relaţii sexuale. În acel moment, ea l-a denunţat personalului hotelului şi a fost mutată la un alt hotel. „A fost îngrozitor”, spune ea. „Mi-a spus că voia să facă sex cu mine”, mărturiseşte femeia.
Într-un alt caz, o femeie care tocmai sosise în Marea Britanie din Iran şi fusese cazată de Ministerul de Interne într-un hotel lângă Heathrow a declarat că a fost violată de un agent de pază de la hotelul respectiv. „A fost foarte înspăimântător. Nu ştiam ce să fac. Am raportat agresiunea personalului hotelului şi am fost întrebată dacă doresc să depun o plângere la poliţie. Nu ştiam dacă poliţia de aici va fi la fel ca cea din Iran, aşa că mi-era prea frică să fac ceva. De asemenea, îmi era teamă că, dacă aş fi raportat violul, ar fi crescut probabilitatea ca cererea mea de azil să fie respinsă”, a declarat ea. Femeia a fost mutată la un alt hotel la scurt timp după ce a raportat violul şi nu ştie ce s-a întâmplat cu agresorul.
Într-un al treilea caz, o solicitantă de azil lesbiană din Uganda, a cărei cerere de azil se baza pe teama de închisoare sau de moarte în ţara sa de origine în cazul în care orientarea ei sexuală ar fi fost descoperită, nu a reuşit să găsească un avocat din oficiu care să o reprezinte. „Am reuşit să găsesc un avocat privat specializat în imigraţie, dar nu aveam bani să-l plătesc, aşa că m-a forţat să întreţin relaţii sexuale cu el ca formă de plată, chiar dacă ştia care era cazul meu de azil”, susţine ea. „Am simţit că nu puteam face nimic pentru a împiedica acest lucru”, adaugă femeia.
Tuturor celor trei femei li s-a acordat ulterior statutul de refugiat.
Dar este probabil ca incidentele de agresiune sexuală şi viol asupra solicitanţilor de azil să fie subraportate către contractanţii de cazare ai Ministerului de Interne.
REACŢII
O anchetă a comisiei speciale pentru afaceri interne privind cazarea solicitanţilor de azil a adunat mărturii despre măsurile de protecţie inadecvate din centrele de cazare pentru azilanţi.
Crucea Roşie britanică a declarat în cadrul anchetei că această lipsă de protecţie a pus o „presiune extraordinară” asupra echipelor lor de sprijin pentru refugiaţi, aflate în prima linie. Aceştia au oferit exemple, printre care cazul unui angajat al unui hotel care a încercat să folosească un card de acces pentru a intra în camera unei femei târziu în noapte, în timp ce aceasta făcea baie. De asemenea, au menţionat o „cultură omniprezentă a hărţuirii sexuale” într-un hotel, incluzând cazuri de agresiune sexuală.
O purtătoare de cuvânt a organizaţiei „Women for Refugee Women”, care sprijină femeile din sistemul de azil, a declarat: „Utilizarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor ca armă de către grupurile de extremă dreaptă nu contribuie deloc la sporirea siguranţei femeilor. Aceasta denaturează realitatea abuzurilor, creează bariere în calea sprijinului şi a justiţiei pentru supravieţuitoare şi permite agresorilor să se ascundă în spatele stereotipurilor rasiste, în loc să fie traşi la răspundere. Folosirea violenţei împotriva femeilor şi fetelor pentru a demoniza persoanele care caută siguranţă aici este o distragere periculoasă a atenţiei. Această violenţă este o problemă sistemică, nu una limitată la o anumită naţionalitate sau statut de imigrant, şi trebuie tratată urgent ca atare”.
Ciara Bergman, directoarea executivă a organizaţiei Rape Crisis England & Wales, spune: „Rămânem profund îngrijoraţi de lipsa unor măsuri de protecţie adecvate pentru a apăra femeile care solicită azil în Marea Britanie de violenţa sexuală, abuz şi exploatare. Acest grup de femei şi fete este deosebit de vulnerabil la abuzul sexual şi exploatarea sexuală. Multe dintre ele dispun de informaţii limitate sau deloc despre drepturile lor, cu atât mai puţin de căi semnificative prin care să le poată exercita. Guvernul nostru s-a angajat să reducă la jumătate violenţa împotriva femeilor şi fetelor în decursul unui deceniu; este esenţial ca acest angajament să le includă şi pe cele care solicită azil şi locuiesc în complexurile de azil”.
Surse din cadrul Ministerului de Interne au declarat că există directive publicate cu privire la astfel de probleme în centrele de cazare ale Ministerului de Interne, cunoscute sub denumirea de „Declaraţia privind cerinţele pentru cazarea şi sprijinul solicitanţilor de azil”. Orientările precizează: „Acest lucru ar include, de obicei, evaluarea oricărui risc imediat pentru presupusa victimă şi pentru alte persoane, luarea în considerare a serviciilor de sprijin care ar putea fi necesare şi stabilirea dacă sunt necesare măsuri de protecţie”.
