Vremea se încălzește în toată țara, dar nu scăpăm de ploi, vineri. Prognoza meteo până luni

×
Publicitate

Vineri vremea se încălzeşte, dar nu scăpăm de ploi. Instabilitatea va afecta în special vestul şi sud-vestul ţării, pe unde vor fi mai multe perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de vânt.

În rest găsim atmosferă mai liniştită în prima parte a zilei şi ploi locale după-amiaza. Maximele pleacă de 19 grade în dealurile din Vest şi vor atinge 28 de grade în estul ţării.

În Dobrogea şi în Bărăgan, se anunţă înnorări, perioade cu soare şi se încălzeşte peste tot. La lăsarea serii, vin câteva averse, iar temperaturile cresc cu 4-5 grade faţă de ziua trecută. Până la ora 10 este cod galben de ceaţă densă pentru judeţele Tulcea şi Constanța. Vizibilitatea este scăzută local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nord se mai adună norii din a doua parte a zilei şi mai vin câteva ploi. Dimineaţa apare ceaţă, dar vom zări şi soarele pe timpul zilei. Temperaturile cresc şi vor fi ridicate pentru luna mai.

În nordul Moldovei şi în Bucovina mai apar câţiva nori pe cer însă şansele de ploaie vor fi reduse. Maximele termice cresc cu 9-10 grade faţă de ziua trecută. 

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, vor fi înnorări şi câteva averse spre seară, dar vom vedea şi soarele pe parcursul zilei. Se încălzeşte şi la amiază vor fi valori de 23-24 de grade Celsius.

În vestul ţării, aşteptăm mai multe serii de averse cu fenomene electrice şi porniri ale vântului. Pe arii restrânse se pot depăşi 35 de litri de apă pe metru pătrat iar temperaturile cresc peste tot.

În Transilvania se anunţă ploi zgomotoase în zona de munte pe unde se vor strânge cantităţi mai mari de apă şi poate să apară şi grindină. În rest, va ploua local spre seară şi se încălzeşte. La amiază se vor atinge 24 de grade Celsius.

În zona Olteniei, astăzi mai vin averse consistente cu descărcări electrice şi răbufniri ale vântului. Pe spaţii mici, se pot depăşi 35 de litri de apă pe metru pătrat şi termometrele vor indica 22-23 de grade Celsius.

În sudul ţării o să plouă spre seară şi se pot strânge cantităţi mai mari de apă. Temperatura aerului va creşte şi se vor atinge 25-26 de grade Celsius.

În Bucureşti, astăzi se încălzeşte şi vor fi 25 de grade în termometre. Mai apar ceva nori, iar spre seară vin alte serii de averse. Şi la noapte o să plouă iar minimă va ajunge pe la 14 grade Celsius.

Temperaturile cresc şi în zonele de munte, însă nu scăpăm de instabilitate. Astăzi, în Carpaţii Occidentali şi în Meridionali vor fi ploi torenţiale, căderi de grindină şi se pot acumula 30 de litri de apă pe metru pătrat.

Prognoza meteo pentru 3 zile 

Sâmbătă se anunţă averse frecvente în jumătatea de est a ţării, dar în celelalte zone va fi vreme bună, se încălzeşte uşor şi abia seara s-ar putea să plouă sporadic.

Duminică, temperaturile cresc peste tot şi depăşesc nivelul perioadei. După-amiaza şi seara va ploua în jumătatea de est ţării, dar în rest cerul va fi variabil.

Luni se anunţă ploi zgomotoase în jumãtatea vesticã a ţării, în zonele înalte iar pe timpul zilei şi în nord-est. În rest, va fi vreme bună şi vin câteva ploi spre seară.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62036625
Ploi și temperaturi modeste în toată țara. Zona unde vineri vor fi 28 de grade

Joi rămânem cu vremea instabilă. Ploile apar aproape peste tot, iar temperaturile vor fi modeste, de la 14, la cel mult 22 de grade.

62041483
Prognoza specială pentru București. Ploi și vânt puternic până vineri

ANM a emis o prognoză specială pentru București, valabilă până vineri, la ora 10.00, în acest interval urmând să se înregistreze ploi, descărcări electrice și vânt puternic.prognoza

62040993
Alertă de vreme severă! Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în 13 judeţe

 Meteorologii ANM au emis o nouă avertizare de vreme severă pentru 13 județe din țară, unde sunt anunțate ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Recomandări
Siegfried muresan
Program de guvernare. Siegfried Mureșan: Nu vor crește taxele, pensiile și salariile vor fi mărite când bugetul va permite

Premierul desemnat a prezentat miercuri o parte din măsurile din programul de guvernare. Siegfried Mureșan a anunțat că pensiile și salariile bugetarilor ar trebui mărite de îndată ce bugetul va permite majorări, după o perioadă grea pentru oameni. 

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Vlcsnap 2026 09 23 18h44m30s314
ANIMAȚIE. Camionul care a prăbușit podul peste Trotuș avea de 8 ori greutatea admisă. Cum a cedat structura de fier

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit într-o localitate din Bacău tocmai când un camion trecea peste el.