Vremea azi, 3 noiembrie. Ceață și frig în cea mai mare parte a țării. Care sunt maximele temperaturii și unde va ninge

62154096
Shutterstock

Duminică se răcește foarte tare. Vor fi doar 7 grade în nord-est și în depresiuni și în jur de 12...13 grade în vestul și în sudul României. În ținuturile sudice mai apar câțiva nori de ploaie și tot aici vântul bate mai tare la începutul zilei.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici avem o dimineață cam mohorâtă, cu vânt destul de insistent.

Cerul se degajează mai târziu, dar temperaturile scad accentuat față de ieri, când s-au înregistrat în jur de 21 de grade. Duminică vor fi doar 11 grade în această zonă.

Răcirea vremii este evidentă și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Temperaturile pierd 10 grade față de ziua trecută. Norii se risipesc treptat. Se mai domolește și vântul, dar maximele nu reușesc să treacă de 10...11 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se face și mai frig. Vor fi cel mult 9 grade la orele prânzului. Atmosfera se menține însorită aproape toată ziua. La noapte temperaturile devin negative și coboară până la - 2 grade.

Un aer rece ajunge și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Aduce temperaturi mai scăzute decât ar fi normal: în jur de 9 grade Celsius. Avem vreme frumoasă, soare, câțiva nori și vânt domol. La noapte se înseninează complet, dar temperaturile coboară și aici sub pragul înghețului.

Vremea se răcește și în vestul României. Dimineața este ceață în unele zone. Apoi se arată soarele, iar maximele se opresc pe la 12, poate 13 grade.

Frigul cuprinde și zona Transilvaniei. Pe la amiază vor fi cel mult 10 grade, iar la noapte în depresiuni se vor înregistra - 7 grade. În zonele montane se înnorează din când în când. Pot să apară și precipitații slabe, iar vântul mai are unele intensificări pe parcursul zilei.

În Oltenia domină atmosfera închisă. E posibil să picure trecător, iar vântul bate mai tare acum dimineața. Ieri pe aici a fost foarte cald. S-au înregistrat chiar și 25 de grade. Duminică însă maximele nu mai trec de 12 grade.

Vremea devine rece și în sudul României. Temperaturile pierd vreo 10 grade față de ziua trecută. Mai apar ceva înnorări, poate și câțiva stropi de ploaie, dar cerul se degajează în orele serii.

Vremea la București

Și în București se răcește simțitor. Maxima se oprește la 12 grade, după ce ieri au fost 21 de grade. Avem vreme schimbătoare și un vânt mai insistent la începutul zilei. La noapte se înseninează, dar se face mai frig. Vor fi 2 grade în centru și -1 grad la marginea orașului.

Vremea la munte

Temperaturile scad și în zonele de munte. În masivele sudice se mai adună norii. E posibil să picure trecător, iar pe creste sunt condiții de lapoviță și ninsoare. În rest, domină atmosfera cu soare. Vântul mai are unele intensificări pe parcursul zilei, însă nu mai ajunge la viteze mari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Cod galben de intensificări vântului în mai multe regiuni, până duminică dimineață. Zonele afectate | HARTĂ

ANM anunţă intensificări ale vântului în mai multe regiuni, de sâmbătă de la prânz, până duminică dimineaţă, fiind emise atenţionări cod galben.

 

Vremea azi, 2 noiembrie. Zonele din țară în care vor fi temperaturi peste mediile perioadei. Maximele termice

  Vremea se răcește, sâmbătă, 2 noiembrie, în jumătatea nordică a țării, pe unde va fi cam înnorat și o să picure trecător. În rest, avem o zi însorită și caldă, dar vântul se intensifică aproape peste tot.

Vremea se răcește în toată țara. Temperaturile nu vor depăși 13 grade Celsius. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că duminică temperaturile vor scădea semnificativ în toată ţara, vremea devenind mult mai rece, după o perioadă neobişnuit de caldă pentru mijlocul toamnei.  

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.