În sudul și în estul României, dimineața se mai adună norii și vor fi condiții de ceață, iar vântul bate tare în sudul Banatului, cu 50...65 km/h.

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme frumoasă, soare, câțiva nori, dar și ceață dimineața. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate duminică. Pe litoral va fi în continuare mai răcoare.

Vremea în Moldova

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, acum dimineața s-ar putea să fie un pic de ceață, mai apar câțiva nori, dar mai târziu se arată soarele peste tot, iar maximele vor ajunge la 13 grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță vreme foarte frumoasă. Cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei și temperaturile vor ajunge până la 14 grade la Iași.

Citește și
Vremea azi, 13 aprilie. Temperaturile ajung la 21 de grade. Unde va ploua

Vremea în Transilvania

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, găsim soare și atmosferă foarte plăcută. Temperaturile, mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată, vor ajunge până la 16 grade la Satu Mare.

Și în vestul țării se anunță o zi foarte reușită, cu soare, câțiva nori și în jur de 18 grade în termometre. Vântul se intensifică în sudul Banatului, cu viteze de 50...65 km/h.

În Transilvania este frig în orele dimineții, mai ales în depresiuni. Apoi soarele încălzește treptat atmosfera și temperaturile ajung la 15 grade la Târgu Mureș și la Alba Iulia. La noapte, vremea devine geroasă în depresiuni. La Miercurea Ciuc se vor înregistra minus 10 grade.

Vremea în Oltenia

În Oltenia găsim soare și vreme foarte plăcută, însă acum, dimineața, mai apar câțiva nori și sunt condiții de ceață. Maximele, mai ridicate decât în mod obișnuit, vor ajunge la 14 grade la Drobeta Turnu Severin și la Târgu Jiu.

Și în regiunile sudice avem vreme frumoasă, cer senin, poate și puțină ceață în primele ore ale zilei. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Vremea în București

În București avem o zi frumoasă, cu cer curat și un vânt mai activ. După prânz vor fi în jur de 12 grade.

Marți avem atmosferă însorită, câțiva nori și temperaturi în creștere ușoară. La amiază se vor atinge 14 grade.

Miercuri, în primele ore ale zilei, se mai adună norii, vor fi condiții de ceață, însă treptat se înseninează și după prânz se vor înregistra tot 14 grade.

Joi mai sunt ceva înnorări și ceață dimineața, dar amiaza aduce soare și atmosferă plăcută. Maxima va ajunge la 13 grade. În noaptea de joi spre vineri vor fi 2 grade în centrul orașului, dar la periferie se vor înregistra zero grade.

Vremea la munte

La munte, atmosfera va fi însorită. Mai apar câțiva nori inofensivi, iar vântul prinde putere pe crestele Carpaților Meridionali, pe unde vor fi rafale de 60...80 km/h.

Marți se anunță încă o zi frumoasă și caldă pentru această perioadă. Mai apar câțiva nori pe parcursul zilei, iar vântul se intensifică în zonele înalte din Meridionali cu viteze de 60...80 km/h.

Miercuri continuă vremea frumoasă, vântul va fi ceva mai activ și se face din nou mai cald decât în mod obișnuit la această dată.

Joi valorile termice rămân ridicate pentru luna martie. Predomină vremea frumoasă, mai apar câțiva nori în masivele vestice, dar nu sunt anunțate precipitații.