Vremea azi, 23 iulie. Aversele apar după-amiază la deal şi la munte. Maximele ajung la 35 de grade în sudul României

62453547

Ziua de marți ne-aduce vreme caldă, în special în ţinuturile sudice pe unde o să fie şi caniculă.

Aversele apar după-amiază la deal şi la munte. S-ar putea să plouă şi în centru, în vest şi în sud-vest. Maximele pleacă de la 28 de grade în depresiuni şi ajung la 35 de grade în sudul României.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul.
Urmează o zi însorită, foarte caldă, cu disconfort termic ridicat şi 34, poate 35 de grade în Bărăgan. Către seară e posibil să vină o ploaie rapidă la malul mării

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se face mai cald decât luni. Temperaturile se opresc, însă sub pragul caniculei. Se ating frecvent 34 de grade. Norii apar destul de rar şi nu sunt semne de ploaie în această zonă.

Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se încălzeşte faţă de ziua trecută. Temperaturile urcă până la 33 de grade. Domină atmosfera cu soare, dar pe la munte s-ar putea să vină o aversă-doua.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim soare, vreme bună, dar şi câteva ploi zgomotoase în unele zone. Se mai încălzeşte şi aici. Maximele ajung pe la 31...32 de grade.

În ţinuturile vestice avem încă o amiază călduroasă, cu soare şi în jur de 33 de grade, la umbră. Aversele apar trecător în această regiuni. S-ar putea să plouă puţin şi după lăsarea nopţii.

În Transilvania găsim ceva mai multe ploi, iar pe la munte vor fi averse destul de abundente şi condiţii de grindină. Temperaturile, în creştere faţă de ieri, ajung la 30...31 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia s-ar putea să apară o ploaie de scurtă durată, în special după lăsarea nopţii.
Urmează o amiază călduroasă, cu maxime în jur de 33...34 de grade şi aer greu de respirat.

Şi în ţinuturile sudice o să fie destul de cald. Temperaturile urcă până la 34....35 de grade. Se mai resimte şi disconfortul termic, iar şansele de ploaie sunt destul de mici.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti căldura este apăsătoare şi astăzi. Avem soare, multă zăpuşeala şi 34...35 de grade pe la amiază. Mai târziu se înnorează, dar e puţin probabil să plouă. La noapte vor fi 21 de grade în centru şi vreo 18 grade la periferie.

Vremea la Munte

 

La munte găsim vreme schimbătoare, înnorări şi averse în a doua parte a zilei. Vor fi ploi de scurtă durată, dar care pot aduce 25 de litri de apă pe metru pătrat. Se menţin condiţiile de grindină, iar vântul se intensifică în timpul ploilor.

Vremea pe Litoral

 

Şi la mare s-ar putea să vină o ploaie zgomotoasă după orele amiezii. În ansambu avem o zi însorită, cu disconfort ridicat şi până la 32...33 de grade prin staţiuni. Apa mării are în jur de 28 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62468928
Vreme caniculară şi instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor, în perioada 22 iulie - 4 august

Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni se anunţă a fi unul schimbător, în majoritatea regiunilor, cu perioade în care valorile termice vor continua să fie caniculare, dar şi cu zile în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

62468893
Val de căldură persistent şi disconfort termic, luni şi marţi, în mai multe județe. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă luni şi marţi în zece judeţe şi în Municipiul Bucureşti.

62468319
Vremea azi, 22 iulie. Canicula revine în ținuturile sudice și temperaturile urcă până la 37 de grade

Vremea se mai încălzește astăzi. Canicula revine în ținuturile sudice și temperaturile urca până la 37 de grade în Lunca Dunării.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro a atins un nou record

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro, și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.