O vecină dintr-un bloc din apropiere a văzut, pe geam, această scenă și a sunat la 112. Tânăra le-ar fi spus anchetatorilor că partenerul o amenințase. Bărbatul a fost dus la spital, unde medicii l-au operat.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Conflictul a avut loc într-un bloc dintr-o zonă centrală din Timișoara. O martoră a sunat la 112 și a anunțat că i-a văzut pe cei doi cum se certau.

Maria Mitroi , purtător de cuvânt al IPJ Timiș: Polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în timp ce se afla în apartamentul său, ar fi observat, într-un imobil din blocul învecinat. Un bărbat și o femeie, care se certau, iar la un moment dat, una dintre acestea ar fi lovit-o pe cealaltă cu un obiect contondent.

Vecină: Având ferestre către bulevard am văzut luminile alea intermitente ale lor. A fost o mașină cam în stilul alora care duc deținuții. Poliție, nu știu dacă n-o fi fost și o salvare...

Bărbatul a fost transportat de urgență la spital.

Dr. Vasile Gaborean, medic specialist chirurg: Plagă înjunghiată la nivelul peretelui toracic lateral stâng. S-a intervenit de urgență, pacientul în momentul de față este în afara oricărui pericol.

Ce a declarat tânăra

Tânăra a fost condusă la spitalul de psihiatrie pentru o evaluare. Le-ar fi spus anchetatorilor că urmează un tratament psihiatric și că aseară ar fi încercat să se apere după ce iubitul ar fi agresat-o și amenințat-o.

Matei Neagoe, psihoterapeut: Pare că există un conflict preexistent, nu știm natura sau severitatea lui neapărat, și evident conflictul poate duce la acte mai disperate. Asimetria de putere în relație și diferența asta de vârstă foarte mare sau frica, pe care o putem avea dacă ne simțim amenințați în mod direct sau indirect de partenerul nostru, asta poate duce să luăm acțiuni de protecție. Femeile sunt în mod disproporționat afectate de abuz domestic sau violență în familie în cuplu.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat între cei doi.