Vremea azi, 8 februarie. Ploi și vânt, dar foarte cald pentru această perioadă

×
Publicitate

Luni avem o zi destul de neplăcută, cu ploi şi vânt aproape peste tot. Va fi însă cald pentru această perioadă şi doar în Moldova găsim temperaturi scăzute şi se menţin condiţiile de polei.

Maximele pleacă de la -5 grade în Bucovina şi ajunge pe la 18 grade în sudul Dobrogei.

În Dobrogea şi Bărăganul vin ploile şi se porneşte vântul. Pot să apară şi descărcări electrice şi asta pentru că se încălzeşte foarte tare. În sudul litoralului se ating chiar şi 17...18 grade.

Temperaturile cresc şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Ieri au fost cel mult 2 grade, astăzi maximele ajung pe la 10 grade. Atmosfera se menţine închisă, o să plouă din când în când, iar vântul devine tot mai insistent. În jumătatea de nord a Moldovei şi în Bucovina o să fie şi astăzi foarte frig. Temperaturile nu reușesc să treacă de zero grade, mai vin ceva ninsori şi lapoviţă, iar pe șosele se depune polei.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme mult mai caldă decât ar fi normal la acesta dată. O să plouă destul de mult şi se vor strânge 20 de litri de apă pe metru pătrat. Şi vântul va agita atmosfera, iar temperaturile vor urca până la 10...12 grade.

Vreme caldă avem şi în vestul ţării, dar cu multe ploi şi vânt intens. În zona Banatului, în prima parte a zilei, vântul ajunge la viteze de 60...70 KM/h. Şi în Transilvania va ploua, însă, pe parcursul zilei, se arata şi soarele. Vântul atinge şi pe-aici viteze de 80 de km/h, iar în zona montană înaltă se anunţă ninsori şi lapoviţă.

În Oltenia prindem vreme mai bună, chiar dacă, dimineaţa, în zonele joase se formează ceaţă. Mai apoi, iese soarele şi se face foarte cald pentru prima săptămână din februarie.
Şi în ţinuturile sudice se anunţă vreme frumoasă, după ce se risipeşte ceata matinală. Va domina atmosfera însorită, iar maximele ating 18 grade Celsius în Luna Dunării.

În Bucureşti, vremea devine deosebit de caldă. Soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei, iar după-amiaza se porneşte vântul, care va sufla cu viteze de până la 45 de km/h. Acum, dimineaţa sunt condiţii de ceaţă, iar maximă va atinge 14 grade Celsius. La noapte se linişteşte vântul, iar temperatura coboară până la 4 grade.

La munte găsim vreme închisă şi o să plouă, iar la altitudini mari vor fi ninsori sau lapoviţă. Vântul se înteţeşte şi va sufla cu până la 90 de km/h, însă în zonă înaltă a Carpaţilor Orientali va spulbera zăpadă cu rafale de peste 120 de km/h, iar vizibilitatea va fi scăzută.

Ziua de marți ne-aduce vreme neobişnuit de caldă în cea mai mare parte a ţării şi până la 18 grade în sud-est. O să plouă mai mult în vord-vest şi pe partea sud-vestică. În rest, găsim vreme mai bună şi doar câţiva stropi, dar vântul rămâne activ aproape peste tot.

Şi miercuri o să fie foarte cald pentru acest moment al anuului. Mai vin câteva ploi slabe prin vest, nord şi centru, iar pe la câmpie, dimineaţa ,avem ceaţa şi burniţa. Pe seară şi în noaptea următoare, apar ploi mai seriaose în jumătatea vestică.

Joi prindem încă o zi cu temperaturi foarte ridicate, dar o să plouă din nou în majoritatea zonelor. În noaptea de joi spre vineri se răceşte foarte tare. O să fie ger prin vest, nord şi centru şi o să ningă, mai ales în jumătatea vestică a ţării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62173054
Vreme severă în Banat, Carpații Meridionali și Moldova. Cod galben de vânt, ploi și polei

Meteorologii anunţă ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării până marţi la prânz. 

62173017
Vreme caldă în Banat, ger în Moldova și Bucovina. Diferențe de peste 20 de grade între regiuni

Duminică o să fie foarte frig în Moldova, pe unde mai vin ceva ninsori. În sud și în sud-est, atmosfera se menţine închisă, iar în zona intracarpatică apare puţin soarele şi o să fie mult mai cald decât în mod normal.

62172901
Vremea azi, 6 februarie. Iarnă în toată regula în Moldova, 18 grade în Banat

Sâmbătă, în nord-estul ţării se face foarte frig şi o să ningă, dar în celelalte zone rămânem cu vremea caldă. Prin nord-vest mai apar ceva ploi, iar în sud avem înnorări şi ceaţă la începutul zilei.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.