Vremea de Sfântă Mărie. Regiunile în care temperaturile scad

×
Publicitate

Vremea 15 august 2019. Joi avem o zi cam neplăcută, cu ploi şi instabilitatea în multe zone din ţară. Se şi răcoreşte: maximele pleacă de la 19 grade în Bucovina şi în depresiuni şi ajung la 31 - 32 de grade în sudul extrem.

 

Cum arată vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan găsim soare şi timp frumos, dar mai pe seara apar ceva înnorări şi s-ar putea să vină câteva averse. Vântul prinde putere la malul mării, iar temperaturile, mai scăzute decât miercuri, se opresc pe la 30 - 31 de grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se face mai răcoare. Miercuri, pe aici s-au atins 34 de grade, joi vor fi cel mult 28 - 29 de grade. O să plouă în zonele mai înalte; în rest se menţine vremea frumoasă.

În nordul Moldovei şi prin Bucovina, temperaturile pierd chiar şi 10 grade faţă de ziua trecută. Atmosfera se anunţă instabilă, cu mulţi nori şi averse frecvente, ce pot lăsa cantităţi însemnate de apă. Peste noapte, scăpăm de ploi şi cerul se degajează treptat.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş o să mai plouă în prima parte a zilei. Mai târziu, norii se risipesc, dar se răcoreşte şi aici. Maximele nu mai trec de 23 - 24 de grade, iar la noapte temperaturile coboară până la 10 grade.

În vestul ţării mai vin ceva averse în apropierea munţilor. În rest avem vreme bună, soare cu nori şi maxime de 25 - 26 de grade. Pe aici va fi un pic mai cald decât miercuri.

În schimb, în zona Transilvaniei se răcoreşte simţitor. Ploile vin în mai multe reprize pe parcursul zilei şi vor fi averse, cu fenomene electrice, vânt intens, poate şi grindină.

Arşiţa se domoleşte joi în zona Olteniei. Temperaturile se opresc pe la 30 de grade; norii se înmulţesc şi vor aduce ploi zgomotoase, destul de consistente.

După prânz, ploile ajung şi în tinturile sudice şi vor veni cu fenomene electrice şi scurte intensificări de vânt. Scăpăm de căldură sufocantă şi vom avea cel mult 32 de grade prin Lunca Dunării.

BUCUREȘTI

Capitala se topeşte şi joi sub soarele arzător. O să avem 37 de grade, la umbră, multă zăpuşeală şi un vânt fierbinte.

Vineri scăpăm de caniculă, însă va fi în continuare foarte cald: se vor atinge 34 de grade. Joi arşiţa se domoleşte, iar spre seară încep să apară norii şi cresc şansele de averse.

Vineri se mai răcoreşte puţin; mai apar ceva înnorări şi condiţii de ploaie, iar vântul va fi destul de activ.

LA MUNTE

La munte rămânem cu vremea frumoasă şi va fi exagerat de cald. Cerul va fi senin aproape peste tot; însă mâine-noapte în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor s-ar putea să vină o aversă două.

Joi se face mai răcoare, instabilitatea persistă, vin alte ploi zgomotoase şi se menţin condiţiile de grindină. Cel mai mult o să plouă în masivele din sudul ţării. Vineri avem vreme ceva mai bună. Ploile devin locale; apar în special în Carpaţii Meridionali, iar vântul se înteţeşte peste tot.


LA MARE


La mare găsim atmosferă însorită, briză placută şi temperaturi de cel mult 30 de grade. Chiar şi aşa, după prânz disconfortul creşte şi aici.

Și vineri avem soare şi timp frumos. Scad uşor temperaturile pe plajă, dar se mai încălzeşte puţin apă mării. Vremea frumoasă continuă şi joi. Norii apar sporadic, iar vântul devine mai insistent.

Vineri atmosfera devine schimbătoare. Spre seară e posibil să apară câteva averse; vântul mai are unele intensificări, iar maximele se opresc pe la 28 de grade.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62060066
Prognoza specială ANM pentru București. Când se schimbă vremea

Disconfortul termic va persista, miercuri, în Capitală, iar indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, informează Administrația Națională de Meteorologie.

62059035
ANM: Ploi torențiale, grindină și vijelii, până vineri dimineață. Regiunile vizate

O avertizare de vijelii, vânt puternic, ploi torențiale și grindină va fi în vigoare de miercuri dimineață și până vineri, la ora 09.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

62069394
Vremea 14 august 2019. Vin vijelii, ploi torenţiale şi grindină în aproape toată ţara

Astăzi în vest, nord, centru, la deal şi la munte, creşte instabilitatea şi vin ploi torenţiale.

Recomandări
Imago0683790568h
Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție. 

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Shutterstock oameni pe strada timisoara
Criză în energie. Un oficial al UE avertizează statele membre să reducă mai mult consumul de gaze naturale şi electricitate

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu Iranul.