Vremea extremă a blocat drumurile din România. Ninsorile și viscolul au ținut mii de oameni ostatici în mașini, în frig

×
Publicitate

Ninsorile și viscolul au blocat și sâmbătă-noapte drumuri din jumătatea estică a țării și au ținut mii de oameni ostatici în noapte și frig.

Unii s-au încumetat să treacă prin zona aflată sub cod galben, de la București, spre Moldova, dar n-au făcut nici jumătate din drum, în 24 de ore. Potrivit unui ultim bilanț, 11 drumuri naționale sunt impracticabile în acest moment.

Galați. Cozi kilometrice de mașini erau și sâmbătă, pe DN 25, în județul Galați, după ce un sector de drum a fost închis. Unii șoferi au plecat vineri la prânz din București, iar la mai bine de 24 de ore nu erau nici la jumătatea drumului.

Șofer: „Vreau să ajung la Bacău”.

R: Unde ați fost oprit cel mai mult?

Șofer: „La Râmnic. De aseară de la ora 11 până dimineță n-am făcut nimic. Ne-am întors pe contrasens înapoi în Râmnic și am venit prin Galați, am zis că poate, poate reușim să ajungem. Dar nimic”.

Șofer: „Am o oră!”

R: Ce așteptați?

Șofer: „Să dea drumul la trafic”.

În cele din urmă oamenii au fost ajutați de autorități să treacă de porțiunea închisă.

Cornel Mototolea, inspector şef al IPJ Galaţi: „Să scoatem mașinile care au fost prinse-n trafic și cu o sărăriță și un echipaj de poliție, pe un singur sens să circulăm către Galați”.

Vrancea. Și în Vrancea șoferii au fost întorși din drum, după ce mai multe artere au fost închise din cauza zăpezii. Pe DN2 un TIR care a derapat. Rămas de-a latul drumului a blocat traficul. Sâmbătă în județ a fost decretată starea de alertă.

Neamț. În județul Neamţ un microbuz a rămas împotmolit pe un drum judeţean, așa că a fost nevoie de intervenţia pompierilor şi a drumarilor. La fel și la Vaslui, unde o mașină cu bolnavi care aveau nevoie de dializă a rămas înzăpezită.

Peste 275 de utilaje au intervenit pentru a curăța drumuri din toată regiunea Moldovei, mai cu seama că a viscolit peste noapte, la sol, în Vaslui, Bacău şi Neamţ.

Cluj. În Cluj, 12 șoferi s-au aventurat în apropiere de comuna Măguri-Răcătău, pe un drum închis de altfel în fiecare sezon rece, până la final de martie. După ce unii au derapat și au ajuns în șanț au sunat la 112 după ajutor. Din fericire au scapăt nevătămați.

Buzău. Problemele srioase au început de sâmbătă noapte. A fost infern în trafic, în unele zone. În Buzău, aproape de prânz, peste 200 sute de autoturisme și în jur de 50 de TIR-uri erau în continuare în zăpadă, pe Drumul European 85, pe o porțiune de aproximativ 35 de kilometri, între Buzău și Râmnicu Sărat.

Șofer: „De aseară de la ora 18 stăm în drum, frig, consum motorină. Autoritățile nu au avut nicio treabă să vină să deszăpezească sau să intre cu tractoare, cu pluguri, pe niciun sens”.

Cei înzăpeziți au dormit în mașini, iar mulți au rămas astfel fără combustibil. Autoritățile au ajuns la ei abia dimineața.

Șofer:14 ore am stat. Ăștia ne spun că mai durează o oră, două ore. Greu...să stai în mașină să dormi pe scaun șase persoane...”.

Pasager: „La 10 au venit primele mașini care au început să deszăpezească. Noaptea am tremurat în mașină fără mâncare”.

Prefectul județului spune că a încercat să îi ajute pe sinistrați, dar nu a reușit deoarece pe acea porțiune sunt separatoare de sens și nu s-a putut intra printre mașini.

Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău: „S-a ajuns în această situație în primul rând pentru că șoferii autocamioanelor nu înțeleg să își echipeze de iarnă autovehiculele. Din cauza derapajelor autocamioanelor s-a întâmplat tot acest blocaj”.

Tot sâmbătă, un autocar din Republica Moldova cu opt pasageri s-a răsturnat în apropiere de Tecuci. Trei dintre cei care erau înăuntru au suferit răni ușoare.

Și duminică drumurile lungi sunt riscante. Până la ora 10 rămâne în vigoare o atenționare cod galben de vreme rea pentru sud estul țării.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Vremea azi, 29 ianuarie. Ninsorile persistă în majoritatea regiunilor din țară

Ziua de dumincă ne aduce înnorări și precipitații pe suprafețe restrânse, în sud, în sud-est și parțial în centrul țării.  

Cod galben de vreme rea în mai multe județe din România, până duminică dimineață. Ce zone au ieșit de sub cod portocaliu

Meteorologii au actualizat, sâmbătă, avertizarea de vreme rea şi anunţă că judeţele Vrancea, Buzău şi zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Argeş ies de sub codul portocaliu.

Ninsorile au dat traficul peste cap în toată țara. Șoferii au așteptat ore întregi în coloane. Stare de alertă în Vrancea

Drumuri închise și sute de oameni rămași blocați o noapte întreagă în mașinile înzăpezite. Este bilanțul unei zile întregi de ninsori și vânt puternic.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.