Vremea azi, 30 iulie. Zonele în care plouă cu intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice
Miercuri, atmosfera se menține instabilă în multe zone. Aversele apar la munte, în centrul și în nordul țării, iar spre seară ajung și în sud. Vor fi și descărcări electrice, intensificări ale vântului și este posibil să cadă grindină.
Maximele pornesc de la 22 de grade în depresiuni și vor ajunge la 30 de grade în sudul și sud-estul României.
În Dobrogea și Bărăgan este soare, vreme bună și, poate, câțiva nori de ploaie în orele serii. Vântul devine mai insistent, iar maximele, comparabile cu cele de marți, vor urca până la 29, 30 de grade.
În Moldova sudică și nordul Munteniei, temperaturile cresc față de marți, dar se opresc la pragul de 30 de grade. Vântul se intensifică și aici, iar după orele amiezii apar înnorări și este posibil să plouă.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina este răcoare pentru acest moment al anului. Maximele nu reușesc să treacă de 25, 26 de grade. Va ploua din când în când. Sunt posibile căderi de grindină și se pot acumula până la 25 de litri de apă pe metru pătrat.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș mai vin câteva serii de averse, unele destul de consistente. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile se mențin sub valorile normale pentru finalul lunii iulie.
În vestul țării avem o zi destul de liniștită, cu înnorări trecătoare și foarte puține ploi. Vor fi cel mult 28 de grade pe la amiază și în jur de 14 grade după lăsarea nopții.
În Transilvania o să plouă și miercuri destul de mult. Aversele vor aduce peste 25 de litri de apă pe metru pătrat și vor fi însoțite de fenomene electrice și intensificări de vânt. Cel mai răcoare va fi în depresiuni. La Miercurea Ciuc se vor înregistra doar 22 de grade.
În Oltenia urmează o zi destul de plăcută și puțin mai caldă decât cea de marți. Spre seară se înnorează și va ploua în unele zone, iar condițiile de ploaie se mențin și după lăsarea nopții.
Și în sudul României apar averse, în special în Dealurile Munteniei, iar acestea se vor semnala în orele serii. Până atunci, avem vreme bună și cel mult 30 de grade în Lunca Dunării.
Vremea în București
În București, norii vin și trec, iar pe seară și la noapte apar condiții de ploaie. Vântul este un pic mai activ, iar maxima se oprește pe la 29 de grade.
Joi, avem atmosferă liniștită în prima parte a zilei. Apoi se înnorează și apar averse cu descărcări electrice. Temperatura urcă din nou până la 29 de grade.
Vineri se mai încălzește puțin și maxima ajunge pe la 31 de grade. După-amiaza apar ceva înnorări, dar nu sunt semne de ploaie. În rest, va domina atmosfera însorită.
Sâmbătă se înseninează complet și se face mai cald. După prânz se vor înregistra în jur de 33 de grade.
Vremea la munte
La munte va fi răcoare și va ploua în majoritatea masivelor. Vorbim tot despre averse, însoțite de tunete, fulgere și căderi de grindină. Se pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat, iar vântul va bate mai tare pe creste.
Joi, avem vreme bună în prima parte a zilei. Apoi, atmosfera devine instabilă. Apar alte ploi zgomotoase, destul de consistente, și se mențin condițiile de grindină.
Vineri, atmosfera se mai liniștește. Nu scăpăm de ploi, dar acestea vin pe suprafețe restrânse și vor fi neînsemnate cantitativ. Temperaturile încep să crească.
Sâmbătă, se mai încălzește puțin. După-amiaza se adună norii și pot apărea câteva reprize de ploaie.
Vremea la mare
Pe litoral avem o zi frumoasă și destul de caldă, cu până la 30 de grade prin stațiuni. Vântul devine mai insistent pe parcursul zilei, iar apa mării are în jur de 21 de grade.
Joi se anunță încă o zi însorită, cu vânt activ și temperaturi comparabile cu cele de astăzi. Spre seară și în cursul nopții se înnorează și e posibil să plouă.
Vineri aduce soare, vreme bună și temperaturi suportabile, care ajung din nou la 30 de grade.
Sâmbătă continuă vremea frumoasă. Norii apar destul de rar. Vântul are intensificări trecătoare, iar apa mării se mai încălzește puțin și va avea în jur de 23 de grade.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi, vremea in Bucuresti, vremea la munte, vremea,
Dată publicare:
30-07-2025 08:33