Vremea azi, 29 septembrie. Temperaturile se mențin ridicate pentru această perioadă. Vântul se intensifică în sud-est

×
Publicitate

Ziua de vineri ne aduce soare, vreme neobișnuit de caldă și poate câțiva stropi de ploaie în sud-estul extrem.

Vântul se intensifică în sud-est și pe crestele montane, iar maximele pornesc de la 23 de grade în depresiuni și ajung la 29-30 de grade în sudul și în estul României.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan apar ceva înnorări, iar în sudul Dobrogei s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată. Temperaturile se mențin ridicate, însă vântul bate destul de tare pe parcursul zilei.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei continuă vremea frumoasă și se face mult mai cald decât ar trebui. Se ating 29-30 de grade, iar vântul devine activ și aici.

Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să fie neobișnuit de cald pentru această perioadă. Atmosfera devine foarte plăcută după prânz. Nu prea vedem norii și temperaturile urcă până la 28-29 de grade.

La fel o să fie și în nordul Transilvaniei și în Maramureș: soare, vreme bună și atmosferă de vară în miezul zilei. Maximele ajung la 28 de grade și vântul adie plăcut.

Condiții meteo foarte bune găsim și în vestul României: soare, câțiva nori, vânt domol și până la 28 de grade în termometre.

În Transilvania avem o dimineață rece în depresiuni, pe unde este și ceață. Apoi se încălzește simțitor. Temperaturile depășesc valorile normale și ajung la 25-26 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia o să fie și vineri foarte bine. Atmosfera se menține însorită toată ziua și se face mult mai cald decât în mod normal. Vor fi în jur de 28-29 de grade pe la amiază.

Și în sudul țării este nefiresc de cald pentru acest moment al anului. Temperaturile se apropie de 30 de grade, norii apar în treacăt și vântul mai are ceva intensificări.

Vremea în București

În București nu sunt schimbări, deocamdată. Avem tot vreme de vară, 29 de grade la amiază și un vânt destul de activ. Urmează o noapte liniștită, cu o minimă de 14 grade.

Vremea la munte

La munte găsim soare, vreme bună, dar și înnorări din când în când. Este puțin probabil să plouă, iar vântul bate mai tare la altitudini mari. Temperaturile se mențin ridicate pentru final de septembrie.

Vremea la mare

Și pe litoral o să fie mai cald decât ar trebui și se vor atinge 24-25 de grade. S-ar putea să apară câteva ploi de scurtă durată, mai ales în sudul litoralului. Vântul continuă să agite atmosfera și ajunge la viteze de 50 Km/h.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Vremea azi, 28 septembrie. Se anunță încă o zi frumoasă și caldă. Vântul însă continuă să agite atmosfera

Joi se anunță încă o zi frumoasă și neobișnuit de caldă. În sud și în sud-est, norii vin și trec. Tot pe-acolo, dar și pe crestele munților, vântul continuă să agite atmosfera.

Vremea azi, 27 septembrie. O nouă zi călduroasă în țara noastră. Temperaturile depășesc 25 de grade Celsius

Miercuri avem încă o zi însorită și atmosferă de vară. Temperaturile depășesc 25 de grade în cea mai mare parte a țării.  

ANM a emis Cod Galben de vânt puternic, până miercuri seară, în unsprezece judeţe şi în Bucureşti | HARTĂ

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare Cod Galben de vânt puternic, valabilă în unsprezece judeţe şi municipiul Bucureşti până miercuri seară.

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Șase state europene vor să taxeze profiturile „excesive” ale companiilor petroliere

Şase ţări din Uniunea Europeană solicită o taxă comunitară excepţională aplicată companiilor petroliere, profiturile acestora explodând graţie războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori consultate sâmbătă de AFP.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.