Vremea azi, 19 februarie. Temperaturile scad, dar rămân tot peste mediile perioadei

×
Publicitate

Luni se mai răceşte puţin, dar tot vom avea temperaturi peste mediile perioadei: vor fi 5 grade în Dealurile Munteniei şi 12 grade în Lunca Dunării.

Ploile apar pe seară, în vest, în centru şi în ţinuturile nordice, iar la munte vor fi ninsori sau lapoviţă.

Până atunci avem ceață dimineaţa în unele zone şi vreme închisă - peste zi.

În Dobrogea şi Bărăgan urmează o zi mohorâtă. Nu vedem soarele, vântul va fi activ, iar temperaturile se opresc la 9 grade în Bărăgan.

Cam la fel va fi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: atmosfera închisă şi temperaturi în scădere faţă de ziua trecută. După prânz se ating 7-8 grade. În zona montană o să cadă lapoviţa sau o să ningă slab şi vor fi condiţii de polei.

Cerul rămâne acoperit şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Pe seară şi la noapte o să plouă slab, iar în zona montană apar precipitaţii sub formă de lapoviţa şi ninsoare. Maximele se opresc la 7 grade. După lăsarea nopţii e posibil să se formeze polei.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş precipitaţiile apar tot la apropierea serii, dar o să fie ceva mai abundente. Se pot strânge 10...15 litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri şi vor fi în jur de 9 grade.

În vestul ţării cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. Mai către seară o să vină şi ceva ploi. Până atunci temperaturile urcă din nou la valori de primăvară şi se vor înregistra 11 grade.

În Transilvania avem ceață dimineaţa, înnorări peste zi şi precipitaţii pe seară şi la noapte. Vorbim despre ploi în zonele joase şi lapoviţă şi ninsoare - la munte. În Carpaţii Meridionali creşte riscul de polei. Maximele se opresc pe la 8 grade.

În Oltenia urmează tot o zi mohorâtă, cu temperaturi în scădere faţă de ziua trecută, când s-au atins 17 grade. Astăzi nu vor fi mai mult de 9 grade. La începutul zilei s-a lăsat ceaţa, care poate să persiste şi în orele următoare.

În ţinuturile sudice avem cer acoperit şi temperaturi apropiate de normal în zonele deluroase: la Târgovişte vor fi 5 grade. În Lunca Dunării, însă, maximele ajung la valori mai potrivite pentru lună martie şi se vor înregistra 12 grade.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti ziua de luni ne-aduce vreme închisă şi cel mult 9 grade după prânz - dar şi aceasta este o valoare peste normalul perioadei. La noapte înnorările persistă şi temperatura coboară până la 2 grade.

Vremea azi, la munte

La munte nu prea vedem soarele. În Meridionali şi în Carpaţii de Curbură o să ningă sau o să cadă lapoviţa şi se poate forma polei. Vântul bate mai tare pe creste.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, marți vedem puţin soarele printre nori. Se încălzeşte din nou şi temperatura urcă până la 12 grade.

Miercuri avem vreme schimbătoare, cu înnorări, scurte momente însorite şi ceva condiţii de ploi slabe. Dimineaţa e posibil să se formeze ceaţă, iar la amiază se ating tot 12 grade.

Joi vremea devine neobişnuit de caldă pentru această perioadă şi se vor înregistra în jur de 15 grade. Domină atmosfera însorită şi doar pe seară se adună câţiva nori.

La munte, și marți vor fi înnorări şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul rămâne destul de insistent în zona înaltă.

Miercuri cerul rămâne acoperit în masivele nordice şi nord-vestice şi tot pe-acolo apar precipitaţii pe arii extinse. În restul zonei montane găsim vreme ceva mai bună.

Joi temperaturile cresc şi vremea devine caldă pentru acest moment al anului. Soarele se arată trecător şi doar în masivele nordice mai apar ceva precipitaţii, pe arii restrânse.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62421839
Vremea azi, 18 februarie. Atmosferă neplăcută, vânt insistent și ploi locale. Maximele pornesc de la 6 grade

Ziua de astăzi ne aduce vreme caldă. În vest și în nord-vest se arată puțin soarele. În rest avem atmosferă destul de mohorâtă și o să picure trecător.  

62413994
Vremea azi, 17 februarie. Soare și temperaturi de primăvară în cea mai mare parte a țării. Maximele pleacă de la 5-6 grade

Ziua de sâmbătă aduce soare și vreme caldă în cea mai mare parte a țării.

62406967
Prognoza meteo pentru intervalul 19 februarie - 18 martie. Se anunță temperaturi mai ridicate față de cele obișnuite

Meterologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, în toată ţara, până în 18 martie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.