În multe primării, digitalizarea e o glumă. Sunt locuri în care edilii nu știu să folosească un calculator și, prin urmare, nu au acces la informații, finanțări. Cetățenii însă îi votează, guvernanții îi susțin și regiuni întregi rămân în sărăcie.
Leleasca. Primăria ne urează Bun venit. În localitate sunt 1100 și ceva de oameni. Primăria funcționează în căminul cultural. Cel mai important obiectiv din comună e vopsit roșu aprins. Sediul primăriei a ars acum mulți ani și toată suflarea s-a mutat aici, unde improvizația e la ea acasă. Prin acoperiș plouă. Vasilica Selescu e viceprimar și ne face un tur de prezentare. La loc de cinste, cabinele de vot.
Ringul de dans a fost lăsat liber, iar angajații au fost înghesuiți prin camerele în care, pe vremuri, se schimbau artiștii. Domnul se ocupă de registrul agricol, în biroul alăturat, starea civilă. Nașteri nu sunt, căsătorii nu se mai fac. Așa că jobul de la starea civilă constă în înscrierea deceselor în registrul electronic. Cam 30 pe an. Treabă deloc ușoară.
Angajat al primăriei: „E o nebunie. Iar să ai fericirea să nu meargă aplicația, că se mai întâmplă. Stă un om ca să eliberezi un act de deces și două ore… ca să-i eliberezi de aici”.
Pe scenă, s-au amplasat două gherete din termopan în care trebăluiesc trei angajați. În total, primăria are 11 angajați. Viceprimarul a fost și primar două mandate. Din taxe și impozite, primăria încasează 500.000 de lei pe an, dar plătește angajații cu 700.000 de lei. Ca să funcționeze, are nevoie de 4,7 milioane de lei. Îi plătește guvernul.
Reporter: „Deci nu încasați din localitate cât se duce pe cheltuieli”.
Vasile Selescu, viceprimar Leleasca: „N-ai cum. Dacă nu îți dă de la buget, n-ai cum. Și numai eu… majoritatea comunelor… în tot nordul ăsta, dacă sunt 2-3 comune ca să se susțină”.
Într-un posibil scenariu de comasare, din 104 comune, în Olt ar rămâne „Ar supraviețui undeva la 48 de UAT-uri. Deci ar dispărea 64 de comune, iar economia ar putea fi aproape 400 de milioane de lei”, explică Cosette Chichirău.
Reporter: „Există vreun loc în localitate în momentul ăsta în care se lucrează pe un proiect?”.
Vasile Selescu: „Momentan nu”.
Reporter: „Apă, canalizare, ceva, investiții?”
Vasile Selescu: „Nu”.
Anul trecut s-au făcut ceva șanțuri. Cu bani de la guvern. Constructorul a dat bir cu fugiții și n-a mai terminat lucrarea. Apa intră acum în gospodăriile oamenilor. Pe primarul comunei l-am găsit pe o stradă. E în concediu.
Leleasca s-ar putea uni cu Topana, care are 750 de locuitori. Între cele două primării e o distanță de nici 5 kilometri. Gheorghe Barbu e primar la al optulea mandat. L-am găsit străduindu-se să deschidă laptopul. Doamna e contabil. În instituție sunt 10 angajați.
La parter, secretara îl învață pe un tânăr cum să introducă date în sistem. Doamna răspunde de asistența socială. Doar 387.000 de lei încasează primăria pe an de la cetățeni. Ca să funcționeze, instituția consumă 2,9 milioane de lei, bani din bugetul statului.
Reporter: „Fără ajutor de la Consiliul Județean, de la bugetul statului, ați rezista?”
Gheorghe Barbu, primar Topana: „Nu”.
Reporter: „Cum vedeți povestea asta cu comasarea?”
Gheorghe Barbu: „Nu știu dacă ar fi o idee prea bună”.
Media de vârstă în sat e de peste 70 de ani. La fiecare colț de stradă sunt cruci în amintirea celor care s-au stins. În cele opt mandate ale primarului Barbu, populația s-a înjumătățit. Edilul se laudă acum că pune canal în sat. Ne-am dus să vedem lucrarea. În șantier nu e nimeni. Muncitorii au plecat pentru că era noroi și nu se știe când vor reveni.
La 5 kilometri distanță este comuna Făgetelu, cu o mie de cetățeni. Stelian Stoicescu e primar. Locul e rupt de lume. La fel și angajații primăriei. Am încercat să-l filmăm pe primar la treabă.
După câteva încercări, renunță și se pune pe gânduri. În instituție sunt nouă angajați. Casierul tocmai s-a întors de la încasat taxe din sat. Într-un an, primăria reușește să strângă 880.000 de lei. Ca să funcționeze, are nevoie de 3,7 milioane de lei.
Primării care nu pot funcționa fără bani de la Guvern
Fără ajutor de la stat, primăria s-ar închide. Pentru că în localitate sunt puțini cetățeni, Făgetelu, ca și comunele din jur, nu s-a încadrat la finanțări europene. Și acest scenariu se repetă în aproape toate cele 104 comune din județul Olt. Bani mulți consumați din bugetul statului, oameni depășiți de situație și vremuri, sărăcie lucie.
În inima Bărăganului, pe drumul care face legătura dintre Slobozia și Urziceni, o așezare cu nici 3.000 de cetățeni are statut de oraș și se numește Căzănești.
Orașul n-are pe toate ulițele canalizare, e plin de bălării, oamenii își țin mijloacele de transport la poartă. Totul aduce a sat, dar statutul de oraș face ca în primărie să fie 26 de angajați.
