Vremea azi, 6 noiembrie. Ploi în prima parte a zilei și intensificări ale vântului în unele regiuni ale țării

×
Publicitate

Domină atmosfera însorită, dar în prima parte a zilei o să mai vină câțiva stropi de ploaie în vest, în nord-vest, în centru și pe la munte.  

Vântul se întețește peste tot și atinge viteze mai mari pe crestele Orientalilor. Maximele se încadrează între 12-13 grade în depresiuni și 23-24 de grade în sud și în sud-est.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Avem cer senin toată ziua. Vântul are intensificări și poate ajunge la viteze de 50 de km/h. Temperaturile cresc ușor și la amiază și se vor înregistra în jur 23 de grade.

Vreme frumoasă și foarte caldă găsim și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Nu vedem norii, iar temperaturile urcă până la 22 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se mai încălzește puțin față de duminică și maximele ating pragul de 20 de grade. Domină atmosfera însorită, vântul prinde putere, iar pe crestele munților vor fi rafale de peste 90 de km/h.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, în prima parte a zilei s-ar putea să picure trecător. Apoi norii, se risipesc și se mai încălzește față de duminică. Temperaturile urcă până la 17 grade. Peste noapte se înnorează din nou și vin alte ploi.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile vestice: câțiva stropi de ploaie în primele ore și la noapte. Între timp iese soarele, iar maximele rămân ridicate pentru data din calendar și se vor înregistra 18 grade.

În Transilvania sunt condiții de ploaie, mai ales în prima parte a zilei. Apoi soarele încălzește atmosfera, iar temperaturile ajung la 17 grade. Vântul are intensificări din când în când, iar dimineața sunt ceva condiții de ceață în special în depresiuni.

În Oltenia găsim vreme caldă, cu soare și câțiva nori de vreme bună. Atmosfera devine foarte plăcută după prânz, când se ating 22 de grade.

În ținuturile sudice avem cer curat aproape peste tot, însă vântul va avea unele porniri pe parcursul zilei. Temperaturile rămân neobișnuit de mari pentru început de noiembrie, iar în Lunca Dunării se ating 24 de grade.

Vremea în București

În București urmează încă o zi foarte caldă. Avem 23 de grade după prânz, cer senin și un vânt insistent. Nici peste noapte nu vedem norii, dar se mai răcește față de noaptea trecută. Minima ajunge la 8 grade.

Vremea la munte

Temperaturile rămân ridicate și la munte. În prima parte a zilei o să picure trecător în Occidentali și în Orientali. Vântul are intensificări, iar pe crestele masivelor estice vântul suflă cu peste 90 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62381722
ANM a emis Cod Galben de vânt în 26 de județe. Zonele vizate | HARTĂ

Meteorologii anunţă intensificări ale vântului pe parcursul zilei e duminică în Banat, Crişana, vestul şi nord-vestul Transilvaniei şi în zonele montane. În Bucureşti, temperatura va ajunge, duminică, la 23 de grade  

62399237
Vremea azi, 5 noiembrie. O să fie mai cald decât ar trebui. Ploile apar în ținuturile vestice, în nord și în centru

Duminică o să fie mai cald decât ar trebui, îndeosebi în sud și în est.

62399591
Zeci de copaci şi trei stâlpi de curent, doborâţi de vijelie şi ploaia torenţială. Patru autoturisme, avariate în Constanța

Zeci de copaci s-au prăbuşit, trei stâlpi de electricitate au fost şi ei doborâţi, patru autoturisme fiind afectate, sâmbătă după-amiază, în localităţi din judeţul Constanţa, în urma vântului puternic şi a ploii torenţiale.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.