Viorica Andronache, primarul orașului: „Nu sunt mulți, nu sunt mulți”.
Primăria reușește să strângă venituri în valoare de patru milioane de lei pe an, dar are nevoie pentru a funcționa de 7,4 milioane de lei. Trei milioane de lei ajung aici de la Guvern, ajutor. Căminul cultural are lacătul pe ușă pentru că e dărăpănat, spațiile de joacă sunt ruginite, băncile făcute praf de vreme și vremuri.
Reporter: „Pe fonduri europene cum stați?”
Viorica Andronache: „Nu prea bine, nu avem niciun proiect pe fonduri europene la acest moment. Nu avem… nu au fost”.
Cetățenii sunt nemulțumiți: „Spuneți și mie dacă ăsta e oraș?”
În 2004, cu surle și trâmbițe, comuna Căzănești a fost ridicată la rangul de oraș după ce au realizat că noul statut de orășean nu le schimbă cu nimic viețile, ba, din contră, înseamnă taxe și impozite mai mari. Cetățenii localității au cerut în repetate rânduri, prin vot, ca orașul să redevină comună, până acum nu s-a întâmplat.
Localnic: „Aicea nu-i nimic, n-avem absolut nimic și zice suntem oraș, nici sat nu suntem după numărul de persoane, nici sat, nici comună. Nu știu, suntem amărâți”.
La marginea orașului sunt cinci blocuri gri. Canalizare există.
Localnic: „Trebuie făcută legătura din canalul vechi… nu se poate. A zis să le facem noi că a fost cu firma privată”.
Reporter: „De cât timp e așa?”
Localnic: „De un an și ceva”.
Ne mutăm pe strada Iliescu.
Localnic: „Care orășel. Nu e oraș. Bagă și gaze. Ei n-au făcut canalizarea, domnule. A dat drumul. Asta e cel mai important lucru. Nu funcționează… dacă n-avem canalizare, să miroasă cu toate felurile de mirosuri”.
Reporter: „Păi a dat drumul?”
Localnic: „Să-i dea drumul. De ce nu dă?”
M-am întors la primar, care a luat foc la aflarea veștii.
Viorica Andronache: „Nu e adevărat. Mergem la stația de epurare și vedeți că funcționează. Nu s-au racordat cetățenii”.
În toată țara sunt 120 de orașe sub 10.000 de locuitori, dar cu aparate birocratice mari pe care statul le susține să existe.
Ilie Bolojan, premier demis: „Dacă în fiecare an, o primărie știe că urmează să vină spre finalul anului o hotărâre de guvern care să-i dea 50.000-100.000 euro, printr-o hotărâre din fondul de rezervă, numai pentru că acel primar este de la partidul de guvernare sau pentru că vin niște alegeri parlamentare și trebuie mobilizat, de ce s-ar mai concentra să fie primăria cu un număr cât mai mic de angajați? Pentru că cineva acoperă cheltuielile. Ani de zile nu am avut prevederea prin care banii de la guvern să ți se vireze direct proporțional cu gradul de încasare al impozitelor”.
Abia acum, legile s-au mai schimbat. Toată lumea știe că o comasare sau reorganizare teritorială ar scădea considerabil cheltuielile. Reprezentanții Camerei de Comerț susțin că reducerile ar putea să ajungă la două treimi din cheltuielile actuale. S-ar economisi bani. Nu se întâmplă pentru că nu există voință politică și nici o viziune clară cum s-ar putea face și pentru că aleșii noștri au alte apăsări.
În comuna Ceru Băcăinți din județul Alba trăiesc 227 de oameni, pentru care în primărie sunt 9 angajați. Ciprian Borza e primar. Primăria încasează de la cetățeni 185 de mii de lei pe an și își plătește angajații cu 776 de lei. Cheltuielile totale de funcționare sunt de 2,2 milioane de lei pe an, bani de la buget. Din fonduri europene, primăria a reușit să ia 20 de costume pentru călușari, scaune și mese pentru petrecerile satului. Sunt ținute în școala pe care e lacătul pus de ani buni. La alte fonduri europene, Ceru Băcăinți nu se încadrează pentru că are un număr redus de cetățeni și nu îndeplinește punctajul.
Media de vârstă este de peste 70 de ani, comuna n-are nici măcar cimitir. Oamenii își îngroapă morții în grădină. În localitate sunt doar două afaceri care mai aduc ceva bani la buget din taxe. O pensiune și un loc în care Ilie Tomos crește lopătari și are un punct gastronomic. Cei 227 de oameni din Ceru Băcăinți sunt împrăștiați pe 10 sate, unele mai izolate, altele mai puțin de la primărie cu mașina până la autostradă.
E o realitate des întâlnită prin satele noastre. Primarul e convins că, dacă se va realiza o comasare și primăria va dispărea sau personalul va fi redus, în astfel de locuri nu vor mai ajunge autoritățile. Din toți angajații primăriei e însă singurul care calcă pe aici.
Comasarea sau cum se va numi nu trebuie făcută doar din birourile din București. Va trebui să țină seama de realitățile din teren, e nevoie de analize de care însă nimeni deocamdată nu are chef. Dar va trebui să se întâmple pentru că pierdem bani pe angajați și instituții care stau degeaba. Țări din jurul nostru au făcut-o și administrațiile funcționează mult mai eficient. Așa că rămânem și la acest capitol la coada Europei și, din păcate, șanse să se întâmple până la următoarele alegeri nu sunt pentru că politicienii noștri nu se înțeleg și nici nu înțeleg cum ar putea să ajute această țară.
